Un strop de viaţă #29


Creatorul omului a fost făcut om pentru ca El, Conducătorul stelelor, să fie alăptat la pieptul mamei Sale; pentru ca El, Pâinea, să înfometeze, El, fântâna, să înseteze, El, Lumina, să doarmă, El, calea, să obosească mergând, El, Adevărul, să poată fi acuzat de martori mincinoşi, El, Învăţătorul, să fie biciuit, El, Temelia creaţiunii, să fie atârnat pe lemn, El, Puterea, să devină slab, El, Vindecătorul, să poată fi rănit, El, Viaţa, să poată muri.

Sf. Augustin, citat de Philip Yancey în cartea sa, În căutarea Dumnezeului nevăzut

Un strop de viaţă #28


Nu e cu putinţă să fii „creştin din întâmplare“. Realitatea creştinismului trebuie să fie în mod covârşitor ori cea dintâi ori nimic. Aceasta sugerează un motiv pentru care creştinismul displace profund celor care se declară credincioşi doar cu numele sau necredincioşilor: viaţa lor nu conţine nimic care să ocupe în mod covârşitor locul dintâi, ci doar multe pendulări.

Sheldon Vanauken, Îndurare aspră

Un strop de viaţă #27


Să nu cădem în ispita credinţei considerate ca panaceu totalitar al grijilor şi înlocuitor general al virtuţilor omeneşti: Convingerea că prin credinţă scăpăm de boli, că nu se poate să mai fim bolnavi; sau, dacă ne îmbolnăvim, că nu avem nevoie de medici şi medicamente, de vreme ce ne putem oricând tămădui prin rugăciuni.

N.Steinhardt, Jurnalul fericirii

Un strop de viaţă #26


Cel mai bun argument în favoarea creştinismului sunt creştinii: bucuria lor, siguranţa lor, sentimentul de împlinire. Pe de altă parte, însă, cel mai puternic argument împotriva creştinismului sunt tot creştinii: când sunt posomorâţi şi lipsiţi de bucurie, când afişează un aer de sfinţenie şi se împăunează cu o evlavie de suprafaţă, când sunt încuiaţi şi tiranici, ei bine, atunci creştinismul e definitiv îngropat.

Sheldon Vanauken, Îndurare aspră

Un strop de viaţă #25


Toate aspectele vieţii ar trebui să fie forme de închinare. De exemplu, micul dejun sau gustarea de dimineaţă. 1 Corinteni 10:31 spune „Deci fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.“

Sau sexul. Pavel spune că opusul păcatelor sexuale este închinarea.

„Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.“ (1 Corinteni 6:18-20)

Ai un trup. Dar nu este al tău. „…aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru…“.

Eşti mereu într-un templu. Închină-te întotdeauna.

John Piper, într-o meditaţie devoţională de pe 8 iunie 2014, „Glorify God in Your Body“, fragment din articolul „Bodies, Breakfast and the Marriage Bed – Meditation on Daily Worship“