„Viața biruitoare” de Dwight L. Moody

Hristos ne-a promis o viață biruitoare. Cu toate acestea, mulți dintre noi ratăm o astfel de viață pe care Hristos a cucerit-o, pentru că suntem prinși în capcana vinovăției și a rușinii, imobilizați de teamă sau înțepeniți în tipare vechi de gândire.

De aceea, Dwight L. Moody, autorul cărții Viața biruitoare, încearcă să ne ajute în lupta noastră, afirmând că ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința noastră.

Această lucrare devenită clasică a evanghelistului Dwight L. Moody ne arată cum putem avea încredere în chemarea lui Hristos pentru viața noastră, și astfel să biruim încercările acestei lumi pentru a trăi în bucuria deplină a Domnului, atât în viața aceasta, cât și în cea de apoi.

Dwight L. Moody (1837 – 1899) a fost un evanghelist și predicator foarte apreciat. Printre alte școli și instituții, el a fondat Institutul Biblic Moody din Chicago în 1889 și Editura Moody Publishers în 1894.

Când m-am convertit, am făcut o greșeală, mărturisește Moody încă de la început: am crezut că am câștigat deja lupta, că victoria era deja a mea, iar coroana se afla deja în mâinile mele. Am crezut că lucrurile vechi trecuseră, că toate deveniseră noi; că natura mea veche, coruptă, viața lui Adam, nu mai era. Dar, după ce L-am slujit pe Hristos câteva luni, am înțeles că convertirea e ca înrolarea în armată, că urmează o luptă și că, dacă vrei să obții o coroană, trebuie să muncești pentru ea, să lupți pentru ea.

Mântuirea este un dar. Trebuie primit la fel ca orice alt dar, fără bani și fără plată: atât, nimic altceva. Pe de altă parte, dacă vrem să câștigăm o coroană trebuie să lucrăm pentru ea. Așa ne învață și Apostolul Pavel în prima sa epistolă către Corinteni: „Căci nimeni nu poate pune altă temelie decât cea care a fost pusă și care este Isus Hristos. Iar dacă clădește cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.”

E o nebunie ca cineva să încerce să lupte prin propriile-i puteri. Lumea, firea pământească și diavolul sunt mult prea mult pentru orice om. Dar dacă suntem legați de Hristos prin credință, iar El a luat chip în noi ca nădejde a slavei, atunci vom avea victorie asupra oricărui dușman. Cei biruitori sunt credincioșii. „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruință în Hristos.” Prin El, vom fi mai mult decât biruitori, ne încurajează Moody.

Dacă vrem să biruim, trebuie să începem dinăuntru. Dumnezeu începe întotdeauna de acolo. Un dușman din interiorul fortăreței este mult mai periculos decât unul de afară. Așadar, în partea a doua a cărții Viața biruitoare, Dwight L. Moody identifică dușmanii lăuntrici cu care trebuie să ne luptăm. Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, și Duhul împotriva firii pământești: sunt două lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți, scrie și Pavel în Epistola sa către Galateni.

Primul dușman lăuntric identificat de Moody este pofta. El se adresează în special tinerilor care în vremea aceea erau atrași de alcool, un viciu care se dovedise mai distructiv decât orice război. Însă putem aplica același principiu și să ne gândim la pofte contemporane și poate mult mai subtile, precum dependența de tehnologie sau folosirea ei pentru a alimenta alte vicii, dorința de a avea lucruri mai multe și mai noi, fără să ne oprim, goana după confort sau alte lucruri ce țin de firea noastră veche.

Cum putem învinge acest dușman? Experiența amarnică dovedește că omul nu este destul de puternic în sine. Singurul remediu pentru poftă este regenerarea – o viață nouă, puterea Hristosului înviat în noi. Isus Hristos a venit să distrugă lucrările diavolului și El îți va lua pofta aceea, dacă Îl lași.

Un alt dușman lăuntric este mânia (tradus în mod nefericit în ediția românească a cărții drept „temperament”). Când mânia devine mai tare ca mine, sunt sclavul lui și este o sursă de slăbiciune. Ar putea fi o mare putere pentru bine pe tot parcursul vieții, ajutându-mă; sau ar putea deveni cel mai mare dușman al meu dinăuntru, furându-mi puterea.

Dacă chiar vrei să ții în frâu mânia, îți spun cum, dar n-o să-ți placă remediul, scrie Dwigh L. Moody. Tratează-l ca păcat și mărturisește-l. Oamenii privesc mânia ca pe un soi de ghinion sau ceva moștenit. Asta nu este, însă, o scuză.

Pentru cei care sunt geloși sau invidioși, Moody are un sfat: du-te și fă ceva bun pentru cel pe care ești invidios. Aceasta e metoda de vindecare a invidiei; o va ucide. Invidia e un monstru oribil.

Apoi urmează mândria. Acesta e încă unul din păcatele pe care Biblia le condamnă cu tărie, dar pe care lumea nici nu le socotește păcate. „Fiecare om îngâmfat în inimă este urâciune pentru Domnul”. Hristos a enumerat mândria între acele lucruri rele care, ieșind din inima omului, îl mânjesc. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne elibereze de mândrie.

Am văzut până acum cine sunt dușmanii noștri lăuntrici. Vom vedea acum în continuare, din cartea Viața biruitoare scrisă de Dwight L. Moddy, cine sunt dușmanii noștri dinafară. Iacov spune „Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu”. Iar Ioan spune „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” Oamenii vor să știe ce este lumea. La ce ne referim, exact, când spunem „lume”?

 „Lume” nu se referă la natura din jurul nostru, Dumnezeu nu ne spune nicăieri că lumea materială e un vrăjmaș care trebuie învins. Dimpotrivă, citim „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc!” „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui.”

 „Lume” se referă la viața și societatea umană înstrăinate de Dumnezeu, profund centrate pe scopuri și obiecte materiale și astfel opuse Duhului și împărăției lui Dumnezeu.

Cum poate fi biruită lumea? Nu prin educație, nu prin experiență; ci numai prin credință.

În primul rând, scrie Moody, trebuie să luptăm împotriva obiceiurilor și modelor lumești. De multe ori trebuie să mergem contra obiceiurilor lumii. Am mare respect pentru un om care luptă pentru ceea ce crede că e corect, împotriva întregii lumi. Cel care poate rezista singur e un erou.

Un alt dușman este plăcerea lumească. Mulți oameni se îneacă pur și simplu în plăceri. N-au niciun pic de timp pentru meditație. Mulți bărbați au fost pierduți pentru societate și pentru familia lor pentru că s-au închinat zeului plăcerii. Dumnezeu vrea că ai Săi copii să fie fericiți, dar într-un fel care să-i ajute, nu să-i stânjenească.

Un alt obstacol venit din exterior este persecuția, care se poate manifesta în felurite moduri. Mulți se feresc să ducă o viață creștină adevărată, de teamă că vor fi luați în zeflemea. Iar alteori, dacă persecuția nu doboară pe cineva, o va face lingușirea. Aduceți-vă aminte ce poate face Hristos. În toate veacurile oamenii au avut ispite mai mari decât acelea pe care le vom întâlni noi, tu și cu mine, vreodată, consideră Moody.

Acum mai este un lucru de menționat în acest context: fie înving eu lumea, fie mă va învinge lumea pe mine. Fie înving eu păcatul din mine – sau păcatul din jurul meu – și-l pun sub tălpile mele, fie mă va învinge el pe mine. Foarte mulți oameni se mulțumesc cu una sau două biruințe, și cred că asta e totul. Vă spun, dragii mei prieteni, uneori trebuie să facem mai mult decât asta, ne îndeamnă Moody. Lupta se duce tot timpul. Avem această încurajare: victoria ne este asigurată la sfârșit. Ne este făgăduit un triumf glorios.

Dumnezeu ne-a chemat să strălucim, la fel cum Daniel a fost trimis în Babilon să strălucească. Niciun bărbat și nicio femeie să nu spună că nu poate străluci pentru că n-are atât de multă influență cum au alții. Ce vrea Dumnezeu să faci tu este să-ți folosești influența pe care o ai. Probabil că nici Daniel n-a avut prea mare influență în Babilon la început, dar curând Dumnezeu i-a dat mai multă, fiindcă a fost credincios și a folosit ce a avut.

Mii de oameni respiră, se mișcă și trăiesc, pleacă de pe scena vieții și nu se mai aude de ei – de ce? Nu sunt părtași la bine în lume și nimeni n-a fost binecuvântat de ei; nimeni nu-i poate arăta că au fost mijlocul răscumpărării lor; niciun rând pe care l-au scris și niciun cuvânt pe care l-au rostit n-a putut fi reținut în amintire; așa că au pierit și lumina lor s-a stins în întuneric și nu-și amintește nimeni de ei mai mult decât de insectele de ieri. Așa vrei să trăiești și să mori, omule nemuritor? Trăiește pentru ceva. Fă bine și lasă în urma ta un monument de virtute pe care furtunile timpului nu-l vor putea distruge. Scrie-ți numele în bunătate, dragoste și îndurare, în inima miilor de oameni cu care vei intra în contact an de an; nu vei fi uitat niciodată. Nu, numele tău, faptele tale, vor fi la fel de vizibile în inimile pe care le lași în urmă ca stelele serii. Faptele bune vor străluci ca stelele cerului.

Pentru mine cartea lui Moody a fost o surpriză plăcută. Mă așteptam să fie o carte mai greoaie datorită vechimii ei, dar dimpotrivă, este foarte accesibilă, clară și la obiect și mi-a plăcut mult! M-am gândit că este perfectă pentru cei aflați la începutul vieții de credință, dar cred că este un foarte bun prilej de evaluare pentru toți credincioșii, în orice stadiu al vieții s-ar afla. Așadar, vă recomand cu căldură cartea lui Dwight L. Moody, Viața biruitoare.

Pentru mai multe pasaje din carte, mai ales despre promisiunile lui Dumnezeu, ascultați episodul integral aici: