„Poetul este un om care se bucură de ceva și încearcă să-i facă și pe alți oameni să se bucure de acel lucru.” George MacDonald a scris asta acum o sută de ani. Ăsta este un mod de a privi actul de a compune cântece. Dar un compozitor este și o persoană care este tristă din cauza unui lucru și vrea ca și alți oameni să se întristeze din aceeași cauză, sau este nedumerit de ceva și vrea ca și alții să simtă acea nedumerire. A compune înseamnă a rezona.
Continuă lectura „Frumusețe în întuneric #7 – Rolul poetului”Categorie: Un strop de viaţă
Devenind o prezență vindecătoare #29
Sprijinitorul este dispus să poarte poverile altora într-o manieră iubitoare și plină de compasiune. Sprijinitorii biblici sunt smeriți, recunoscând că sursa tăriei și înțelepciunii lor este Domnul și astfel nu există loc pentru o atitudine de superioritate de genul „eu sunt mai sfânt decât tine”. Sprijinitorii sunt dispuși atât să dăruiască, cât și să primească de la alții, și există recunoașterea faptului că fiecare persoană poartă responsabilitatea pentru comportamentul său. Sprijinitorul biblic este conștient de Dumnezeu și de forțele spirituale active în comportamentul uman și încearcă să fie răbdător, chiar dacă lucrarea de ajutorare este îndelungată și extenuantă.
Gary Collins, Sprijinitorul semenilor. Un psiholog creștin te învață cum să-ți ajuți prietenii, familia și colegii
Un strop de viață pentru părinți #30
Există o umilitate constitutivă a cunoașterii temeinice: cu cât progresezi, cu cât acumulezi mai mult, citind, studiind, meditând, operând conexiuni tot mai vaste, capeți cunoștiința că nu știi mai nimic din sfera cognoscibilă și, desigur, nimic din cea (deocamdată?) incognoscibilă. Omul bine educat are mereu „clustere” libere pe harta cunoștințelor sale: a fi an open-minded person nu înseamnă a credita apriori orice, cât a lăsa loc pentru transformările permanente la care te supune progresul intelectual consistent.
Iată ce scria poetul latin Juvenal: „Să ne rugăm pentru o minte sănătoasă într-un corp sănătos, pentru un suflet curajos, căruia nu-i e frică de moarte, care este liber de mânie și nu-și dorește nimic.”
Se cade să luăm distanță și față de fenomenul opus, întruchipat de prostănacul ignorant care respinge orice nu pricepe, sub motivul că e inutil de complicat.
John Alexander Smith (profesor la Oxford) spunea că principalul scop al educației privește dezvoltarea capacității de a descoperi când cineva spune idioțenii.
Teodor Baconschi, Averea bunei educații
Frumusețe în întuneric #6 – Imaginație integrată
Reintroducerea basmelor în imaginația mea răscumpărată m-a ajutat să-L văd pe Făcător, Cuvântul Său și bogatele povești umane (dar câteodată călăuzite de Duhul) ca fiind interconectate. Era ca și cum ai ține cristalul complex al Scripturii sus în lumină, să vezi că este frumos și complet, iar apoi să descoperi pe trotuar stropi de culori refractate. Culorile nu sunt Scriptura, nici nu sunt lumina din spatele ei. Mai degrabă, ele sunt o expresie a adevărului, născută din lumina de dincolo, încadrată de prisma revelației, căreia i se dă o formă pe teren solid. Ultimele mele zile de facultate le-am petrecut studiind cărțile Ezechiel și Iacov la ore, scriind versuri de cântece pe marginea bibliografiei și citind, în sfârșit, Stăpânul inelelor, acea extraordinară mare de stropi de lumină refractată.
Continuă lectura „Frumusețe în întuneric #6 – Imaginație integrată”Devenind o prezență vindecătoare #28
Consilierea ucenicizatoare (consilierea slujitoare ar putea fi un termen la fel de adecvat) este o abordare largă și generală a lucrării de sprijinire a semenilor care caută să se întemeieze pe învățăturile Bibliei. Este o concepție despre sprijinirea oamenilor care recunoaște centralitatea Marii Trimiteri și are drept țel fundamental ucenicizarea celorlalți. Ea presupune că Dumnezeul care vorbește prin Biblie a revelat unele lucruri despre universul Său și prin știință, incluzând psihologia. Astfel, metodele și tehnicile psihologice sunt luate în serios, dar ele trebuie testate, nu doar din punct de vedere științific și pragmatic, ci în primul rând din punctul de vedere al Cuvântului lui Dumnezeu.
Gary Collins, Sprijinitorul semenilor. Un psiholog creștin te învață cum să-ți ajuți prietenii, familia și colegii
