Cum să creștem copii recunoscători (partea a IV-a) – 7 pași pentru a crește copii recunoscători


Acesta este ultimul articol din seria Cum să creștem copii recunoscători, o prezentare a cărții Raising Grateful Kids in An Entitled World de Kristen Welch (partea I, partea a II-a și partea a III-a).

Cred că secretul pentru a crește copii recunoscători este să intreținem o atitudine de recunoștință.

Nimic nu ne face mai recunoscători decât perspectiva. NIMIC. Cred că este cheia pentru a slăbi strânsoarea atitudinii că totul ni se cuvine, tipică culturii noastre.

Dacă ne comparăm cu cei care au mai mult, trebuie să ne comparăm și cu cei care au mai puțin.

Unul dintre cele mai bune moduri de a schimba perspectiva este să profiți de fiecare ocazie pentru a-i sluji pe alții.

Un alt mod prin care intreținem recunoștința este prin consecvență. Învățăm prin obicei și prin repetare, iar cel mai bun mod de a trăi vieți pline de recunoștință este să practicăm recunoștința.

Câteva idei:

  • Scrieți pentru ce sunteți mulțumitori ca familie.
  • Păziți-vă gura.
  • Umpleți-vă casa cu semne vizibile care să vă aducă aminte să fiți mulțumitori și opriți-vă ca să le apreciați.
  • Fiți specifici.

Să recunoaștem: și ca să fii părinte trebuie să tot exersezi. Nu putem vedea totdeauna creșterea – cât de departe am ajuns – , dar dacă suntem consecvenți și dacă implementăm principiile pe care le-am învățat, vom vedea schimbări. Obținem ce investim.

7 pași pentru a crește copii recunoscători

  1. Îi învățăm să-și asume dreptul la proprietate.
  2. Punem accent pe valoarea banilor.

În această călătorie în timpul căreia încercăm să creștem copii recunoscători într-o lume care crede că totul i se cuvine, vrem ca copiii noștri să înțeleagă diferența dintre nevoi și dorințe, să știe cum să economisească banii, să trăiască într-un mod frugal și să aibă resursele pentru a putea fi generoși atunci când apare ocazia. Asta e greu într-o cultură care înflorește pe baza gratificării instantanee, a cheltuirii peste măsură și a datoriilor.

Înseamnă să-i învăț pe copiii mei să strângă bani pentru ceva ce-și doresc cu adevărat în loc să-i cheltuie pe plăceri imediate.

3. Punem accentul pe valoarea muncii din greu.

  • Nu face totul pentru ei. Pare ușor, dar copiii te vor lăsa să faci totul pentru ei, atâta timp cât faci totul pentru ei.
  • Cere-le copiilor să aibă grijă de spațiul lor.
  • Lasă-i să învețe din greșelile lor. Nu sări să repari sau să refaci tot ce încearcă ei să facă. Renunță.
  • Fă munca distractivă. Noi jucăm ruleta treburilor: pui toate sarcinile de făcut pe hârtiuțe într-un borcan și alegi două.
  • Fii o persoană care încurajează mai degrabă decât un ahtiat după control.

4. Îi învățăm ce este aceea responsabilitatea și gestionăm consecințele.

Vor face greșeli și vor avea nevoie de a doua șansă. Dar dacă nu le cerem nimic, nu vor învăța lecția și vor continua să facă aceleași greșeli.

A-i lăsa pe copiii noștri să-și dezvolte capacitatea de a fi responsabili și să suporte consecințele – bune sau rele – este o lecție de viață pe care trebuie să le-o dăm.

5. Vedem beneficiile gratificării amânate.

Ca părinți, putem amâna gratificarea făcându-i pe copiii noștri să aștepte pentru a obține ce-și doresc. Îmi place această definiție a gratificării amânate: ea este „abilitatea de a rezista ispitei de a obține o recompensă imediată și de a aștepta pentru o răsplată viitoare”.

6. Le oferim copiilor noștri o perspectivă mai largă asupra lumii.

Familia noastră este în cea mai bună formă a sa – absolut cea mai bună – când facem ceva pentru altcineva.

Când mâinile noastre sunt ocupate slujindu-le altora, nu ne mai gândim la ce nu avem. În schimb, suntem mulțumitori pentru ceea ce avem.

Cred că toți am fost creați pentru a ne pune întrebarea: Ce pot face care să conteze? Slujba mea ca părinte este să îi fac pe copiii mei să-și pună această întrebare, pentru că, dacă o fac, s-ar putea să vadă lumea largă (și pe alții) pentru prima dată.

7. Ne străduim să insuflăm dedicarea – tenacitatea de a continua.

Iată adevărul simplu care nu e așa simplu: a crește copii care să fie diferiți de lume chiar îi face să fie diferiți față de lume.

Concluzia este aceasta: Toată creșterea pe care le-ai oferit-o, învățându-i să deosebească binele de rău, zidindu-le caracterul, insuflându-le credința, creștere din care ai făcut o prioritate în casa ta, produce copii care nu se potrivesc în matrița pe care societatea o consideră normală. Și asta va însemna să avem copii care câteodată se simt lăsați pe dinafară, diferiți, alienați și chiar singuri. Dar asta nu înseamnă că am eșuat în privința lor. Prin această luptă li se oțelește și li se adâncește credința și crește relația lor cu noi (inclusiv în zilele rele). Dar, cel mai mult, asta îi face conștienți de costurile urmării lui Isus.

Conversații esențiale:

  1. Este în regulă să fii diferit.
  2. Îmi pare rău.
  3. Nu înțeleg întotdeauna, dar vreau să încerc.
  4. Nu ești singur.

Nimic din ce facem sau spunem nu va înlocui plecarea capetelor și rugăciunea pentru copiii noștri.

Care credeți că este cheia pentru a crește copii recunoscători? Creștem copii recunoscători fiind un exemplu de recunoștință. Îi învățăm recunoștința trăind-o. Noi suntem exemplul. Ah, pare așa simplu.

Mi-aș dori ca copiii mei să spună într-o zi că sunt recunoscători pentru viețile lor pentru că tatăl lor și cu mine am fost recunoscători pentru ale noastre. Vreau ca ei să aibă amintiri cu mine mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut El. Vreau ca ei să mă prindă scriind bilețele de mulțumire și fiind generoasă cu timpul și banii mei, pentru că Dumnezeu a fost generos în privința mea. Dar, mai presus de toate, vreau ca copiii mei să știe că mi-am dorit ca ei să reziste curentului culturii noastre și să aleagă un mod de a trăi cu mulțumire pentru că îi iubim profund și complet.

Copiii noștri ne privesc. Și când simțim că eșuăm și că nu știm ce să facem în continuare, răspunsul este întotdeauna să ne apropiem de Isus, pentru că, atunci când o facem, cei din jurul lor nostru s-ar putea să se apropie și ei încă puțin.


Partea I, partea a II-a, partea a III-a.

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării. Am fost voluntar și am lucrat ca redactor la RVE Bucureşti din 2006 până în februarie 2020. Printre pasiunile mele, pe lângă cărţi, se mai numără lucrul manual (origami, felicitări etc.), plimbările în parc şi ieşirile în oraş pe la librării şi biblioteci. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis şi Philip Yancey. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s