În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.
Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna aprilie și regulamentul aici.
Cu toţii ne-am dorit poate la un moment dat să cunoaştem o mare personalitate, o celebritate sau pur şi simplu să fim în pielea altcuiva. Dar poate că dacă am cunoaşte până la urmă acea persoană ne-am da seama că este o persoană normală, la fel ca noi, nu-i aşa?
Nici unul dintre noi nu este normal conform definiţiei lui Dumnezeu, afirmă John Ortberg în cartea Toţi sunt normali până ajungi să-i cunoşti şi cu cât ne apropiem mai mult unii de alţii, cu atât mai clară devine situaţia.
Şi totuşi, în pofida ciudăţeniilor noastre, a păcatelor şi a personalităţilor noastre „colţuroase”, avem nevoie unii de alţii. Comunitatea este mai mult decât un simplu cuvânt – este una dintre cele mai mari trebuinţe ale noastre. Prin urmare, cum pot nişte oameni plini de cusururi şi anormali ca noi să îmblânzească forţele care ne dezbină, ca apoi să intrăm în acele relaţii transformatoare pentru viaţa noastrã şi pe care Dumnezeu le-a proiectat pentru noi?
John Ortberg se concentreazã asupra acelor detalii care fac funcţională comunitatea. Cu umor, acuitate si har de povestitor, Ortberg ne aratã cum ajunge comunitatea să rodească fericire, sănătate, susţinere şi maturizare şi cum putem noi să lucrăm la asta. Doar aşa, noi, oamenii ciudaţi şi stângaci care suntem, vom descoperi dragostea lui Dumnezeu într-un mod tangibil şi vom beneficia de puterea transformatoare a dragostei, a acceptării si a preţuirii reale.
“Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi”, ne spune Biblia. “Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”. Fiecare avem obiceiuri pe care nu le putem controla, fapte din trecut asupra cărora nu mai putem reveni, fisuri pe care nu le putem remedia. Aproape nimeni nu poate spune că nu s-a îndoit niciodată de propria normalitate.
În perspectiva biblică asupra lumii, păcatul este acea componentă familiară a vieţii, chiar previzibilă – dar nicidecum normală. Simplul fapt că “toată lumea o face” nu reprezintă normalitatea. Atunci, care este normalitatea, în viziunea Scripturii?
Profeţii evrei aveau un cuvânt pentru aceasta – shalom, întreţeserea laolaltă a lui Dumnezeu, a oamenilor şi a creaţiei, întru dreptate, împlinire şi încântare. Încercaţi să vă imaginaţi, spuneau proorocii oamenilor de atunci şi ne spun şi nouă astăzi, ce magnific trebuie să arate aşa ceva! Într-o lume în care ar predomina shalom, toate căsătoriile ar fi sănătoase şi copiii în siguranţă. Cei care ar avea prea mult le-ar da celor care au prea puţin. Bisericile nu s-ar mai dezbina. Oamenii n-ar mai fi plictisiţi sau grăbiţi. Niciun tată nu şi-ar mai dezamăgi copilul cu un descurajant “Sunt foarte ocupat”. Nimeni n-ar mai fi singur, nimănui nu i-ar mai fi frică. Oameni de diverse rase şi-ar da mâinile, s-ar simţi onoraţi şi îmbogăţiţi prin diferenţele lor şi s-ar apropia mai mult unii de ceilalţi în numele umanităţii comune. Iar în centrul întregii comunităţi s-ar afla magnificul ei arhitect şi cel mai de seamă cetăţean al ei: Dumnezeu, a Cărui prezenţă umple fiecare persoană cu nesfârşită splendoare şi cu o mereu sporită încântare. Scriitorii Scripturii ne spun că aceasta este normalitatea. Cam aşa am arăta şi ne-am comporta dacă am trăi după normele stabilite de Dumnezeu pentru viaţa umană – dacă lumea noastră ar fi cu adevărat normală!
Chiar dacă suntem ciudaţi, aspiraţia de a ne alătura, de a intra în legătură, de a iubi şi a fi iubiţi, este una dintre cele mai aprige năzuinţe ale sufletului. Nevoia noastră de comuniune cu oamenii şi cu Dumnezeul care ne-a creat este pentru sufletul omenesc ceea ce sunt apa, aerul şi hrana pentru trup. Această nevoie nu va păli nici confruntată cu toată ciudăţenia omului!
A cunoaşte şi a fi cunoscut sunt lucruri esenţiale în viaţă: nu poţi fi pe deplin iubit, dacă nu eşti cunoscut pe de-a-ntregul. Eşti iubit doar în măsura în care eşti cunoscut. Din cauza păcatului însă, încercăm să ne ascundem. Păcatul duce la separare, iar aceasta duce la distrugerea comunităţii.
Aşadar, se pune întrebarea: Cum să ne apropiem de alţii fără să avem de suferit, într-o lume în care toţi sunt normali până ajungi să-i cunoşti?
În primul rând învaţă să accepţi şi să ierţi. A accepta oamenii înseamnă a fi pentru, a fi de partea lor. Înseamnă a recunoaşte că este un lucru foarte bun că aceşti oameni trăiesc, înseamnă a le dori tot binele. Acceptarea şi iertarea totală realizează ceea ce nici condamnarea, nici critica nejustificată sau sentimentul de superioritate nu ar putea realiza vreodată: schimbă vieţi. Dumnezeu vrea să ne cunoaştem unii pe alţii, să fim atenţi la ceea ce se întâmplă dincolo de suprafaţă, să ascultăm ceea ce se întâmplă în inima altcuiva.
Învăţăturile Domnului Isus sunt în contrast evident cu mentalitatea zilelor noastre. Ne gândim că oamenii capabili de dragoste sunt cei care au realizat ceva în viaţă – cei sănătoşi, care au o părere bună despre ei înşişi şi cu puţine regrete. Oamenii normali. Ei bine, nu există aşa ceva. Domnul ne spune că cei care iubesc cel mai mult sunt cei care s-au confruntat cu ceea ce-i zdrobea şi au fost iertaţi prin har. Capacitatea de a conferi valoare este unul dintre cele mai rare şi importante daruri din această lume. Aşa că preţuieşte ceea ce şi Dumnezeu preţuieşte.
Până acum am văzut anormalitatea din noi, din lume, din comunitate. Însă când vom ajunge să fim în sfârşit normali? Cele mai uluitoare cinci minute pe care le vei experimenta vreodată vor fi primele cinci minute după ce vei muri, spune John Ortberg. Şi atunci, în cer, în eternitate, vom fi în sfârşit normali.
Atunci vom trăi în sfârşit într-o comunitate veritabilă. Vom trăi în sfârşit clipa să experimentăm relaţii profunde, deschise, pline de bucurie şi de încredere.
Poate că nici un cuvânt din nici o limbă nu are o rezonanţă mai plăcută în inima omului decât cuvântul acasă. Isus recunoaşte că cele mai profunde aspiraţii ale inimii omului – a aparţine, a fi în siguranţă, a fi iubit – se rezumă practic în dorul de cer. De aceea, El ne-a pregătit o casă în cer. „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri.” Când vom ajunge acolo, nimic nu ni se va mai părea ciudat. Acolo vom putea spune în sfârşit „Sunt acasă”.
Atunci Îl vom vedea faţă în faţă pe Acela pe care acum Îl vedem ca într-o oglindă întunecată, despre care până în acel moment nu vom avea decât crâmpeie sau străfulgerări. Vom şti că I-am fost sortiţi, că El este destinul nostru. Atunci nimeni nu va mai fi singur. Nimeni nu va mai face ceva de care să-i pară rău. Fiecare va fi persoana pe care a plănuit-o Dumnezeu să fie. Atunci vom descoperi că ceea ce numim noi acum capătul vieţii nu este deloc un final. Este doar primul capitol al unei poveşti magnifice pe care nimeni de pe acest pământ nu a citit-o, care nu are sfârşit şi în care fiecare capitol este mai bun decât de dinainte, aşa cum scria C. S. Lewis. Şi cu toţii vom fi în sfârşit normali.
Aşa se încheie cartea lui John Ortberg, Toţi sunt normali până ajungi să-i cunoşti, o carte uşor de citit, care curge de la un capitol la altul, de la un subiect la altul, toate unite de tema principală: în pofida ciudăţeniilor noastre, a păcatelor şi a personalităţilor noastre „colţuroase”, avem nevoie unii de alţii. Cum putem să îmblânzim forţele care ne dezbină, pentru ca apoi să intram în acele relaţii transformatoare pentru viaţa noastră şi pe care Dumnezeu le-a proiectat pentru noi? Sperăm ca John Ortberg, prin cartea sa, să vă însufleţească să-L rugaţi pe Dumnezeu să vă schimbe, să vă asemănaţi tot mai mult cu persoana normală care veţi fi în ceruri.
CARTEA E O VIAȚĂ 