„Strigătele inimii” de Ravi Zacharias


Astăzi vă aduc în atenție un volum scris de cunoscutul apologet Ravi Zacharias, Strigătele inimii – să-L aducem pe Dumnezeu aproape când El pare atât de departe.

Așa cum spune autorul în introducere, scopul acestei cărți nu este pur și simplu acela de a alina amarele dureri ale unor strigăte neauzite, ci mai degrabă de a ne face să recunoaștem onest că toți ne confruntăm cu asemenea strigăte înăbușite în momentele noastre de singurătate.

În lumea noastră intimă, fiecare dintre noi poartă câte o bătălie ascunsă a inimii.

Dar, spune Ravi Zacharias, există un loc care acumulează toată suferința omenească și toate întrebările. Acel loc este inima lui Dumnezeu. Continuă lectura „„Strigătele inimii” de Ravi Zacharias”

Un strop de viață #762


Când ridicăm vălul de pe motivele cele mai profunde care ne condiționează acțiunile, descoperim în noi determinarea de a simți acum ceea ce nimeni nu va simți decât în rai.

Dacă suntem creștini, elaborăm un raționament paradoxal în care aducem argumente în favoarea unei etici a recompensei amânate. Renunțăm la plăcerile imediate pentru a ne putea bucura mai târziu de o plăcere mai mare, dar ne așteptăm să simțim acea plăcere nu peste mult timp, și, categoric, înainte de-a pleca din această viață.

Larry Crabb, Vise năruite

Un strop de viață #515


Deși sunt de acord că problema durerii poate fi una din marile provocări la adresa credinței în Dumnezeu, îndrăznesc să sugerez că problema plăcerii este cea care ne determină cel mai frecvent să ne gândim la lucrurile spirituale. Sexualitatea, lăcomia, faima, emoțiile de moment sunt de fapt cele mai precare atracții din lume. Durerea ne forțează să ne acceptăm finitudinea. Ea poate să nască cinism, dezgust și oboseală în simpla trăire a vieții. Durerea ne determină să căutăm o putere superioară. Instrospecția, superstiția, ceremonia și jurămintele pot să vină toate ca o consecință a durerii. Dar dezamăgirea cauzată de plăcere este cu totul altceva. Deși durerea poate fi văzută adesea ca un mijloc pentru a atinge un scop mai înalt, plăcerea este văzută ca un scop în sine. Și când plăcerea se epuizează, în sufletul omului se furișează un sentiment de deznădejde ce poate duce adesea la autodistrugere. Durerea poate fi temporară, dar dezamăgirea cauzată de plăcere duce la vid interior… nu doar pe moment, ci pentru toată viața.

Ravi Zacharias, „De ce Isus?

Un strop de viață #513


Când ne răsfățăm în plăcere până la punctul în care aceasta distruge valoarea din noi, punctele până la care mergem, atât din punct de vedere spiritual cât și pragmatic, ne împing spre nisipurile mișcătoare ale propriilor noastre căutări. Când ne uităm la fața cuiva născut cu o diformitate se poate să simțim frică sau repulsie și dorința de a întoarce capul în altă parte, dar exploatarea plăcerii până la punctul deformării spirituale a sufletului ne determină să fugim de noi înșine. Înțelegem atât de puțin cum trebuie să definim scopul vieții, fiindcă am căutat plăcerea de dragul plăcerii și am rămas cu mâinile goale.

Ravi Zacharias, „De ce Isus?

Un strop de viață #284


Plăcerile sunt raze ale gloriei când aceasta atinge sensibilitatea noastră. Însă nu există plăceri rele, nelegiuite? Cu siguranţă că da. Însă când le numim „plăceri rele” cred că folosim un fel de prescurtare. Ne referim, de fapt, la „plăceri smulse prin fapte nelegiuite”. Ceea ce este rău e furtul merelor, nu dulceaţa lor. Dulceaţa este totuşi o rază a gloriei… Am încercat să transform fiecare plăcere într-o modalitate de adorare. Nu mă refer doar la a aduce mulţumiri pentru ea. Mulţumirea exclamă, pe bună dreptate: „Cât de bun e Dumnezeu că îmi dă acest lucru!” Adorarea spune: „Ce calitate trebuie să aibă această Fiinţă ale cărei străluciri îndepărtate şi trecătoare sunt astfel!” Dacă acesta este Hedonism, este, de asemenea o disciplină oarecum greu de practicat. Însă merită efortul.

C.S. Lewis, citat în Când nu-L doresc pe Dumnezeu de John Piper