El a ales piroaneleVă invit în această Săptămână mare să descoperiţi o carte ce ne poate ajuta să vedem cu alţi ochi şi să simţim cu o altă inimă toate detaliile din Vinerea Mare, o carte care pe mine m-a impresionat în mod profund când am citit-o prima oară acum câţiva ani şi care continuă să mă impresioneze cu fiecare lectură.

Vă invit să zăbovim preţ de câteva clipe la Calvar… Lemnul Crucii să-l pipăim şi pironul să-l strângem în palmă… Tăişul spinilor să-l simţim cum ne sfâşie fruntea. Să atingem pământul de sub cruce, stropit de sângele lui Dumnezeu. Să lăsăm instrumentele de tortură să-şi depene fiecare povestea. Să ascultăm ce au să ne spună despre tot ce a făcut Dumnezeu ca să ne cucerească inima. Iată ce ne propune Max Lucado în cartea sa, El a ales piroanele (He Chose the Nails).

„Orice dar dezvăluie dragostea lui Dumnezeu“, spune Max Lucado, „însă niciun dar nu dezvăluie mai mult dragostea Lui ca darurile crucii. Pe acestea nu le-am primit într-un ambalaj de staniol, ci de pasiune. Nu sub bradul de Crăciun, ci pe o cruce. Nu împodobite cu panglici, ci stropite cu sânge. […] S-au spus multe despre darul crucii însăşi, dar cum rămâne cu celelalte daruri? Cum rămâne cu piroanele, cu coroana de spini? Cu hainele trase la sorţi de soldaţi. Cu veşmântul pentru îngropare. V-aţi făcut timp să despachetaţi aceste daruri? În fond, El nu era obligat să ni le dea. Singurul act cerut pentru mântuirea noastră a fost vărsarea sângelui, dar El a făcut mult mai mult. Cu mult mai mult. […] Să despachetăm aceste daruri ale harului ca şi cum ar fi – sau, poate, chiar este – prima oară. Şi pe măsură ce le vom atinge, pe măsură ce vom pipăi lemnul crucii şi vom simţi împletitura coroanei şi vom atinge cu vârful degetului pironul ascuţit – să ne oprim şi să ascultăm. S-ar putea să-L auzim şoptind: Am făcut totul doar pentru tine.

Max Lucado ne propune să descoperim promisiunile lui Dumnezeu din fiecare detaliu al morţii sale, de la batjocurile soldaţilor şi până la veşmântul pentru îngropare şi înviere. Să le luăm pe rând, aşa cum ne îndemna şi autorul, începând cu făgăduinţa lui Dumnezeu din scuipările soldaţilor. Dumnezeu ne promite: Am să suport şi partea ta întunecată.

„Răstignirea a fost un ordin. Dar de unde plăcerea de a scuipa un om pe jumătate mort? Scuiparea nu aduce nicio vătămare trupului – nu are cum. Scuiparea e menită să înjosească sufletul, şi reuşeşte din plin. […] Dintr-un motiv anume, Cel ce-a ales piroanele a ales şi scuipările. […] Prin gura profetului, Isus a spus: «Nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări» (Isa. 50:6). Amestecată cu sângele şi sudoarea Lui era esenţa păcatului nostru.“

„Să lăsăm ca scuipările soldaţilor să simbolizeze murdăria din inimile noastre. Să observăm apoi ce face Isus cu toată acea murdărie. O duce la cruce.“

Este impresionant felul în care Max Lucado reuşeşte să observe dragostea lui Dumnezeu în toate aceste detalii şi cred că acest lucru ne va ajuta să privim evenimentele acestei sărbători a Paştelui cu ochi noi şi sper ca asta să aducă o reîmprospătare în viaţa noastră de credinţă.

Următoarea făgăduinţă a lui Dumnezeu este transmisă prin coroana de spini. „Te-am iubit îndeajuns încât să mă identific cu tine“, ne aminteşte Dumnezeu.

„Isus n-a cunoscut niciodată roadele păcatului… până în clipa în care S-a făcut păcat pentru noi. […] Iar când a ajuns la acel moment, toate sentimentele stârnite de păcat au căzut asupra Lui. Simţea îngrijorarea, vinovăţia, singurătatea. […] N-auziţi freamătul răscolitor din rugăciunea Lui? «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?». Acestea nu sunt cuvintele unui sfânt, ci strigătul unui păcătos. […] Iar această rugăciune este unul din cele mai extraordinare aspecte legate de venirea Lui. […] Îmi vine totuşi în minte un lucru şi mai măreţ. Sunteţi curioşi să-L aflaţi? Vrei să ştii care e cel mai grozav lucru legat de Acela care a renunţat la coroana cerească pentru una de spini? A făcut totul pentru tine.“

Următorul detaliu asupra căruia se opreşte Max Lucado este chiar un element din titlul cărţii, şi anume, piroanele. „Te iert“, ne asigură Dumnezeu prin ele.

„Mulţimea celor adunaţi la cruce a conchis că loviturile de ciocan urmăreau doar să ţintuiască mâinile lui Hristos pe lemn. Avea dreptate, dar numai pe jumătate. Prin ochii Scripturii vedem ce a văzut Isus: «A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce» (Col. 2:14). […] Între mâna Lui şi lemn exista un zapis. O listă lungă – lista păcatelor noastre. Dumnezeu a scris pe o listă toate greşelile noastre. Numai că lista nu poate fi citită. […] Păcatele sunt ascunse. Cele din capul listei sunt ascunse de mâna Lui, cele de la bază sunt acoperite de sângele Lui. […] Păcatele noastre sunt şterse de Isus. Iată de ce a refuzat să încleşteze pumnul. A văzut lista! Verdictul care a dus la moarte nu a fost hotărât de evreii care-L pizmuiau. […] Isus Însuşi a ales piroanele. Ştia că scopul pironului era să pună păcatele noastre acolo unde puteau fi ascunse de jertfa Lui şi acoperite de sângele Lui. […] Mâna aceea este mâna lui Dumnezeu. Pironul acela este pironul lui Dumnezeu. Şi, pe când mâna lui Isus se deschidea gata să primească pironul, uşile cerului s-au deschis să te primească pe tine.“

Capitolul în care este descrisă făgăduinţa lui Dumnezeu din cele două cruci mi se pare unul dintre cele mai impresionante.

„V-aţi întrebat vreodată de ce crucea lui Isus era la mijloc? De ce nu în dreapta sau în stânga? Să fi fost oare pentru că cele două cruci de pe deal simbolizează unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu? Darul alegerii.“

„Multe s-au spus despre rugăciunea celui de-al doilea tâlhar, care s-a căit. Dar, în vreme ce ne bucurăm pentru răufăcătorul care s-a schimbat, am putea oare să-l uităm pe acela care n-a făcut-o? Cu el cum rămâne, Isuse? N-ar fi fost potrivită o invitaţie personală? Un cuvânt care să-l convingă?“ „Sunt momente în care Dumnezeu nu trimite altceva decât tăcerea pentru că ne face cinstea de-a ne lăsa să alegem în deplină libertate unde vrem să ne petrecem veşnicia.“

Cred că una dintre cele mai frumoase promisiuni este cea pe care o descoperim din calea suferinţelor: „Nu te voi abandona.“ Calea către cruce ne spune întocmai cât de departe e în stare Dumnezeu să meargă pentru a ne aduce înapoi.“

Un alt capitol impresionant, unul dintre preferatele mele, vorbeşte despre promisiunea lui Dumnezeu din trupul sfâşiat: „Te invit în prezenţa Mea.“

„Ceva s-a întâmplat la moartea lui Hristos, ceva ce ne-a deschis uşa şi ţie, şi mie. Şi acel ceva e descris de autorul Epistolei către Evrei: «Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul preasfânt, pe calea cea nouă şi vie, pe care a deschis-o El, prin perdeaua dinlăuntru, adică trupul Său.» (Evrei 10:19-20)

Aşa cum spune textul, perdeaua este echivalentul trupului lui Isus. Prin urmare, ce s-a întâmplat cu trupul lui Isus s-a întâmplat şi cu perdeaua. Ce s-a întâmplat cu trupul lui Isus? A fost sfâşiat. Sfâşiat de bici, sfâşiat de spini. Sfâşiat de crucea grea şi de piroanele ascuţite. Dar în oroarea trupului Său sfâşiat găsim splendoarea uşii deschise.“

„Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi şi-a dat Duhul. Şi îndată perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos“ (Matei 27:50-51).

„Ce semnificaţie avea perdeaua sfâşiată? Pentru evrei, a însemnat că nu mai exista nicio barieră între ei şi Sfânta Sfintelor. Nu mai era nevoie de preoţi care să mijlocească între ei şi Dumnezeu. […] Dar pentru noi? Care e semnificaţia? Suntem bineveniţi în prezenţa lui Dumnezeu – în orice zi, la orice oră. Dumnezeu a înlăturat bariera care ne separa de El. […] Bizuie-te pe cruce! Sângele s-a vărsat, iar vălul s-a rupt. Eşti binevenit în prezenţa lui Dumnezeu.“

Următoarea promisiune a lui Dumnezeu ne este arătată de cruce şi îmi place foarte mult explicaţia lui Max Lucado pentru acest simbol al creştinismului şi cred că este important să înţelegem mesajul ei complet:

„De ce este crucea simbolul credinţei noastre? Pentru a găsi răspunsul, e suficient să privim la crucea propriu-zisă. Modelul ei e unul cât se poate de simplu. O bârnă orizontală, iar cealaltă, verticală. Una se întinde pe laterală – ca dragostea lui Dumnezeu. Cealaltă e îndreptată în sus – ca sfinţenia lui Dumnezeu. Crucea e locul în care Dumnezeu Îşi iartă copiii fără a scădea din exigenţele Lui.“

Însă „Pentru a putea face din crucea lui Hristos crucea vieţii noastre, trebuie ca şi eu, şi voi să aducem ceva la picioarele ei. […] Daţi-I lui Dumnezeu momentele voastre de îngrijorare. Ştiind tot ce a făcut pentru voi, credeţi că Dumnezeu nu va fi în stare să se îngrijească de viaţa voastră de pe pământ? […] Şi aş mai avea o sugestie, dacă-mi daţi voie: lăsaţi la cruce şi momentul final.“

Fie ca Dumnezeu să ne ajute să lăsăm într-adevăr toate aceste lucruri la cruce şi să putem privi plini de speranţă spre viitor. Este uimitor cum o cartea aşa de subţire – pentru că veţi vedea că El a ales piroanele nu depăşeşte 200 de pagini – poate să-ţi ofere o perspectivă proaspătă asupra morţii şi învierii Domnului Isus şi vă invit să o citiţi, să descoperiţi şi celelalte daruri pe care nu le-am menţionat, să vă lăsaţi transformaţi de ceea ce citiţi şi să nu lăsaţi ca acest Paşte să treacă pe lângă voi fără să vă fi minunat mai mult de darurile pe care Dumnezeu ni le-a făcut la cruce.

Pentru mai multe informaţii despre Max Lucado, cărţile şi proiectele sale, vizitaţi site-ul oficial maxlucado.com.

Pentru mai multe sugestii de cărţi de citit în această perioadă, citiţi şi postarea de aici.

Reclame

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s