Ce-ar fi dacă am înceta să ne gândim la Evanghelie ca la niște cerințe minime care trebuie îndeplinite pentru a ajunge în cer? Ce-ar fi dacă am înceta să ne gândim la viața eternă ca la o experiență pe care o vom gusta numai după ce vom muri? Ce-ar fi dacă am înceta să ne gândim la creștini ca la niște oameni care cunosc despre Dumnezeu, ci să ne gândim la ei mai degrabă ca la niște oameni preocupați să devină ucenici care învață să-L cunoască pe Dumnezeu?
Continuă lectura „CARTEA E O VIAȚĂ S20 Ep.4 – „Veșnicia în desfășurare” de John Ortberg”Etichetă: John Ortberg
#SCRIPTUM20 – „Cine este Omul acesta?” de John Ortberg
În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna aprilie și regulamentul aici.
Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Cine este Omul acesta?” de John Ortberg”#SCRIPTUM20 – „Toţi sunt normali până ajungi să-i cunoşti“ de John Ortberg
În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna aprilie și regulamentul aici.
Cu toţii ne-am dorit poate la un moment dat să cunoaştem o mare personalitate, o celebritate sau pur şi simplu să fim în pielea altcuiva. Dar poate că dacă am cunoaşte până la urmă acea persoană ne-am da seama că este o persoană normală, la fel ca noi, nu-i aşa?
Nici unul dintre noi nu este normal conform definiţiei lui Dumnezeu, afirmă John Ortberg în cartea Toţi sunt normali până ajungi să-i cunoşti şi cu cât ne apropiem mai mult unii de alţii, cu atât mai clară devine situaţia.
Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Toţi sunt normali până ajungi să-i cunoşti“ de John Ortberg”Ce am citit în martie 2021
Spre deosebire de alți ani, luna martie a acestui an nu a însemnat numai „luna femeii”, ci a marcat și „aniversarea” a unui an de pandemie de COVID-19. Această aniversare în sine nu m-a afectat atât de mult, cât grija pentru părinții afectați de această boală.
De aceea, în prima parte a lunii nu am prea avut stare și spor la citit, dar am recuperat în doua parte a lunii, mai ales datorită lecturii unor cărți pentru copii și am reușit să citesc 17 cărți în luna martie. Patru cărți pentru emisiune, mai multe pentru copii, 2 romane și o carte de parenting, iată care au fost!
Continuă lectura „Ce am citit în martie 2021”#SCRIPTUM20 – „Când se încheie jocul, totul se întoarce în cutie“ de John Ortberg
În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna martie și regulamentul aici.
Vă invit astăzi să descoperiţi o carte care ne învăţă cum să ne jucăm.
Cineva spunea cu mult timp în urmă că viaţa este un joc, şi aceasta este principala imagine care se află la baza acestei cărţi. Prin faptul că o folosesc, eu nu spun că nu trebuie să ne luăm viaţa în serios. […] viaţa, asemenea unui joc, se îndreaptă către un ţel. Ea are un obiectiv; nu este doar un şir de activităţi aleatorii. Mai mult decât atât, viaţa are reguli ce trebuie urmate şi fiecare dintre noi îşi va dezvolta o strategie de joc. Jocul nu va continua la nesfârşit.
Cartea se cheamă Când se încheie jocul, totul se întoarce în cutie şi este scrisă de John Ortberg.
Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Când se încheie jocul, totul se întoarce în cutie“ de John Ortberg”