Dumnezeu ne-a dat emoții și sentimente cu un scop: pentru ca acestea să ne ajute să înțelegem ce anume din viața noastră necesită mai multă atenție decât de obicei și de ce anume avem nevoie pentru a face față. Nu ne putem evita sentimentele.
Deși poate dura mult timp pentru a înțelege ceea ce simțim, scopul nu este să fim alarmați de emoții, ci să fim informați de ele. În cle din urmă, emoțiile ne învață ceva despre situația pe care o traversăm. Rușinea și stânjeneala ne informează că am pășit în afara zonei în care ne-am dori să acționăm, îngrijorarea și teama ne fac să percepem o amenințare, tristețea ne semnalează că am pierdut ceva valoros. Când facem loc emoțiilor noastre, începem să înțelegem ce este greșit și de ce anume avem nevoie pentru a îndrepta lucrurile. Sentimentele noastre ne pot indica faptul că avem nevoie de o îmbrățișare, de o ureche care să ne asculte, de un cuvânt de încurajare sau de o rugăciune din partea cuiva care poate pune în cuvinte ceea ce noi nu putem exprima.
Nu putem împiedica apariția emoțiilor, însă putem decide ce facem cu ele atunci când ele ies la iveală.
Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing