Ce am citit în septembrie 2024


Luna septembrie parcă a trecut repede, dar parcă a început de mult, dacă înțelegeți ce vreau să zic.

A fost o lună în care am reușit să parcurg din nou 10 cărți, dintre care două erau începute din luna august. De data aceasta s-au intercalat câteva romane misterioase printre cărți clasice pentru copii, eseuri, manga și o carte de parenting.

Aproape tot ce am citit luna aceasta mi-a plăcut de la mult în sus, așa că am ce vă povesti. Lectură plăcută!

Continuă lectura „Ce am citit în septembrie 2024”

Ziua Internațională a Cărții 2024


De patru ani încoace, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie, am scris câte un articol despre cărțile citite în prima perioadă a anului, încercând să ne amintim și să ne raportăm la prioritățile noastre de lectură pe care le-am pomenit într-un episod din seria specială CARTEA E O VIAȚĂ – SĂ CITIM!

Am mai scris astfel de articole și la finalul anului 2021 și 2022, dar la sfârșitul anului 2023 nu am mai apucat să scriem nimic, așa că acum ne vom uita în urmă la un an întreg (aprilie 2023-aprilie 2024) ca să vedem care ne-au fost prioritățile și cum s-au schimbat ele.

Irina Enache ne împărtășește multe titluri din spațiul creștin ortodox, jurnale de călătorie, povești și basme (reinterpretate sau originale) și cărți despre Tolkien, opera și moștenirea sa, iar Irina Trancă ne recomandă mai multe devoționale, cărți pentru copii și adolescenți și manga și ne arată ce a însemnat pentru ea un ritm mai lent de lectură, dar și de ce „distrageri” bine-venite a avut parte de la lista de priorități.

Continuă lectura „Ziua Internațională a Cărții 2024”

Ce am citit în noiembrie 2023


De mult nu am mai avut parte de un noiembrie atât de plin! Printre pregătirile pentru ultimele înregistrări din sezonul 24, deplasarea la Iași pentru Simpozionul C.S. Lewis, ziua lui Mihai, Gaudeamus și primul nostru eveniment la Librăria Stephanus, a mai rămas puțin timp sau puțină energie pentru citit.

Am reușit însă să ating din nou cifra de 10 cărți citite, care pare să fi fost media lunară pe anul acesta. Ceea ce mi-a permis să ajung la acest număr au fost, din nou, cărțile pentru copii, mai toate noutăți. Pe lângă aceastea s-au mai strecurat trei cărți pe care le-am prezentat în emisiune, un jurnal de război și un devoțional pentru familii.

Continuă lectura „Ce am citit în noiembrie 2023”