Fără cruce, disciplina mărturisirii ar avea doar efect psihologic, terapeutic. Dar este cu mult mai mult de-atât. Ea implică o schimbare obiectivă în relaţia noastră cu Dumnezeu. Este mijlocul prin care se ajunge la vindecarea şi transformarea spiritului interior.
Richard Foster, citat de John Ortberg în Toți sunt normali până ajungi să-i cunoști
De vreme ce ştiţi că Dumnezeu este prezent, alături de voi în tot ceea ce făptuiţi, că se află în adâncul şi în inima sufletului vostru, de ce să nu vă opriţi măcar din când în când din îndeletnicirile exterioare, ba chiar şi din rugăciunile făcute cu glas tare, ca să-L adoraţi în forul vostru interior, să-I daţi slavă, să-I adresaţi cererile voastre, să-I oferiţi inima voastră şi să-I mulţumiţi pentru toate?
Fratele Laurenţiu al Învierii, Viaţa cu Dumnezeu – Practicarea prezenţei lui Dumnezeu în rutina cotidianului
Scriem o poveste măruntă cu viaţa noastră, care face parte dintr-o poveste mai amplă, pe care nu o înţelegem decât fragmentar. Ambele, cea măruntă ca şi cea amplă, se desfăşoară ca orice poveste: cu un început şi un sfârşit, cu un scop, dar şi cu acţiuni care se opun, consecinţe care nu pot fi evitate, accidente şi întreruperi neaşteptate. La sfârşit, naraţiunea înglobează toate aceste detalii într-un fir narativ care conduce la o poveste reuşită. Istoria creştină se termină cu promisiunea că într-o zi răscumpărarea va fi completă, că Dumnezeu Se va „reabilita“ pe Sine Însuşi printr-o explozie de putere recreatoare, că o cunoaştere personală a lui Dumnezeu va fi la fel de intimă ca şi cunoaşterea fiinţelor de pe pământ. „Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.“
Philip Yancey, În căutarea Dumnezeului nevăzut
Asimilarea unei noi identităţi necesită un act de voinţă. Dezbracă vechiul eu şi îmbracă unul nou, ne sfătuieşte Pavel, ca şi cum ne-am „îmbrăca minţile“ în acelaşi fel în care ne alegem hainele zilnic.
Monasticii au o practică pe care o numesc statio care înseamnă să termini un lucru înainte să te apuci de altul. În loc să zoreşti de la o însărcinare la alta, opreşte-te şi gândeşte-te la timpul dintre activităţi. […] Făcând astfel, chiar şi gesturile mecanice le vei face în mod conştient, cu atenţie.
Philip Yancey, În căutarea Dumnezeului nevăzut
Biblia prezintă, dacă vreţi, o „trinitate de gemete“, un progres al intimităţii în relaţia lui Dumnezeu cu creaţiunea Sa. Vechiul Testament vorbeşte despre un Dumnezeu care se află undeva sus, un Tată care se îngrijeşte de neînsemnatele noastre nevoi. Evangheliile merg un pas mai departe, vorbind despre un Dumnezeu care se află alături de noi, care a devenit unul dintre noi, având urechi, corzi vocale şi celule nervoase. Epistolele prezintă un Dumnezeu care se află înăuntru, un Spirit invizibil care dă glas nevoilor neexprimate. Capitolul „suspinelor“, Romani 8, se încheie cu promisiunea unei zile în care nu vor mai exista cauze care să producă suspine.
Philip Yancey, În căutarea Dumnezeului nevăzut
CARTEA E O VIAȚĂ 