Un strop de viaţă #524


Te ador, Isuse,

Dumnezeu ascuns,

în această taină nouă

nepătruns;

Şi, plecând genunchii

înaintea Ta,

recunosc ce-adâncă-i neputinţa mea.

Simţurile mele nu te

pot afla:

numai prin credinţă

văd prezenţa ta;

Cred tot ce ai spus tu,

Fiule-ntrupat,

nu-i cuvânt pe lume

mai adevărat!

Toma de Aquino, Adoro te devote în Brant Pitre, Misterul Cinei de pe urmă. Isus şi rădăcinile iudaice ale Euharistiei

Un strop de viață #491


Credința nu este un vis omenesc sau o iluzie. Credința este lucrarea lui Dumnezeu în noi. Ea ne strămută în lumea divină pentru renașterea noastră în Dumnezeu. Ea îl omoară pe vechiul Adam din noi și ne face o făptură nouă, ne recreează inima, curajul, înțelegerea și toate celelalte fațete ale personalității. Credința vine prin lucrarea Duhului Sfânt. Ea implică o putere de viață care ne împinge irezistibil spre bine. Credința nu întreabă care sunt faptele bune ce trebuie făcute, ci trece la înfăptuirea lor, fără niciun fel de întrebare.

Martin Luther, citat de Daniel Brânzei în Amintiri cu sfinți

Un strop de viață #469


A fi credincios nu e a te mişca teleghidat în limitele unei dogme şi ale unei legislaţii imediate, ci a evolua liber în cadrul unui proiect, asumat fără constrângerea unei prezenţe autoritare. Accepţi că nu ai acces direct la sensul lucrurilor, la înţelesul binelui şi al răului, la sursa lumii create. Dar aştepţi. Dumnezeu, este astfel, absenţa care de vine prezentă prin aşteptarea ta.

Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste

Un strop de viaţă #458


Matei 5:13-16

Prin har, astăzi voi posti de la faptul că mă leg de lucruri de nimic, fără scop în loc să mă rog pentru Biserica persecutată care este în lanţuri. Astăzi nu îmi voi lua credinţa de-a gata, ci o voi scoate de sub obroc şi o voi împărtăşi unei persoane. Ne pocăim de faptul că nu ne trăim credinţa în smerenie când fraţii şi surorile noastre mor zilnic pentru ea.

Ann Voskamp, A Lent to Repent and Refresh 8

CARTEA E O VIAŢĂ – episodul 5, sezonul 9


Săptămâna aceasta în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ vă aducem în atenţie o culegere de predici ale pastorului A.W. Tozer intitulată Isus, Căpetenia credinţei noastre.

Astăzi de la ora 16:30 descoperiţi ce înseamnă credinţa despre care vorbeşte autorul Epistolei către Evrei urmărind exemplele pe care acesta ni le oferă.

Aflaţi ce înseamnă să avem o credinţă ca a lui Enoh, Noe sau Avraam în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ la RVE Bucureşti pe 94.2 FM sau pe rve.ro.