Dacă noi ne plângem de timp şi ne bucurăm atât de mult de momentele aparent atemporale, ce sugerează asta? Sugerează că nu am fost dintotdeauna şi nu vom rămâne pentru totdeauna făpturi pur temporale. Sugerează că am fost creaţi pentru eternitate. Nu numai că suntem hărţuiţi de timp, dar părem incapabili, în ciuda miilor de generaţii scurse, să ne obişnuim cu el. Suntem mereu uimiţi de el – ce repede zboară, ce încet trece, cât de mult a trecut. Unde a zburat timpul, strigăm noi. Nu suntem adaptaţi la el, nu suntem acasă în el. Dacă e aşa, aceasta poate părea o dovadă sau cel puţin o sugestie puternică a faptului că eternitatea există şi că ea este casa noastră.

Sheldon Vanauken, Îndurare aspră