Etichetă: credinţă

Un strop de viaţă #323


Dumnezeu nu ne răspunde întotdeauna la rugăciuni în momentul în care le facem. Se poate ca planul Său să fie să ne răspundă, dar nu întotdeauna în intervalul de timp la care ne gândim noi. De asemenea, Dumnezeu nu împlineşte întotdeauna ceea ce ne spune în momentul în care ne descoperă acest lucru. De ce întârzie Dumnezeu câteodată şi ce vrea El să învăţăm în timp ce aşteptăm?

Cartea Evrei ne dezvăluie o descoperire extraordinară cu privire la această întrebare: Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde, aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele (Evrei 6:11-12).

Aici, parafrazând, se află răspunsul lui Dumnezeu la întrebarea cu privire la aşteptare. În perioade de aşteptare vreau ca tu să înveţi să stai neclintit şi atent la ceea ce-ţi spun. Vreau să dezvolţi o speranţă care te va ajuta să înaintezi în voia Mea până la sfârşitul călătoriei tale. Mai presus de toate, vreau să alături credinţei tale beneficiul răbdării, care îţi va permite să aştepţi fără să te plângi, cu o disponibilitate calmă de a primi ceea ce am pentru tine, la momentul care se potriveşte perfect cu planul Meu pentru viaţa ta.

Roy Lessin, Meet Me in the Meadow

 

„Nobleţea suferinţei“ de Sabina Wurmbrand


nobletea-suferintei-sabina-wurmbrandAstăzi vă aduc în atenţie o altă autobiografie scrisă de o femeie deosebită, soţia unui pastor renumit. Este vorba despre Nobleţea suferinţei, scrisă de Sabina Wurmbrand, soţia celebrului pastor, Richard Wurmbrand.

Publicată pentru prima dată în America în 1970 sub titlul Soţia pastorului, ea descrie evenimentele istorice care au condus la arestarea lui Richard, iar apoi a Sabinei, anii de detenţie petrecuţi de Sabina la Jilava, la Canal şi la Târgşor, încheindu-se cu activitatea sa intensă în cadrul Bisericii Subterane după eliberare şi cu plecarea din ţară în 1965.

Cartea începe, aşadar, Continuă lectura „„Nobleţea suferinţei“ de Sabina Wurmbrand”

„Traversarea focului“ de Alice Panaiodor


aliceAstăzi vă aduc în atenţie autobiografia Traversarea focului, scrisă de Alice Panaiodor. Aceasta a trăit între anii 1919-1983, perioadă în care cel de-Al Doilea Război Mondial şi schimbările socio-politice ce i-au urmat au marcat profund viaţa oamenilor.

Alice Panaiodor îşi începe memoriile cu amintiri din copilărie – despre mama care a fost cea care i-a pus Biblia în mână şi a învăţat-o despre Dumnezeu şi despre tanti Sofia, o prietenă de familie, care a fost o altă influenţă pozitivă puternică în copilărie şi va rămâne până la sfârşitul vieţii acesteia.

În 1944 tanti Sofia îi face cunoştinţă lui Alice cu Richard Wurmbrand şi, sub influenţa predicilor acestuia, Alice se va converti în toamna aceluiaşi an. Continuă lectura „„Traversarea focului“ de Alice Panaiodor”

„Calmul din mijlocul furtunii“ de Max Lucado


7615Pentru că a trecut ceva timp de când n-am mai prezentat o carte aici pe blog, cred că vă veţi bucura de prezentarea cărţii de astăzi. Ea se numeşte Calmul din mijlocul furtunii şi este prima carte de Max Lucado pe care am citit-o. Este şi una dintre cele care mi-au plăcut cel mai mult dintre cele scrise de el, şi, ca de obicei când prezint o carte de-a lui, o să-l las mai mult pe el să vorbească.

Subtitlul cărţii este O zi din viaţa lui Isus, pentru că autorul prezintă a doua cea mai stresantă zi din viaţa lui Isus în afară de ziua răstignirii. O zi în care înainte ca dimineaţa să devină seară, El are motive să plângă, să fugă, să strige, să blesteme, să laude, să se îndoiască. Este ziua în care Mântuitorul află vestea morţii lui Ioan Botezătorul, ucenicii vin să-i dea raportul despre activitatea lor de când Isus i-a trimis „pe teren“, noroadele îl învăluie din toate părţile, are loc hrănirea miraculoasă a mulţimilor, iar seara se încheie cu o furtună pe mare, în timpul căreia Isus vine la ucenicii umblând pe ape. Continuă lectura „„Calmul din mijlocul furtunii“ de Max Lucado”

Un strop de viaţă #263


Dumnezeu face totul, dar noi trebuie să ne specializăm să ascultăm şi ascultându-L, să trecem peste limitele „posibilului“ cotidian şi dincolo de „improbabil“ să ajungem să căpătăm ceea ce nu se poate primi decât „prin credinţă“. Care este calea într-acolo? Este calea ascultării. Ascultă ce-ţi spune Dumnezeu şi fă ce ţi se cere. Nu contează dacă ţi se pare „inutil“ sau fără importanţă. Tu fă ce zice Dumnezeu şi lasă-L pe El să răspundă celor ce te întreabă. Ascultarea ta este măsura credinţei tale în Dumnezeu. De cât de mult asculţi depinde în ce fel de lume trăieşti; în lumea dimensiunilor tale omeneşti sau în lumea infinit mai frumoasă şi mai mare a Celui ce poate totul.

Daniel Brânzei, Amintiri cu sfinţi vol.3