#SCRIPTUM20 – „3:16 – Numerele speranţei“ de Max Lucado


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna aprilie și regulamentul aici.

În această perioadă dificilă pe care o traversăm, avem cu toţii nevoie de un mesaj plin de speranţă şi încurajare. Astăzi vă propunem o carte cu un astfel de mesaj, cu un titlu simplu şi sugestiv: 3:16 – Numerele speranţei.

Dacă aţi fi invitaţi să spuneţi pe loc, din memorie, un verset din Biblie, care ar fi primul la care v-aţi gândi? Poate că răspunsurile ar fi destul de diferite, însă cred că mulţi dintre noi s-ar gândi prima şi prima dată la versetul de aur al Bibliei, Ioan 3:16. La acest verset s-a gândit şi Max Lucado, autorul cărţii 3:16 – Numerele Speranţei.

Max Lucado ne ajută să descoperim o parte din măreţia Dumnezeului nostru, aşa cum ne este ea revelată în Ioan 3:16: Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

1325761260_316numerelesperantei

O paradă a speranţei alcătuită din 29 de cuvinte, începând cu Dumnezeu, culminând cu viaţa şi îndemnându-ne şi pe noi să subscriem la ea. Suficient de scurtă încât să poată fi scrisă pe un şerveţel, să fie memorată într-o clipită, şi totuşi suficient de puternică încât să îndure 2000 de ani de furtuni şi întrebări. Dacă nu cunoşti deloc Biblia, începe de aici. Dacă cunoşti toată Biblia, întoarce-te aici. Cu toţii avem nevoie de această aducere-aminte. Inima problemei umane este inima omului. Iar tratamentul lui Dumnezeu este prescris în Ioan 3:16, ne spune Max Lucado.

Acest verset ne asigură că Dumnezeu există şi că este alături de noi. Şi totuşi… numai să se ivească o criză şi ne cufundăm în haos. De multe ori, noi în loc să ne îndreptăm spre Dumnezeu, Îi întoarcem spatele. Naţiuni întregi de oameni tari de cerbice, fugind de Dumnezeu şi ciocnindu-se unii cu alţii. Fugim, rămânem înfometaţi şi ne luptăm. Şi totuşi aceasta este lumea pe care o iubeşte Dumnezeu. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea… Fugim tocmai de Cel care ne poate ajuta. Însă El nu renunţă. El iubeşte. Urmăreşte. Persistă. Şi, din când în când, câte o inimă începe să se înmoaie. Lasă-ţi inima să fie una dintre acestea. Iată cum: Nu uita ce a făcut Dumnezeu pentru tine. Memoria scurtă împietreşte inima. Fii cu mare luare-aminte la binecuvântările lui Dumnezeu. Înşiră bunătăţile lui Dumnezeu. Meditează la ele. Şi recunoaşte ce ai făcut împotriva lui Dumnezeu. Stocarea păcatului ne înţepeneşte, mărturisirea ne înmoaie. Îţi este inima împietrită? Du-o la Tatăl tău. Doar o rugăciune te desparte de frăgezime. Trăieşti într-o lume aspră, dar nu trebuie să trăieşti cu o inimă împietrită.

Să aruncăm acum o privire asupra politicii de tip „oricine“ a Cerului, aşa cum o numeşte Max Lucado. Termenul „oricine“ desfăşoară Ioan 3:16 ca pe un drapel al tuturor vremurilor. „Oricine“ invită lumea la Dumnezeu. Isus ar fi putut să restrângă cu mare uşurinţă sfera celor invitaţi, preschimbând oricine în orice.

Invitaţia lui Isus de a crede pare prea simplă. Noi gravităm spre alte verbe. A munci sună mai bine. „Oricine munceşte pentru El, va fi mântuit.“ A mulţumi se potriveşte mai bine. „Oricine Îl mulţumeşte va fi mântuit“. Dar a crede? Aşa ne spune Ioan 3:16, oricine crede în El va fi mântuit. Nu ar trebui oare să fac mai mult, ne întrebăm noi de multe ori?

Nu orice cale duce la Dumnezeu. Isus a trasat o cale unică, pe care nu există mântuire prin efort propriu. El a creat un pasaj unic, neîntinat prin eforturi umane. Cristos a venit nu pentru cel puternic, ci pentru cel slab; nu pentru cel neprihănit, ci pentru cel păcătos. Noi intrăm pe calea Lui când ne mărturisim nevoia, nu când ne isprăvim faptele. El ne oferă o invitaţie unică, invitaţie ce implică faptul că El lucrează şi noi ne ne încredem, El moare şi noi trăim, El ne cheamă şi noi credem. Iar cei care o fac, cei care cred în El, nu vor pieri, ci vor avea viaţă veşnică.

Să nu pierzi din vedere miracolul invizibil şi interior declanşat de credinţă. Dumnezeu ne redă statutul din grădina Edenului. Ceea ce făceau Adam şi Eva, facem şi noi acum! Prima familie umbla cu Dumnezeu; şi noi putem să umblăm cu El. Ei Îi auzeau vocea; şi noi putem să o auzim. Ei erau goi şi nu le era ruşine. Noi putem să fim transparenţi, să nu ne fie teamă. Să nu mai fugim sau să ne ascundem.

Şi alţii oferă viaţa, însă nimeni nu se oferă să facă ceea ce face Isus – să ne restabilească legătura cu puterea Sa. Dar cum putem fi siguri de acest lucru? De unde ştim că Isus ştie ce spune? Răspunsul ultim, potrivit mărturiei urmaşilor Lui de frunte, este mormântul gol. Chiar poate înlocui Isus moartea cu viaţa? A fost convingător când a făcut acest lucru cu viaţa proprie. Putem avea încredere în El, deoarece a trecut pe acolo. Cimitirul. El a fost îngropat acolo. Tu nu ai fost încă. Însă vei fi. Şi din moment ce vei fi, oare nu ai nevoie de cineva care să ştie cum se poate ieşi de acolo?

Mulţi refuză mesajul din Ioan 3:16, spune Max Lucado în final. Milioane de oameni citesc versetul, dar puţini se încred în el. Probabil suspectezi vreo şmecherie? Poate nu eşti suficient de nevoiaş? Eşti avertizat de unii prieteni precauţi? Eu te îndemn să nu refuzi. Nu-i întoarce spatele. Cine altcineva te poate duce acasă? Cine altcineva şi-a făcut mormântul un loc al transformării şi S-a oferit să facă acelaşi lucru cu al tău? Acceptă oferta lui Isus. Nu vrei să ratezi această ocazie de a-ţi vedea Tatăl.

Cartea însă nu se încheie aici. Dacă vă place modul în care Max Lucado aduce la viaţă pasaje din Biblie, descriindu-le ca într-un scenariu de film, vă va bucura să aflaţi că urmează o secţiune dedicată vieţii lui Isus în întregime, numită: Numai Isus: 40 de zile împreună cu Fiul. Fiecare zi, fiecare scurt capitol vă va face să vă simţiţi mai aproape de momentele cheie ale vieţii lui Isus pe pământ. Vă lăsăm cu invitaţia lui Max Lucado însuşi:

Povestea lui Isus seamănă puţin cu un album de colaje. Titluri de articole decupate. Fotografii din ziare. Istorisirile şi schiţele de predică preferate ale lui Isus. Răsfoind albumul, cititorul rămâne cu următoarea impresie: Isus a fost, în acelaşi timp, obişnuit şi neobişnuit; când un om de rând, când eroic. Cine era acest om? Aceasta este cea mai importantă întrebare. Eu am adunat din albumul de colaje câteva pagini care să ne ajute să găsim un răspuns. Deoarece am dedicat această carte explorării în profunzime a uneia dintre afirmaţiile lui Isus, vreau să încheiem cu o scurtă trecere în revistă a întregii Sale vieţi. Gândeşte-te la varianta de a citi câte o pagină de album în fiecare zi în următoarele 40 de zile, de la ieslea din Betleem până la mormântul gol. Nu uita că ultimele decupaje abia de acum urmează să fie adăugate, printre ele şi poza la minut cu tine şi Mântuitorul la poarta cerului.

Aşadar, vă încurajăm şi vă îndemnăm să faceţi rost de cartea lui Max Lucado, 3:16 – Numerele speranţei, pentru a fi încurajaţi să umblaţi nu numai 40 de zile cu Isus, ci întregul an şi întreaga viaţă!

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: