Ce am citit în octombrie 2020


Luna octombrie a semănat un pic ca stare interioară cu luna mai, nu prea am avut spor la citit și, deși mai am destule cărți în bibliotecă, parcă nu mă atrage acum nimic din ce am deja, așa că aștept cu nerăbdare finalul provocării pe care mi-am lansat-o singură în luna ianuarie – aceea de a nu-mi mai cumpăra cărți până la ediția Gaudeamus 2020 (cine ar fi crezut ca vom avea un an fără târguri de carte fizice! :(() și de a citi cât mai multe dintre cărțile din propria bibliotecă.

Ca să n-o mai lungim, în luna octombrie am citit 12 cărți, dintre care 11 sunt din biblioteca personală, dar multe cumpărate recent – 2 pentru emisiune, 5 pentru Mihai (plus alte 4 tot de-ale lui, pe care le avea deja, dar nu le citiserăm).

Așadar, multe cărți frumoase pentru copii și doar câteva pentru adulți, iată cel mai scurt raport de până acum! Continuă lectura „Ce am citit în octombrie 2020”

„Moștenirea lui Luther” de R.C. Sproul și Stephen J. Nichols (ed.)


Martin Luther a fost unul dintre cei mai influenți bărbați ai vremii lui. Mișcarea ce s-a declanșat odată cu țintuirea Celor 95 de teze a remodelat Europa, a redirecționat istoria creștinismului și a reinstaurat adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.

Care este moștenirea lui Luther după cinci sute de ani? Asta este ceea ce-și propun să arate autorii cărții Moștenirea lui Luther, editată de R.C. Sproul și Stephen J. Nichols. Continuă lectura „„Moștenirea lui Luther” de R.C. Sproul și Stephen J. Nichols (ed.)”

„Jean Calvin și Reforma târzie” de Keith Randell


Keith Randell, autorul cărții Jean Calvin și Reforma târzie, abordează trei mari domenii ale cercetării acestui subiect: viața și activitatea lui Calvin în Geneva, concepția sa religioasă – pentru identificarea asemănărilor și deosebirilor față de doctrina lui Martin Luther și cea a Bisericii Catolice – și difuzarea ideilor sale. Această analiză încurajează cititorul să-și formeze propriile opinii asupra cauzelor succesului și răspândirii calvinismului. Continuă lectura „„Jean Calvin și Reforma târzie” de Keith Randell”

Luther și Katharina


Studiind perioada Reformei și viața marilor reformatori am descoperit două cărți care merită prezentate în paralel, pentru că tratează același subiect în două moduri diferite. Este vorba despre un roman și o biografie care descriu relația dintre reformatorul german Martin Luther și soția sa, Katharina von Bora, un cuplu care a schimbat prin căsnicia lor modul în care era văzută cununia religioasă, relația de cuplu și viața de familie.

Romanul se intitulează simplu, Luther și Katharina și este scris de Jody Hedlund, o autoare de ficțiune premiată, iar biografia este o carte încă netradusă în limba română, Katharina and Martin Luther – The Radical Marriage of a Runaway Nun and a Renegade Monk de Michelle DeRushaKatharina și Martin Luther – căsnicia radicală a unei călugărițe fugare și a unui călugăr renegat. Continuă lectura „Luther și Katharina”

„Cetate tare este Dumnezeul nostru – povestea vieții lui Martin Luther” – Jim Cromarty


Jim Cromarty, fost pastor al Bisericii Presbiteriene a Australiei de Est, autorul cărții Cetate tare este Dumnezeul nostru – povestea vieții lui Martin Luther, își începe cartea prin a descrie contextul istoric și religios în care a trăit și a predicat Martin Luther. Continuă lectura „„Cetate tare este Dumnezeul nostru – povestea vieții lui Martin Luther” – Jim Cromarty”