Un strop de viață pentru mame #48


Joaca antrenantă și conversațiile captivante sunt cele mai bune puncte de pornire pentru o viață întreagă de învățare. Pentru mult timp acasă a învăța înseamnă a te juca, și a te juca înseamnă a învăța.

„Dacă familiile nu citesc cărți împreună, cum își vor cunoaște prietenii unii altora? Cititul împreună ca familie ne-a unit, așa cum te unește mereu o aventură experimentată împreună. Îi cunoaștem pe aceiași oameni. Am trecut prin crize emoționale împreună.” (Sarah MacKenzie) Cititul împreună întărește o familie într-un mod în care puține experiențe reușesc să o facă – și totul cu prețul unui permis de bibliotecă (niciunul!) și al câtorva minute pe canapea.

Îmi place să aleg câte un loc educativ sau experiență pe sezon de care să ne bucurăm împreună ca familie. Anul acesta ascultăm Oratoriul „Mesia” de Handel de Crăciun, vizităm un sit istoric în primăvară, un planetariu vara și o grădină zoologică toamna.

Dacă tu ești entuziasmat, și ei vor fi entuziasmați.

Implică-i pe copii în ceea ce-ți place. Se vor molipsi de entuziasmul tău în mod natural.

E timpul să pui deoparte telefonul și să te joci cu copiii tăi. Pune limite pentru propriul mod în care folosești tehnologia și ține-te de ele. Lasă-i pe copiii tăi să te vadă citind, fiind creativ și ignorându-ți telefonul în timpul petrecut cu familia.

Cultivă o atmosferă plină de curiozitate. Dă-mi voie să-ți traduc asta în limbaj normal de mamă. Nu-ți lăsa inima să obosească dacă cineva te întreabă a patruzeci și șaptea oară unde locuiesc păsărelele mămici, cum funcționează un walkie-talkie sau dacă e suficient de frig ca să ningă. Discută, fii uimit și minunează-te împreună cu copiii tăi. Nu fi atât de prins în lumea ta de adult încât să nu vorbești cu copiii tăi despre lucrurile care le stârnesc curiozitatea.

Umple-ți casa de ocazii pentru tradiții distractive și educative.

Jessica Smartt, Memory-Making Mom

Cum să creștem copii recunoscători (partea a IV-a) – 7 pași pentru a crește copii recunoscători


Acesta este ultimul articol din seria Cum să creștem copii recunoscători, o prezentare a cărții Raising Grateful Kids in An Entitled World de Kristen Welch (partea I, partea a II-a și partea a III-a).
Continuă lectura „Cum să creștem copii recunoscători (partea a IV-a) – 7 pași pentru a crește copii recunoscători”

Cum să creștem copii recunoscători (partea a III-a) – Cultivarea supunerii și a iubirii de Dumnezeu


Acesta este al treilea articol din seria Cum să creștem copii recunoscători, o prezentare a cărții Raising Grateful Kids in An Entitled World de Kristen Welch. Citiți celelalte articole aici și aici.
Continuă lectura „Cum să creștem copii recunoscători (partea a III-a) – Cultivarea supunerii și a iubirii de Dumnezeu”

Cum să creștem copii recunoscători (partea a II-a) – De ce nu trebuie să le oferim totul și raportarea la tehnologie


Acesta este al doilea articol din seria Cum să creștem copii recunoscători, o prezentare a cărții Raising Grateful Kids in An Entitled World de Kristen Welch. Citiți prima parte aici.7 moduri în care noi, ca părinți, pierdem trenul Continuă lectura „Cum să creștem copii recunoscători (partea a II-a) – De ce nu trebuie să le oferim totul și raportarea la tehnologie”

Cum să creștem copii recunoscători (partea I) – Dorințe vs nevoi și importanța călăuzirii părintești


În luna ianuarie am citit o carte despre creșterea copiilor intitulată Raising Grateful Kids in an Entitled World – How One Family Learned that Saying No Can Lead to Life’s Biggest Yes de Kristen Welch (despre care am scris puțin în raportul de lectură pe luna ianuarie). Titlul s-ar traduce Cum să creștem copii recunoscători într-o lume care crede că totul i se cuvine – cum a învățat o familie că a spune „nu” poate duce la cel mai important „da” în viață și m-am gândit că ar fi potrivit să-i dedic o serie de patru articole în luna noiembrie – luna mulțumirii, în care se sărbătorește Thanksgiving în anumite zone din lume – , pe de o parte pentru că mi-am dat seama tot mai mult de importanța mesajului său, dar și ca o pregătire pentru perioada de Advent și Crăciun, pe care avem ocazia anul acesta să le sărbătorim în mai multă tihnă și (să sperăm) cu mai puține manifestări consumeriste. Continuă lectura „Cum să creștem copii recunoscători (partea I) – Dorințe vs nevoi și importanța călăuzirii părintești”