Cunoști acel sentiment? Ai fost și tu în spirala descendentă? Convins că nimănui nu-i pasă, că nimeni nu poate să te ajute, să te audă sau să bage în seamă strigătul tău?
Dacă cunoști acest sentiment, nu ești singur. Nu mă refer la faptul că nu ești singurul care știe acest sentiment. Ci mă refer la faptul că nu ești singur. Punct. Acest sentiment cumplit și deprimant de singurătate și neputință? Are și el un capăt. Dacă socotești că totul depinde numai de tine, iar tu ești prea neînsemnat, am să-ți împărtășesc câteva întâmplări la care să te gândești.
Asta scrie Max Lucado în introducerea cărții Nu ești niciodată singur. În această carte binecunoscutul pastor și autor ne aduce în atenție minunile Domnului Isus consemnate în Evanghelia după Ioan și ne arată în ce fel pot acestea să ne asigure de bunătatea, prezența și purtarea de grijă ale lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru că, spune el, acesta este scopul minunilor. Ioan relatează semne prin care urmărește să ne încredințeze de această promisiune: tu și cu mine nu suntem niciodată, dar niciodată, singuri. Nu a fost aceasta una dintre ultimele promisiuni ale lui Cristos? Înainte de a Se înălța la cer, El i-a asigurat pe prietenii Săi: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului!” (Matei 28:20)
Minunile alese de Ioan sunt dintre cele mai variate, de la o greșeală comisă la nuntă, la o execuție violentă; de la burți goale, la vise năruite; de la speranțe abandonate, la prieteni îngropați. Iar noi trebuie să fim atenți, chiar foarte atenți, să percepem aceste semne așa cum și-a propus Ioan, nu ca pe niște evenimente dintr-o carte de istorie, ci ca pe niște tipare din planul de acțiune al lui Dumnezeu, arată Max Lucado.
Ioan le-a relatat nu pentru a ne impresiona, ci pentru a ne îndemna să credem în prezența blândă și puterea măreață a lui Cristos. Acest colaj de minuni nu face altceva decât să proclame: Dumnezeu este în controlul acestei situații! Crezi că totul depinde numai de tine, dar că tu ești prea neînsemnat? Prostii! Dumnezeu te poate purta! ne încurajează el.
În capitolul 2 el abordează minunea transformării apei în vin de la nunta din Cana.
Ce importanță are o nuntă fără vin? Dintre toate nevoile oamenilor de pe planetă, de ce ar conta tocmai niște vase de vin goale? Simplu. A contat pentru Isus deoarece a contact pentru Maria. Dacă Isus a fost dispus să folosească puterea divină pentru a îndrepta o gafă minoră, cu cât mai dispus este El să intervină în problemele mai grele ale vieții? El dorește să știi că poți veni înaintea Lui cu nevoile tale – toate nevoile tale. „Nu vă îngrijorați de nimic, ci în orice lucru, prin mijlocire și rugăciune, cu mulțumire, faceți cunoscute cererile voastre înaintea lui Dumnezeu” (Filipeni 4:6).
Mi-a plăcut un aspect pe care îl evidențiază Max Lucado, și anume că, dacă ar fi vrut, Isus ar fi putut invoca norul binecuvântărilor care să cadă peste gloate și să le vindece la grămadă. Însă El nu este un Mântuitor care îi tratează pe oameni la grămadă. El Și-a pus mâna peste fiecare dintre ei, în mod individual, personal. El a răspuns la nevoi unice cu binecuvântări unice.
Datoria noastră este pur și simplu să credem – să credem că Isus este stăpân în orice situație. Așadar, vino cu cererea ta specifică înaintea Lui și ai încredere că El va face nu ceea ce vrei tu, ci ceea ce este cel mai bine. Înainte ca tu să-ți dai seama, vei înălța paharul izbăvirilor în cinstea Celui Care aude cererile tale.
Următoarea minune despre care scrie Max Lucado în cartea Nu ești niciodată singur este vindecarea fiului dregătorului. La această minune, Isus îi avertizează pe oameni împotriva credinței condiționate. Credința condiționată este asemenea cretei pe trotuar: este frumoasă când soarele strălucește, dar se spală atunci când plouă.
Minunea dătătoare de viață a lui Isus a fost de scurtă durată. Însă minunea credinței a fost veșnică. Întreaga casă crezuse în Isus. Această credință a rezultat în viața veșnică.
La fel va fi și cu rugăciunea ta. Poate că răspunsul va veni în timpul vieții tale. Sau poate te așteaptă în veșnicie. Oricum ar fi, această istorisire ne încurajează să continuăm să umblăm și să ne încredem în Dumnezeul nostru Care este „un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi” (Psalmul 46:1, VDC). Nu-i așa că este un adevăr încurajator? Un ajutor care nu lipsește niciodată. Nu un ajutor ocazional sau sporadic. Niciodată nu vei fi lăsat în suspans, nici nu ți se va spune să revii mai târziu. El nu este niciodată prea ocupat sau absorbit de alte treburi. El este aici ca să ajute. Acesta este mesajul acestui miracol, ne încurajează Max Lucado.
În plus, arată el foarte frumos, artistul divin nu a terminat încă. Pământul este studioul Lui. Fiecare persoană de pe pământ este opera Sa. Fiecare eveniment de pe pământ este un crâmpei din minunata Lui frescă. Pe care nu a terminat-o încă. „Acela care a început în voi o bună lucrare, o va termina până în ziua lui Isus Cristos” (Filipeni 1:6).
În capitolul 4 al cărții Nu ești niciodată singur Max Lucado scoate în evidență un detaliu pe care nu îl observasem până acum, și anume, întrebarea lui Isus către ologul de la scăldătoarea Betesda, care stătea acolo de 30 de ani: vrei să fii vindecat? Uneori, primul pas spre vindecare este să-ți dorești să aibă loc, să recunoști că ai nevoie de vindecare.
Nu este treaba noastră să spunem ce va face Dumnezeu. Treaba noastră este să credem că El va face ceva. Nouă ne revine sarcina să ne sculăm, să ne ridicăm patul și să umblăm.
Isus este serios cu privire la această poruncă. Când l-a întâlnit pe bărbatul abia vindecat în Templu, El i-a spus: „Iată că te-ai făcut bine! Să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva și mai rău” (Ioan 5:14). A te complace în inerție înseamnă a păcătui! Apatia, lipsa de acțiune, este considerată o infracțiune gravă, arată Max Lucado.
În capitolul dedicat învierii lui Lazăr, el continuă spunând: Nu ești niciodată singur. Isus ne întâmpină în cimitirele noastre. Fie că ne aflăm acolo ca să ne luăm la revedere, fie ca să fim îngropați, putem conta pe prezența lui Dumnezeu.
El este Domn „și peste cei morți, și peste cei vii” (Romani 14:9). Urmează o altă înviere. Cea a lui Lazăr a fost doar încălzirea. Într-o zi, Isus va striga și va începe adunarea sfinților de pretutindeni. Mormintele, adâncurile oceanelor, câmpurile de luptă, clădirile arse și toate celelalte locuri de odihnă ale morților vor da înapoi morții pe care i-au avut, în orice stare ar fi ei. Aceștia vor primi un trup nou, vor învia și se vor prezenta înaintea lui Cristos. Mântuirea sfinților nu înseamnnă doar răscumpărarea sufletelor lor, ci și răscumpărarea trupurilor lor.
Acesta este un adevăr foarte mângâietor, având în vedere că moartea este marele egalizator. Cu toții vom muri. Însă nu toți vom înfrunta moartea în același mod. Fie ca istorisirea despre învierea lui Lazăr să-ți amintească: Isus are autoritatea chiar și peste mormânt.
Crezi TU lucrul acesta? Nu biserica ta, nu familia ta, nici părinții tăi, nici societatea, ci tu. Întreabrea este personală. Și precisă.
Crezi tu lucrul ACESTA? Afirmația pe care o face Cristos despre dumnezeirea Lui și despre destinul tău? Isus este Domn și peste mormânt. Glasul Său poate goli mormântul. Iar destinul tău este să învii asemenea lui Lazăr. Crezi lucrul ACESTA?
Capitolul 10 al cărții Nu ești niciodată singur este un capitol pe care, personal, l-aș fi copiat aproape în întregime, pentru că surprinde realitatea deseori evitată și suprimată a prezenței îndoielilor, chiar și în viața credincioșilor. Max Lucado însuși recunoaște: Poate te-ar surprinde dacă ai ști de câte ori m-am luptat cu îndoielile. Poate m-ai răspopi dacă ai ști de câte ori m-am întrebat: chiar e adevărat? Nu pare absurd uneori? Poate un pic cam tras de păr? Imposibil?
Învățăturile lui Cristos nu-mi dau bătăi de cap. E absolut rezonabil ca un învățător din Orientul Mijlociu să spună cuvinte înțelepte despre iubirea aproapelui și păzirea limbii.
Dar să spui că Acest Învățător avea (și are) autoritatea de a ierta păcatele, că a fost (și este) neprihănit ca să fie adus ca jertfă pentru păcat și că avea (și are) îndrăzneala să primească închinare – nu doar apreciere și admirație – ci închinare?
Să fim serioși! Unde încetează povestea? Cu siguranță că nu a încetat la răstingirea Lui. Balamaua ușii numită Evanghelie este povestea unui Om care a fost mort, dar a înviat, a unui Om îngropat care a ieșit din mormânt, a cărui inimă umană s-a oprit de tot trei zile, dar apoi a început din nou să bată ca prima oară în pântecul Mariei. Trupul mort a înviat. Cristos S-a ridicat. Iar miliarde, da, miliarde de oameni au îndrăznit să creadă că El este viu și astăzi. Și că într-o zi va veni după noi. Și că va face o dată pentru totdeauna ca toate lucrurile să capete sens.
Ioan a înțeles imediat: piatra dată la o parte, mormântul gol, fâșiile de pânză așa cum fuseseră înfășurate. Doar o singură explicație avea sens. Isus Însuși a făcut acest lucru! A ieșit din giulgiu precum ceața de dimineață. Ioan a văzut pânzele și a crezut. El s-a încrezut în Cristos.
Isus încurajează cercetarea sinceră a aserțiunii învierii. El știe că ideea în sine pare deplasată. Credința nu este limba noastră maternă. Ești reticent? Nicio problemă! Ești precaut? Nicio problemă! Nu trebuie să-ți spele cineva creierul ca să crezi. Isus invită Clubul Căutătorilor să-I vadă trupul înviat. Piatra este încă dată la o parte. Ștergarul este încă împăturit. Giulgiul este încă gol. Cercetează dovezile. Uită-te și vezi dacă crezi și tu, ca și Ioan, este invitația pe care o lansează Max Lucado.
În concluzie, Evanghelia lui Ioan ar fi putut foarte bine să se intituleze „Ca tu să crezi”:
De ce să ne împărtășească minunea transformării apei în vin? Ca tu să crezi că Isus poate reda ceea ce ți-a răpit viața.
De ce să ne spună despre credința acelui slujbaș al regelui? Ca tu să crezi că Isus aude rugăciunile tale, chiar dacă crezi că nu o face.
De ce să ne spună despre ologul care și-a ridicat patul și a umblat sau despre orbul care și-a spălat noroiul de pe ochi? Ca tu să crezi în Isus Care ne vede cum putem deveni și care ne redă vederea.
De ce să umble pe apă, să hrănească mulțimile sau să învie morții? Ca tu să crezi că Dumnezeu încă potolește furtunile vieții, încă rezolvă problemele vieții și încă readuce morții la viață.
Max Lucado își încheie cartea cu o frumoasă binecuvântare: Fie ca Dumnezeu să-ți binecuvânteze viața cu mai multe minuni decât poți număra. Fie ca apa ta să se transforme în vin. Fie ca furtunile tale întunecate să se transforme în raze de soare. Fie ca El să hrănească mii de oameni prin coșulețul credinței tale. Să umbli ca ologul vindecat, să vezi ca fostul orb și să trăiești ca Lazăr cel înviat. Să rămâi în harul crucii, cu speranța mormântului gol și cu siguranța puterii Lui de restaurare. Însă, mai presus de toate, îți doresc să crezi – să crezi că Dumnezeu este ajutorul tău care nu lipsește niciodată în nevoi. Și fie ca în prezența Lui să-ți găsești odihna.
Mai multe idei și pasaje din carte puteți descoperi ascultând episodul întreg dedicat ei aici:
Mulțumim Editurii Scriptum pentru colaborare!
PS: Alte cărți de Max Lucado prezentate pe blog:
Nu-i de mirare că e numit Mântuitorul
CARTEA E O VIAȚĂ 
Este pe drept unul din cei mai iubiți scriitor. Primul meu contact cu Max Lucado a fost prin cartea “ îndrăznește să trăiești!” Vă recomand și “ înfruntă-ți uriași” și “ Vindecat de o viață banală” . Mă bucur că am dat de blogul vostru. 😘🤗 Spor în tot ce faceți!
Și mie mi-a plăcut foarte mult „Vindecare de o viață banală”, am avut o întreagă „fază Max Lucado”, în care i-am citit toate cărțile pe care le-am avut la îndemână. Bine ai venit în comunitatea noastră!