„Călătorie fără bagaje“ de Max Lucado


Pentru că, pentru unii, vacanţa de vară se apropie, m-am gândit să vă prezint astăzi o carte perfectă de luat şi de citit în vacanţă, dar şi în vederea vacanţei.

În cartea Călătorie fără bagaje Max Lucado dedică fiecărui capitol câte un verset sau un fragment de verset din bine-cunoscutul Psalm 23:

Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.Călătorie fără bagaje

El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. 

Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

Autorul îmbină mesajul Psalmului 23 cu ideea de călătorie prin viaţă fără bagaje – aşa cum spune şi subtitlul, Eliberarea de poveri care nu ţi-au fost niciodată destinate să le porţi.

Bagajele despre care vorbeşte Max Lucado sunt poveri de ordin spiritual, emoţional sau psihologic. El vorbeşte despre povara unui dumnezeu mic, povara bizuirii pe propriile puteri, povara nemulţumirii, povara oboselii, povara îngrijorării, povara lipsei de speranţă, povara vinei, povara aroganţei, povara mormântului, povara durerii, povara fricii, povara singurătăţii, povara ruşinii, povara dezamăgirii, povara invidiei, povara îndoielii şi povara dorului de casă.

Iată că el abordează o paletă largă de poveri şi cred că fiecare dintre noi recunoaştem că purtăm sau am purtat măcar una dintre aceste poveri la un moment dat. Dumnezeu ne spune să lăsăm jos aceste bagaje şi ne poate ajuta să o facem cu condiţia să-L lăsăm. Max Lucado ne arată cum anume, studiind cu atenţie fiecare verset din Psalmul 23. Autorul nu-şi trădează stilul nici în această carte şi reuşeşte să ţeasă pe baza fiecărui verset dintr-un Psalm nu foarte lung câte un capitol sau chiar două.

În primul rând mi-a atras atenţia faptul că purtarea acestor poveri spirituale nu are consecinţe numai asupra noastră, ci şi asupra capacităţii noastre de a-L sluji pe Dumnezeu şi asupra relaţiilor cu cei din jurul nostru. Apoi, mi-au atras atenţia explicaţiile de ordin etimologic, ca să le spun aşa, cele în care explicarea termenilor originali în ebraică sau greacă aruncă o lumină nouă asupra sensului pasajului biblic respectiv sau ne poate face să înţelegem mai bine ce a vrut David să spună. De exemplu, Max Lucado ne atrage atenţia că denumirea pe care o alege David în primul verset Domnul este păstorul meu pentru Dumnezeu este Yahve – „Eu sunt“. El arată că numele acesta seamănă cu verbul evreiesc „a fi“ – havah şi atunci Yahve ar putea însemna în acelaşi timp „Eu sunt“ şi „Eu cauzez“. Şi acest detaliu este important pentru că noi avem nevoie de un Dumnezeu mare şi dacă Dumnezeu este Cel care este, atunci El este un Dumnezeu care nu se schimbă şi a cărui existenţă nu a fost cauzată de nimeni şi de nimic.

Apoi mi-a plăcut că Max Lucado vorbeşte mult despre oi. De fapt, mi-a plăcut că arată cum este viaţa oilor şi legătura lor cu păstorul şi cum se traduce acest lucru în legătura noastră cu Dumnezeu, pornind de la această analogie oi-păstor. M-a surprins să constat că analogia cu oaia şi păstorul este valabilă pentru tot Psalmul, nu doar pentru primele versete cum vedeam eu până acum. De exemplu, sintagma „el îmi unge capul cu untdelemn“ face parte tot din această analogie, pentru că păstorul unge botul oilor cu ulei ca să alunge insecte care le pot face rău, ca să le apere de vipere, ca să nu se rănească când se iau la bătaie berbecii pentru femele şi ca să le vindece rănile.

Sunt multe capitole pline de încurajare cum este cel despre povara mormântului sau cel despre povara lipsei de speranţă şi cred că această carte atrage printr-o abordare în acelaşi timp poetică uneori, dar succintă, cu exemple din experienţa personală şi mai multe referinţe biblice pe lângă textul Psalmului 23 pe care îl studiază. Şi cred că este util şi interesant de văzut o abordare nouă sau o împrospătare a acestui Psalm arhicunoscut pentru că există pericolul ca, tocmai pentru că îl ştim atât de bine, să nu ne mai dăm seama de bogaţia de promisiuni cuprinse în el.

Capitolul întâi, de exemplu, se numeşte „Do-ul central al vieţii“ şi porneşte de la primul cuvânt din psalmul 23, „Domnul“. Care ar trebui să fie do-ul central al vieţii noastre? Yahve – Cel ce este şi cel ce cauzează – Dumnezeu suveran, veşnic şi neschimbat. El trebuie să fie do-ul central al vieţii noastre, pentru că e singurul care are aceste calităţi ale permanenţei, singurul care nu se poate schimba, care rămâne şi noi avem nevoie de un punct sigur, stabil, avem nevoie de un astfel de Dumnezeu.

Mi-a atras atenţia modul în care Max Lucado rescrie psalmul într-un mod pesimist, exact opusul celui din Biblie: Eu îmi sunt propriul păstor. Întotdeauna duc lipsă de ceva. Alerg de la un supermarket la altul, de la un psihoterapeut la altul, căutând uşurare sufletească, dar nu găsesc. Mă târăsc prin valea umbrei morţii şi sunt distrus. Da, nefericirea şi nenorocirile mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în casa îndoielii de toţi şi de toate până la sfârşitul zilelor mele.

Autorul încearcă să explice de ce se întâmplă aceste lucruri atunci când facem ce vrem noi şi el identifică patru motive posibile dintre multe altele, sunt convinsă: În primul rând nu ne putem controla starea de spirit sau comportamentul. Apoi, nu putem garanta nici că ne aflăm în relaţii bune cu toată lumea tot timpul. În al treilea rând, suntem de multe ori cuprinşi de teamă şi nu în ultimul rând, greşim de atât de multe ori. De aceea avem nevoie de un păstor care să ne conducă, să ne elibereze de teamă şi de vină, pentru că nu putem prin forţe proprii să scăpăm de ele.

Un alt capitol se numeşte „Închisoarea dorinţei“. Autorul arată că dorinţa devine o închisoare atunci când niciodată nu ai îndeajuns de multe lucruri şi nu eşti mulţumit cu ce ai; atunci când pentru tine împlinirea înseamnă să ai noul model de telefon mobil, cea mai trendy ţinută sau cel mai cool iubit. Când te plictiseşti de ele, vei vrea altele, dacă pentru tine acestea sunt o sursă de împlinire. Şi astfel, nu ajungi de fapt niciodată la împlinire, pentru că întotdeauna va apărea ceva nou şi vei fi veşnic nemulţumit. Max Lucado ne atrage atenţia că tot ce avem nu este al nostru de fapt. Şi atunci când vom muri, nu vom lua nimic cu noi. În plus, trebuie să înţelegem că nu există un semn egal între ce avem şi noi. Noi nu suntem ceea ce avem. Dumnezeu nu se uită la ce se uită omul, la ce are el sau la cum arată el, ci Dumnezeu se uită la inima noastră. Ceea ce avem în Păstorul nostru este mai mult şi mai mare decât ceea ce avem în viaţă, ne spune Max Lucado. Dacă Îl avem pe El, avem tot ce ne trebuie: un Dumnezeu care ne aude, puterea dragostei în spatele nostru, Duhul Sfânt în noi. Dacă Îl ai pe Păstor, ai har pentru fiecare păcat, călăuzire la fiecare răscruce, o lumânare pentru fiecare colţ şi o ancoră în fiecare furtună. Ai tot ce ai nevoie.

Capitolul 8 se numeşte „Un schimb ceresc“. În acest schimb noi dăm povara vinovăţiei şi primim în schimb neprihănirea pe care o cere Dumnezeu pentru a petrece veşnicia împreună cu noi. Cum este posibil acest lucru? Cărarea neprihănirii e îngustă, şerpuitoare şi urcă un deal abrupt. În vârful dealului este o cruce. La piciorul crucii sunt bagaje. Nenumărate bagaje pline de păcate fără număr. Calvarul este mormanul de îngrăşământ pentru vină. Nu vrei să o laşi şi pe-a ta acolo?

Noi nu putem face nimic pentru a fi neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, aşa că El L-a trimis pe Fiul Său să sufere pentru păcatele noastre şi să fie neprihănirea noastră pentru noi. Noi nu trebuie decât să credem în El şi să lăsăm bagajul vinei la cruce.

Unul dintre cele mai cunoscute şi citate versete din acest psalm pe care Max Lucado îl analizează în cartea sa este „Chiar dacă ar fi să trec prin valea umbrei morţii, eu nu mă tem de nici un rău“. Autorul ne spune că dacă Dumnezeu e cu noi, nu trebuie să ne temem de moarte, pentru că Dumnezeu ne promite că ne va însoţi şi acolo. De fapt, el ne arată că David ne avertizează cu privire la importanţa asigurării că Dumnezeu este cu noi. Nu te lăsa să ajungi în faţa morţii fără să-L ai pe Dumnezeu. Nici măcar să nu vorbeşti despre moarte fără să vorbeşti cu Dumnezeu. El şi numai El te poate călăuzi prin valea aceasta. Alţii pot doar specula cu privire la moarte sau năzui să o înţeleagă, dar numai Dumnezeu ştie drumul care te duce acasă. Şi numai Dumnezeu este decis să te ducă acolo în siguranţă.

Capitolul 13 se numeşte „Singur noaptea, singur şi ziua“ şi porneşte de la versetul 4 al Psalmului 23, în care David spune „Tu eşti cu mine“. Se spune despre singurătate că ar fi cea mai grea boală. Se remarcă deseori că, deşi suntem tot mai mulţi oameni pe pământ, tocmai acum tot mai mulţi oameni se plâng de singurătate. Autorul alege să schimbe perspectiva asupra singurătăţii. În primul rând, el defineşte singurătatea ca absenţa intimităţii, nu ca absenţa oamenilor. Nu eşti singur atunci când eşti singur literalmente. Eşti singur atunci când te simţi singur. Şi apoi el se întreabă dacă nu cumva singurătatea este un dar de la Dumnezeu, o modalitate prin care El să ne atragă atenţia asupra Sa, asupra a ceea ce vrea să ne spună la un moment dat. Pentru ca Dumnezeu să-ţi atragă atenţia s-ar putea să fie nevoie să scoată din viaţa ta toate acele lucruri care te distrag, până când nu-ţi mai rămâne nimic decât Dumnezeu. Dacă e nevoie ca Dumnezeu să reducă la tăcere toate celelalte voci din viaţa ta pentru a-L auzi pe El, o va face. Pentru că vrea să descoperi că El este cu tine. Yahve este cu tine.

Un alt titlu interesant este „Cântatul cocoşului şi eu“. Cocoşul a cântat pentru Petru, dar ce legătură are asta cu noi? Cântatul cocoşului este o metaforă pentru ruşine. Dumnezeu ne cheamă să lăsăm şi această povară a ruşinii şi să n-o lăsăm să ne ţină departe de El. Dumnezeu s-a ocupat de vrăjmaşul nostru, diavolul, şi ne-a pregătit un loc unde putem să ne hrănim din belşug şi în siguranţă. El ne invită la masă în ciuda eşecului şi al falimentului nostru, ba chiar, tocmai în mijlocul lor. Să avem încredere că Dumnezeu ne va întinde masa în faţa potrivnicilor noştri, cum spune David.

În ultimul verset, David spune: „Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele“. Ultimele bagaje la care trebuie să renunţăm ca să putem şi noi spune acest lucru referitor la viaţa noastră sunt bagajul îndoielii şi cel al dorului de casă. Dumnezeu rămâne lângă noi chiar şi atunci când avem îndoieli, dar trebuie să avem încredere că bunătatea Lui şi îndurarea Lui ne vor însoţi în fiecare zi a vieţii noastre. Nu doar ieri, nu doar azi, ci mâine, poimâine şi toată viaţa. În ce priveşte al doilea bagaj, dorul de casă, acesta este singurul bagaj pe care avem voie să-l purtăm până la sfârşitul vieţii pentru că este cel care ne aminteşte că locul nostru nu este aici pe pământ şi că ceea ce contează cu adevărat este ceea ce investim pentru viaţa veşnică.

Cea mai mare nenorocire care ţi se poate întâmpla nu este să te simţi departe de casă atunci când eşti departe, ci să te simţi acasă atunci când nu eşti acasă. Nu înăbuşi acest dor de casă, ci ţine-l viu. Acesta va fi singurul bagaj pe care-l vei mai avea atunci când te vei întâlni în sfârşit cu Dumnezeu. Şi când Îl vei vedea pe El, vei lăsa jos şi acest bagaj. Aşa cum un soldat care se întoarce acasă lasă să-i cadă raniţa jos când o vede pe soţia lui, aşa şi tu te vei elibera de dorul tău când Îl vei vedea pe Tatăl tău. Cei pe care-i iubeşti vor striga de bucurie. Cei pe care-i cunoşti vor aplauda. Tot zgomotul însă va înceta când El îţi va cuprinde faţa în palmele Lui şi-ţi va spune „Bine-ai venit acasă!“. Şi cu mâinile Lui în care se vor vedea semnele cuielor îţi va şterge orice lacrimă din ochi. Şi vei locui în Casa Domnului tău – pentru totdeauna.

Vă recomand această carte pentru că este o lectură plăcută, plină de încurajări, de exemple emoţionante şi de analogii interesante. O recomand pentru că reuşeşte să treacă în revistă atâtea poveri pe care le purtăm uneori fără să ne dăm seama şi ne arată care este remediul pentru a scăpa de ele. O recomand pentru că te face să citeşti altfel Psalmul 23 cu care poate te-ai obişnuit şi pe care poate chiar îl ştii pe de rost, dar care nu-ţi mai spune nimic. Şi un motiv practic: poate fi luată în tren, în vacanţă, oriunde, pentru că este subţire şi uşoară şi se citeşte repede. Dacă nu-ţi place că se citeşte repede şi asta te sperie că o vei termina prea repede şi nu vei mai avea ce citi, fii liniştit! Cred că vei vrea să o reciteşti, aşa este de frumoasă!

Cred că este perfectă pentru cineva care are mare nevoie de încurajare în mai multe domenii, dar cred că se adresează nouă, tuturor călătorilor de pe acest pământ care avem tendinţa de multe ori să cărăm bagaje pe care n-ar fi trebuit niciodată să le purtăm. Suntem chemaţi să călătorim fără bagaje şi cine nu ar vrea să călătorească astfel? Eu sigur vreau. Aşa că sunt de părere că ne poate fi tuturor de folos cartea lui Max Lucado, Călătorie fără bagaje şi sper că v-am convins că merită să o citiţi.

Pentru mai multe detalii despre Max Lucado şi cărţile sale, vizitaţi site-ul oficial maxlucado.com.

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării. Am fost voluntar și am lucrat ca redactor la RVE Bucureşti din 2006 până în februarie 2020. Printre pasiunile mele, pe lângă cărţi, se mai numără lucrul manual (origami, felicitări etc.), plimbările în parc şi ieşirile în oraş pe la librării şi biblioteci. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis şi Philip Yancey. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Un gând despre „„Călătorie fără bagaje“ de Max Lucado”

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s