Martin Luther a fost unul dintre cei mai influenți bărbați ai vremii lui. Mișcarea ce s-a declanșat odată cu țintuirea Celor 95 de teze a remodelat Europa, a redirecționat istoria creștinismului și a reinstaurat adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.
Care este moștenirea lui Luther după cinci sute de ani? Asta este ceea ce-și propun să arate autorii cărții Moștenirea lui Luther, editată de R.C. Sproul și Stephen J. Nichols.
Odată convertit, Martin Luther a fost cuprins de dorința nestăvilită de a cunoaște adevărul. Din august și până în noiembrie 1520, Luther a scris trei lucrări polemice, în care se ocupa de erorile doctrinare ale Romei: Către nobilimea creștină a națiunii germane, în care chema nobilimea să facă schimbările de care biserica avea nevoie, Despre robia babiloniană a bisericii, în care ataca practicile nebiblice ale clerului și Despre libertatea creștinului, în care prezenta doctrina fundamentală a reformei conform căreia justificarea e posibilă numai prin credința în Cristos.
În data de 21 septembrie 1522, Luther a publicat Noul Testament, proaspăt tradus în limba germană. Compatrioții săi au cumpărat imediat testamentul. În primele două luni de la apariția sa, s-a vândut în cinci mii de exemplare oamenilor din toate clasele sociale. Biblia lui Luther a ațâțat focurile Reformei, răspândind cu iuțeala fulgerului adevărurile Evangheliei. Impactul Bibliei germane s-a răspândit dincolo de granițele Germaniei, inflamând Olanda, Suedia, Irlanda și Danemarca.
Luther a insistat ca predica să fie rostită în limba germană, pentru ca astfel să fie înțeleasă de popor. De asemenea, imnurile bisericii trebuiau să fie în limba germană. Luther a adresat un apel muzicienilor și poeților germani să compună cântece care să poată fi folosite în biserică și care să poată fi înțelese de membrii adunării.
Ce anume a făcut ca Biblia tradusă de Luther să fie atât de diferită de traducerile anterioare? Unicitatea traducerii lui Luther a constat în primul rând în sursele folosite. La fel ca versiunea în engleză a Scripturii traduse de John Wycliffe și de urmașii lui în secolul al XVI-lea, traducerile germane ale Scripturii produse înainte de Luther erau bazate pe Vulgata, care slujise ca versiune standard pentru biserica medievală. Deși Luther a consultat Vulgata – ca de altfel și versiunile germane existente – traducerea lui s-a bazat în cele din urmă pe cele mai bune manuscrise grecești disponibile și pe textele din ebraică ale Scripturii. Cu alte cuvinte, Luther a tradus din limbile în care Scriptura a fost scrisă inițial.
În plus, Luther a insistat ca predica să fie rostită în limba germană, pentru ca astfel să fie înțeleasă de popor. De asemenea, imnurile bisericii trebuiau să fie în limba germană. Luther a adresat un apel muzicienilor și poeților germani să compună cântece care să poată fi folosite în biserică și care să poată fi înțelese de membrii adunării.
Lucrarea lui Martin Luther a fost răsplătită în momentul în care dieta a adoptat Mărturisirea de la Augsburg, scrisă de colaboratorul lui, Philip Melanchton, care era o codificare a reformelor doctrinare ale lui Luther, și care a obținut aprobarea principilor germani și a altor conducători, devenind unul dintre documentele de bază ale mișcării lutherane.
În 1525 la Wittenberg, Luther s-a căsătorit cu o fostă călugăriță, Katharina von Bora, un act care a avut același impact precum afișarea celor 95 de teze. Căsătoria lui Luther rămâne până în ziua de azi simbolul evanghelic central al eliberării aduse de Reformă și a transformării vieții zilnice a creștinului.
Familia Luther a trăit și a murit prin credința întemeiată în dragoste. Luther și-a iubit profund părinții, soția și copiii. Familia lui a fost o carte deschisă în care musafirii puteau să citească despre sfințenia vieții obișnuite, pe care un fost călugăr o împărtășea cu o fostă călugăriță. Atât în scrierile, cât și în relațiile sale, Martin Luther a descris o viziune asupra familiei plină de angoasa și urâțenia vieții într-o lume căzută și totuși luminată de credință în Dumnezeu.
Luther a transmis mai departe învățătura tradițională și cea biblică despre familie ca stare socială poruncită de Dumnezeu, în contextul unor relații de autoritate bine definite. În același timp, el a preluat din Sfânta Scriptură o concepție emoționantă despre bunătatea femeilor, caracterul nobil al intimității sexuale dintre soți, importanța afecțiunii, blândeții și încrederii în relația maritală și chemarea sacră de a crește copiii în Domnul.
Prin vorbă și faptă, acest reformator a contribuit la restaurarea modelului de viață domestică cu adevărat evanghelică în societatea europeană. Așa cum Luther a tradus Biblia în limba poporului de rând, tot așa a tradus spiritualitatea creștină în aspectele vieții de familie precum patul conjugal, creșterea copiilor și mesele în familie.
Pentru Luther, viața creștină este o viață trăită pe temeiul Evangheliei, clădită pe Evanghelie și spre slava Evangheliei, care face dovada harului gratuit și suveran al lui Dumnezeu. Este, de asemenea, o viață trăită cu mulțumire față de Mântuitorul care a murit pentru noi, o viață supusă Lui prin purtarea crucii, până când moartea va fi îngițită de biruință și nu vom mai umbla prin credință, ci prin vedere.
Redescoperirea justificării – adică a faptului că, în loc să muncim cu speranța că o vom obține, viața creștină începe de fapt cu ea – a adus o eliberare uluitoare, care ne-a umplut de bucurie mintea, voința și sentimentele. Omul putea să trăiască de acum în lumina unui viitor sigur în slavă. Inevitabil, lumina aceea se reflecta și asupra vieții acestuia, aducând o eliberare și o ușurare uriașe.
Doctrina vocației, elaborată de Luther, este una dintre cele mai importante contribuții aduse bisericii creștine pe lângă aceea a reafirmării Evangheliei și a Cuvântului lui Dumnezeu. Ciudat este însă faptul că, în ultimele secole, vocația s-a șters în mare măsură din memoria oamenilor, chiar și a creștinilor reformați. Unde s-a mai păstrat, doctrina vocației a fost adesea redusă la o categorie măruntă și îngustă – care are de a face cu modul în care cineva își îndeplinește îndatoririle de serviciu – o concepție cu totul diferită de cea a lui Luther și Calvin – și anume, teologia vieții creștine.
Vocația nu este decât termenul latinizat pentru „chemare” și a învăța din nou cum să răspundem chemării lui Dumnezeu, în toate dimensiunile vieții noastre – inclusiv în cele care par cele mai banale – va aprinde scânteia reformei în viața spirituală.
În ciuda conflictelor de care a avut parte, Luther rămâne în picioare ca un exemplu strălucit de loialitate neclintită față de Evanghelie. A ținut o ultimă predică cu puțin timp înainte de moartea sa, pe 18 februarie 1546, și a fost înmormântat înaintea amvonului Bisericii Castelului din Wittenberg. Amvonul a fost locul lucrării sale de o viață. El a fost un predicator al Cuvântului lui Dumnezeu. Și a fost credincios până la capăt.
Aceasta este Moștenirea lui Martin Luther, așa cum este conturată de R.C. Sproul, Stephen J. Nichols și de ceilalți autori ai cărții cu același titlu.
Episodul integral îl puteți asculta aici:
Mai multe resurse despre Reformă găsiți aici.
CARTEA E O VIAȚĂ 