Acesta este al treilea articol din seria Cum să creștem copii recunoscători, o prezentare a cărții Raising Grateful Kids in An Entitled World de Kristen Welch. Citiți celelalte articole aici și aici.
Odată ce am hotărât care va fi consecința [pentru neascultare] (în cele mai multe cazuri mă îndoiesc de mine însămi), facem mai mult rău decât bine dacă dăm înapoi. Supunerea nu este ușoară, dar ne facem slujba de părinți mai grea când nu ne ținem de cuvânt, scrie Kristen Welch în capitolul dedicat cultivării supunerii.
Dacă nu suntem noi autoritatea copiilor noștri, atunci cine e? Ei sunt.
Deseori, ei ne văd numai ca pe cei care îi protejează și le poartă de grijă. Dar ei trebuie să aibă o teamă plină de respect față de noi. Ei trebuie să știe că există consecințe pentru neascultare.
Tedd Tripp, autorul cărții Păstorind o inimă de copil, scrie: Ce am în vedere este o interacțiune parentală plină de speranță și curaj. Această interacțiune poate transforma un fiasco într-o ocazie de învățare și de a merge mai departe.
Dacă le dăm bani cu ușurință, cei mai mulți copii îi vor lua, și nu le va lua mult să dobândească obiceiul de a-și ține mâinile întinse să primească mai mulți. Dacă le cerem să muncească și să transpire un pic, producem o schimbare și începem să eliminăm mentalitatea de tipul „îmi datorezi asta”.
Este în regulă ca copiii noștri să nu fie răsplătiți tot timpul, pentru că nu durează mult până când o tratație specială devine o tratație pe care se așteaptă să o primească.
Jurnalista Ashley Merryman a abordat acest subiect în articolul său din New York Times, „Losing Is Good for You” (Să pierzi îți face bine): Premiile pot fi motivatori puternici, dar aprecierea continuă nu îi inspiră pe copii să aibă succes. În schimb, îi poate face să realizeze mai puțin decât sunt în stare. […] În loc să-i facă să vrea să câștige, îi face să vrea să renunțe dacă nu câștigă.
O definiție a cuvântului laudă sugerează faptul că lauda glorifică; prin comparație, încurajarea te inspiră.
Parte a slujbei noastre este să îi asigurăm pe copiii noștri că vom fi alături de ei și că suntem alături de ei, dar restul slujbei ne cere să ne dăm la o parte. Copiii vor continua să ne lase să-i salvăm, dacă continuăm să ne grăbim să venim în ajutorul lor.
Oricât de greu ar părea, trebuie să-i lăsăm pe copiii noștri să o dea în bară. Este singurul mod prin care ei învață cu adevărat cum să reușească.
Vreau ca copiii mei să știe că mergem la biserică cu conștiinciozitate pentru că ne dorim părtășia, vrem să ne închinăm alături de trupul lui Hristos și ne place această parte a săptămânii, scrie Kristen Welch în capitolul dedicat cultivării iubirii de Dumnezeu.
Ca părinte, mai mult decât orice altceva, îmi doresc ca copiii mei să-L urmeze pe Hristos. Dar știu că asta nu se întâmplă în mod accidental; un cămin concentrat asupra lui Hristos începe cu noi, părinții. Implică intenție și muncă grea și începe prin a-L invita pe Isus să fie parte a vieților noastre.
Rugați să definească „un cămin concentrat asupra lui Hristos”, cei de la Focus on the Family au răspuns în felul următor:
Un lucru e sigur: asta nu înseamnă un cămin guvernat de reguli „religioase” restrictive și moarte. În schimb, este un loc în care membrii familiei își trăiesc viețile sub „umbra strălucitoare” a prezenței Fiului lui Dumnezeu – unde oamenii vorbesc și acționează și se poartă unii cu alții conștienți fiind că Isus Însuși este un participant interesat în mod intim de tot ce fac. Este un cămin în care se poate spune cu adevărat: „Hristos este Capul acestei case, Musafirul Nevăzut la fiecare masă, Ascultătorul Tăcut al fiecărei conversații.”
Bucuria este caracteristica unui cămin cu adevărat creștin… Un cămin creștin este ordonat. Așa cum spune apostolul Pavel, „căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii” (1 Corinteni 14:33)… Un cămin concentrat asupra lui Hristos ar trebui să fie definit de har și să fie un loc al slujirii. Un cămin concentrat asupra lui Hristos este un loc în care sunt practicate disciplinele spirituale… În fine, un cămin concentrat asupra lui Hristos se bazează pe scopurile lui Dumnezeu pentru fiecare membru al casei.
Părinții le spun mai multe copiilor prin viețile lor decât prin cuvintele lor.
Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale. Deuteronom 6:6-9
Alvin Reid, profesor la Southeastern Baptist Theological Seminary, împarte acest pasaj în 6 părți și spune:
Începând de când sunt mici, este vital să-i învățăm pe copiii noștri să facă deosebirea dintre bine și rău, ascultarea, dragostea necondiționată și cum să privească lumea prin lentilele lui Dumnezeu, nu prin lentilele lumii.
Un părinte ar trebui să-și ajute copiii să vadă cum se trăiește pe baza unei concepții biblice asupra lumii, luând decizii în toate domeniile vieții dintr-o perspectivă biblică.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am făcut pentru a crea un cămin concentrat asupra lui Hristos a fost să transformăm momentul meselor în familie într-o ocazie pentru a frânge un alt tip de pâine.
Nu recurgem la Hristos doar duminicile sau când ne rugăm la masă. Vorbiți despre Isus în viața de zi cu zi.
Rutinele de dimineață și de seară sunt momentele perfecte pentru a începe și a încheia ziua cu rugăciune.
Astfel, mărturisește și Kristen Welch, în loc să Îi facem lui Isus loc în viețile noastre, am început să ne potrivim noi viețile după Isus.
Hai să fim cinstiți, este greu să ne lăsăm copiii să crească mari pentru că știm că o să facă greșeli și o să învețe niște lecții pe calea cea grea. Dar trebuie să se întâmple asta. Pe măsură ce copiii noștri devin adolescenți, este foarte important să începem să modificăm modul în care îi disciplinăm și modul în care interacționăm cu ei.
Tedd Tripp identifică trei etape ale dezvoltării copilului în cartea Păstorind o inimă de copil:
De la 0-5 ani: concentrează-te pe stabilirea autorității biblice
De la 5-12 ani: concentrează-te pe dezvoltarea caracterului evlavios
De la 12 și mai departe: concentrează-te pe interiorizarea Evangheliei
Mi-am dat seama ca asta este esența unui cămin concentrat asupra lui Hristos – nu să îți iasă bine din prima sau chiar din a zecea, ci să-L invităm pe Isus să intre și să-L lăsăm să ne vindece inimile și să ne călăuzească viețile.
Deși nu cred că există o formulă testată și garantată pentru creșterea copiilor, cineva mi-a zis:
- Corectează-i pe copii când sunt mici (de la naștere până în școala primară).
- Îndrumă-i pe măsură ce cresc (școală).
- Leagă relații cu ei pe măsură ce devin mai mari (liceu și mai departe).
Bill Jensen: Slujba noastră ca părinți este să îi creștem pe copiii noștri astfel încât să fie adulți responsabili care pot să discearnă între bine și rău, frumusețe și urâțenie, adevăr și minciună.
În cartea Gospel-Powered Parenting, William Farley scrie: În primul rând, trebuie să le spunem copiior noștri „nu” când aceasta este spre binele lor. În al doilea rând, mami și tati trebuie să facă front comun în fața copiilor. În al treilea rând, trebuie să permitem căsniciei să aibă prioritate înaintea copiilor.
Mergi împotriva curentului:
- Citiți Biblia împreună ca familie.
- Rugați-vă împreună cu privire la îngrijorările minore, nu doar pentru nevoile mari.
- Trăiește ceea ce-i înveți pe copiii tăi.
Va urma.
CARTEA E O VIAȚĂ 