Citate

Un strop de viață #491


Credința nu este un vis omenesc sau o iluzie. Credința este lucrarea lui Dumnezeu în noi. Ea ne strămută în lumea divină pentru renașterea noastră în Dumnezeu. Ea îl omoară pe vechiul Adam din noi și ne face o făptură nouă, ne recreează inima, curajul, înțelegerea și toate celelalte fațete ale personalității. Credința vine prin lucrarea Duhului Sfânt. Ea implică o putere de viață care ne împinge irezistibil spre bine. Credința nu întreabă care sunt faptele bune ce trebuie făcute, ci trece la înfăptuirea lor, fără niciun fel de întrebare.

Martin Luther, citat de Daniel Brânzei în Amintiri cu sfinți

Un strop de viaţă #490


Evrei 11:1-13

Prin har, astăzi voi posti de la deznădejde, pentru că Dumnezeu a lucrat în istorie de multe ori prin oameni cu defecte şi prin probleme mari pentru a schimba istoria. Astăzi, vom spera şi ne vom ruga pentru un lucru „imposibil”, pentru că deşi s-ar putea să ne simţim copleşiţi, nu trebuie să subestimăm ceea ce face Dumnezeu prin noi, prin lume. Ne pocăim de faptul că ne gândim că ceva ar fi imposibil, pentru că Dumnezeu este capabil şi El ne face şi pe noi fim astfel.

Ann Voskamp, A Lent to Repent and Refresh 24

Un strop de viață #489


Capul și părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului; picioarele Lui erau ca arama aprinsă și arsă într-un cuptor; și glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. (Apocalipsa 1:14-15)

În generația noastră auzim glasuri puternice, care vorbesc tare și se laudă cu importanța lor. Dar există un glas care le va acoperi pe toate celelalte. Există un glas care are puterea și autoritatea de a face asta cu ușurință: Cel care stă în mijlocul sfeșnicelor de aur.

Acest Isus Hristos, Domnul nostru, este și Dumnezeu și om și astfel poate domni, căci Dumnzeu domnește peste om. El este singurul din univers care poate face asta. Cineva care ar fi un simplu om nu ar putea domni pentru Dumnezeu peste noi, fiindcă nu ar înțelege punctul de vedere al lui Dumnezeu. Dacă ar fi doar Dumnezeu, nu ar putea domni fiindcă noi am putea spune: „De unde să ne știe Dumnezeu problemele?”. Isus Hristos este și Dumnezeu și om. Și astfel, ca Dumnezeu, domnește peste omenire, întrucât El Însuși este om și Îl cunoaște și pe Dumnezeu și cunoaște și omul.

A.W. Tozer, Pregătire pentru revenirea lui Isus

Un strop de viaţă #488


Matei 23:1-12

Prin har, astăzi voi posti de la oglinzi, reviste şi cataloage. Astăzi mă voi uita mai mult la TIne decât să încerc să arăt mai bine. Ne pocăim de faptul că ne mândrim cu ceea ce vedem în oglinzi decât în ceea ce Tu, Dumnezeule, vezi în inimile noastre, pentru faptul că facem parte dintr-o cultură care a cheltuit 11 miliarde de dolari anul trecut pe operaţii estetice faciale, injecţii cu Botox şi augmentări cosmetice estetice inutile, când 12 miliarde dolari ar eradica analfabetismul mondial în cinci ani. Iartă-ne, Doamne, că ne pasă mai mult de feţele noastre decât de a da faţa cu Tine.

Ann Voskamp, A Lent to Repent and Refresh 23

Un strop de viață #487


Pe când erau ușile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc și le-a zis: „Pace vouă!” Apoi a zis lui Toma: „Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.  (Ioan 20:27)

Toma este singurul care își amintește întreaga poveste a lui Isus – toată suferința, dar și speranța. Toma crede că mântuirea este mai mult decât simpla ștergere a durerii.
Pentru el, mântuirea implică modul în care oamenii trăiesc în ciuda faptului că încă poartă cicatrici pe trupul lor. Toma aștepta să vadă cicatrici. Dacă Cel din fața sa nu ar fi avut cicatrici, nu ar fi fost Isus pe care L-a cunoscut – deoarece Isus cel real suferise ceva îngrozitor. Toma este singurul din încăpere care este îndeajuns de curajos să își amintească faptul că rănile dureroase ale unui prieten rămân, chiar dacă nu sunt arătate de la început. El își amintește că suferința lui Isus este reală, la fel ca propria noastră suferință.
Citind despre Toma într-un mod radical nou, înțelegem de ce în cealaltă relatare a Bibliei în care Toma vorbește, el este portretizat nu ca un necredincios, ci drept cel mai curajos și mai iubitor prieten al lui Isus. Când Lazăr moare iar Maria și Marta Îl imploră pe Isus să se întoarcă la ele în Iudeea, ucenicii încearcă să îl împiedice pe Isus, spunând: „Învățătorule, acum de curând căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, și Te întorci în Iudeea?” (Ioan 11:8), însă Toma și doar Toma a zis „Haidem să mergem și noi să murim cu El!” (Ioan 11:16)

Toți ceilalți ucenici se tem pentru viața lui Isus și a lor, dar Toma este dispus să moară împreună cu Isus.
Este trist că îl etichetăm pe Toma drept „necredinciosul” dar ignorăm faptul că el este cel dispus să moară împreună cu Isus. Care este ironia acestui pasaj? Poate fi faptul că împărtășirea durerilor este baza oricărei relații autentice? Că nimeni nu știe cu adevărat cine suntem până când nu suntem suficient de curajoși să le arătăm cicatricile? Că oamenii care și-au pus degetele pe rănile noastre și totuși rămân cu noi sunt cei care înțeleg cel mai bine cum să ne iubească? Povestea lui Toma ne învață toate aceste lecții – și mai mult. Acei oameni din viața ta care îți acceptă suferința și înțeleg cât poate ea răni sunt singurii prieteni care pot trece peste teama de a merge cu tine pe toate căile dureroase ale vieții. Doar oamenii care cred că rănile tale sunt reale își pot pune rănile alături de ale tale. Pe cruce, Dumnezeu Și-a pus propria poveste a suferinței alături de a ta.
Nu doar că lui Toma nu-i este teamă să Îl întrebe pe Isus despre cicatricile Sale, dar nici lui Isus nu Îi este teamă să i le arate. Ambele sunt acțiuni eroice.
În timp ce mulți creștini își amintesc de Toma drept cel care s-a îndoit de Isus după înviere, să ne amintim de el, în schimb, drept prietenul curajos căruia i-a păsat de rănile în urma cărora Isus a supraviețuit. Inspirați de Toma, să mergem și să facem și noi așa cu prietenii noștri.

Jaqueline Bussie, Outlaw Christian (Devotionals Daily, 24 aprilie 2016)