Pe când erau ușile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc și le-a zis: „Pace vouă!” Apoi a zis lui Toma: „Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.  (Ioan 20:27)

Toma este singurul care își amintește întreaga poveste a lui Isus – toată suferința, dar și speranța. Toma crede că mântuirea este mai mult decât simpla ștergere a durerii.
Pentru el, mântuirea implică modul în care oamenii trăiesc în ciuda faptului că încă poartă cicatrici pe trupul lor. Toma aștepta să vadă cicatrici. Dacă Cel din fața sa nu ar fi avut cicatrici, nu ar fi fost Isus pe care L-a cunoscut – deoarece Isus cel real suferise ceva îngrozitor. Toma este singurul din încăpere care este îndeajuns de curajos să își amintească faptul că rănile dureroase ale unui prieten rămân, chiar dacă nu sunt arătate de la început. El își amintește că suferința lui Isus este reală, la fel ca propria noastră suferință.
Citind despre Toma într-un mod radical nou, înțelegem de ce în cealaltă relatare a Bibliei în care Toma vorbește, el este portretizat nu ca un necredincios, ci drept cel mai curajos și mai iubitor prieten al lui Isus. Când Lazăr moare iar Maria și Marta Îl imploră pe Isus să se întoarcă la ele în Iudeea, ucenicii încearcă să îl împiedice pe Isus, spunând: „Învățătorule, acum de curând căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, și Te întorci în Iudeea?” (Ioan 11:8), însă Toma și doar Toma a zis „Haidem să mergem și noi să murim cu El!” (Ioan 11:16)

Toți ceilalți ucenici se tem pentru viața lui Isus și a lor, dar Toma este dispus să moară împreună cu Isus.
Este trist că îl etichetăm pe Toma drept „necredinciosul” dar ignorăm faptul că el este cel dispus să moară împreună cu Isus. Care este ironia acestui pasaj? Poate fi faptul că împărtășirea durerilor este baza oricărei relații autentice? Că nimeni nu știe cu adevărat cine suntem până când nu suntem suficient de curajoși să le arătăm cicatricile? Că oamenii care și-au pus degetele pe rănile noastre și totuși rămân cu noi sunt cei care înțeleg cel mai bine cum să ne iubească? Povestea lui Toma ne învață toate aceste lecții – și mai mult. Acei oameni din viața ta care îți acceptă suferința și înțeleg cât poate ea răni sunt singurii prieteni care pot trece peste teama de a merge cu tine pe toate căile dureroase ale vieții. Doar oamenii care cred că rănile tale sunt reale își pot pune rănile alături de ale tale. Pe cruce, Dumnezeu Și-a pus propria poveste a suferinței alături de a ta.
Nu doar că lui Toma nu-i este teamă să Îl întrebe pe Isus despre cicatricile Sale, dar nici lui Isus nu Îi este teamă să i le arate. Ambele sunt acțiuni eroice.
În timp ce mulți creștini își amintesc de Toma drept cel care s-a îndoit de Isus după înviere, să ne amintim de el, în schimb, drept prietenul curajos căruia i-a păsat de rănile în urma cărora Isus a supraviețuit. Inspirați de Toma, să mergem și să facem și noi așa cu prietenii noștri.

Jaqueline Bussie, Outlaw Christian (Devotionals Daily, 24 aprilie 2016)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s