Un strop de viaţă #456


Matei 6:1-4

Prin har, astăzi voi posti de la a vrea mai mult în loc de a dărui mai mult. Astăzi o să dăruiesc cu mulţumire, pentru ca alţii să poatră trăi cu mulţumire. Ne pocăim de faptul că hainele noastre, ciocolata noastră, cafeaua noastră şi smartphone-urile noastre depind de munca sclavilor pentru a produce aceste lucruri într-un mod ieftin pentru ca noi să avem mai mulţi bani în portofele indiferent de câtă viaţă şi cât suflet îl costă pe altcineva.

Ann Voskamp, A Lent to Repent and Refresh 7

Pe drumul crucii #10


Pe drumul crucii (ziua 10) – Frânt şi înmulţit

Matei 14:13-22 (NTR):

Când a auzit aceasta, Isus S-a retras de acolo într-o barcă, spre un loc pustiu, casă fie doar El singur. Dar când mulțimile au aflat lucrul acesta, au ieșit din cetățile lor și s-au luat după El pe jos.
Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime de oameni, I s-a făcut milă de ei și i-a vindecat pe cei bolnavi.
Fiindcă se făcuse seară, ucenicii au venit la El și I-au zis:
– Locul acesta este pustiu și ora este deja târzie. Dă-le drumul mulțimilor să meargă prin sate ca să-și cumpere ceva să mănânce!
Însă Isus le-a zis:
– Nu au nevoie să plece! Dați-le voi să mănânce!
Ei I-au răspuns:
– N-avem aici decât cinci pâini și doi pești.
El le-a zis:
– Aduceți-le aici, la Mine!
Le-a poruncit mulțimilor să se așeze pe iarbă, a luat cele cinci pâini și cei doi pești, a privit spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile și apoi le-a dat ucenicilor, iar ucenicii le-au dat mulțimilor.
Au mâncat toți și s-au săturat; și au strâns douăsprezece coșnițe pline cu firimiturile rămase.
Cei ce mâncaseră erau aproape cinci mii de bărbați, în afară de femei și de copii.
Imediat după aceea, Isus i-a zorit pe ucenici să se suie în barcă și să treacă înaintea Lui de partea cealaltă a mării, iar între timp El le va da drumul mulțimilor.

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Fiu al lui Dumnezeu, lasă-ne să Te urmăm unde Te duci. Vindecă-ne. Ai milă de cei frânţi şi răniţi ai noştri. Ia dragostea noastră mică şi înmulţeşte-o. Ia păcatul nostru cel mare şi şterge-l. Ne uităm spre cer cu ceea ce abia de este al nostru, Te rugăm să binecuvântezi puţinul care suntem, să ne frângi şi să ne împarţi oamenilor care ne înconjoară. Cerem să fim frânţi pentru alţii, aşa cum şi Tu ai fost frânt pentru noi. În Numele lui Isus, Amin.

Trăieşte Cuvântul: Astăzi, ia puţinul pe care îl ai, roagă-te ca Dumnezeu să te binecuvânteze, apoi frânge-te pentru alţii. Aşa cum El ne-a hrănit, haideţi să-i hrănim şi noi pe alţii. Pregăteşte o mâncare, o gustare dulce, o pâine, o ceaşcă de cafea pentru cineva care are nevoie să fie hrănit cu dragostea Lui. Priveşte cum se înmulţeşte bucuria ta.

Ann Voskamp

Un strop de viaţă #454


Isaia 58:6-10

Prin har, astăzi voi posti de la apatie şi indiferenţă pentru că noi nu suntem aici ca să facem o impresie bună, ci ca să aducem o schimbare. Astăzi voi fi mâinile şi picioarele lui Hristos oriunde pot pentru că El mi-a dat inima Lui ca să pot face asta. Ne pocăim de faptul că nu ne pasă de văduvă şi de orfan, ci ne pasă mai mult să părem că suntem în rând cu lumea, pentru că Tu spui că o astfel de credinţă este o prefăcătorie, un fals, o fraudă.

Ann Voskamp, A Lent to Repent and Refresh 6

Pe drumul crucii #8


Pe drumul crucii (ziua 8) – Trăind cu pâinea Lui

Luca 4:1-13 (NTR)

Plin de Duhul Sfânt, Isus S-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în pustie, fiind ispitit de diavol timp de patruzeci de zile. N-a mâncat nimic în zilele acelea, iar la sfârșitul lor a flămânzit.
Diavolul I-a zis: – Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește acestei pietre să devină pâine!
Însă Isus i-a răspuns: – Este scris: „Omul nu trăiește numai cu pâine, (ci cu orice cuvânt de la Dumnezeu!)
Atunci diavolul L-a dus sus, într-un loc înalt, și I-a arătat într-o clipă toate regatele lumii.
Apoi I-a zis: – Ție Îți voi da autoritatea tuturor acestora și gloria lor, căci mie mi-a fost dată, iar eu o dau cui vreau. Deci, dacă te închini înaintea mea, toată va fi a Ta!
Isus i-a răspuns: – Este scris: „Domnului, Dumnezeul tău, să I te închini și numai Lui să-I slujești!“
Apoi L-a dus la Ierusalim, L-a pus să stea pe streașina Templului și I-a zis: – Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de aici, căci este scris: „El va da porunci îngerilor Săi cu privire la Tine, ca să Te păzească!“ și „Ei Te vor purta pe brațele lor, ca nu cumva să-Ți lovești piciorul de vreo piatră!“
Isus i-a răspuns: – S-a zis: „Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!“
După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El până la o vreme anume.

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Tată, El a flămânzit şi a mâncat. Din pâinea Cuvântului Tău. Fă-ne şi pe noi să facem la fel. El a fost momit cu strălucirea acestei lumi şi S-a închinat. Ţie şi numai Ţie. Ajută-ne şi pe noi să facem la fel.

A fost provocat cu Scriptura. Dar El cunoştea toată Scriptura. Ajută-ne şi pe noi să facem la fel.

El a fost ispitit. Şi a biruit. Ajută-ne şi pe noi să facem la fel. Astăzi ajută-ne să rămânem în El.

Trăieşte Cuvântul: Astăzi, posteşte. Flămânzeşte numai după Dumnezeu. În loc să mănânci, închină-te, lasă Cuvântul Lui să locuiască în tine din belşug, umplându-te. Pentru că el este viaţa ta.

Ann Voskamp

Pe drumul crucii #7


Pe drumul crucii (ziua 7) – Lumina Duhului

Matei 3:13-17 (NTR):

Atunci Isus a venit din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Însă Ioan încerca să-L oprească spunând:
– Eu am nevoie să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?
Isus i-a răspuns:
– Lasă să fie așa acum, căci se cuvine să împlinim tot ce este drept. Atunci Ioan a încuviințat.
Imediat după ce a fost botezat, Isus a ieșit din apă. Și iată că cerurile (Îi) erau deschise și L-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel și venind peste El. Și din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în Care-Mi găsesc plăcerea!“
Cugetă asupra Cuvântului.
Rugăciune: Tată, Isus cel fără păcat S-a smerit pentru un botez de care nu avea nevoie pentru că a vrut să ducă la îndeplinire tot ce aveai nevoie Tu. Noi facem asta? Arată-ne cum. Datorită ascultării smerite a lui Isus cerurile sunt acum deschise pentru noi, permiţând roadelor Duhului Sfânt – dragostei, bucuriei, păcii, îndelungii răbdări, blândeţii, bunătăţii, credincioşiei – să coboare peste noi. Schimbă-ne acum.
Scufundă-ne astăzi în apele salvării şi spală-ne păcatele datorită Trinităţii: Tatăl Îl trimite pe Fiul ascultător, Fiul ne arată calea către Tine, Duhul coboară cu roadele. Ne aplecăm la pământ.
Fiind adoptaţi în familia Ta datorită Fiului Tău preaiubit care ne aduce mare bucurie, fă-ne astăzi să-i aducem Tatălui o mare bucurie.
Trăieşte Cuvântul: Astăzi, adu-I bucurie Tatălui trăind roadele Duhuui: Arată-ţi iubirea faţă de cineva din famila ta. Fii împăciuitor şi muşcă-ţi limba. Vorbeşte cu blândeţe. Gândeşte-te la Duhul Sfânt care s-a coborât asupra Fiului.
Şi lasă-L pe El să-ţi lumineze ziua.
Ann Voskamp