Ce am citit în septembrie 2020


Am sentimente amestecate cu privire la ce am reușit să citesc în luna septembrie. Din punct de vedere al încercării de a citi cât mai multe dintre cărțile din propria bibliotecă am cam eșuat, pentru că nu am citit decât una. Dar am citit vreo două romane bune, niște cărți frumoase pentru copii (achiziții noi) și două cărți ce urmează a fi prezentate în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, în total 11 cărți (plus una neterminată). Iată care au fost. Continuă lectura „Ce am citit în septembrie 2020”

Ce am citit în august 2020


Nu-mi vine să cred că mai sunt doar 4 luni din anul 2020! Și vreo 2 luni și jumătate până la încheierea interdicției de a-mi cumpăra cărți pe care mi-am impus-o la începutul anului.

În luna august am citit cele mai puține cărți față de celelalte luni, dar cele mai multe cărți din biblioteca personală comparativ cu lunile trecute: 6 cărți, toate ale mele, cea mai veche dintre ele cumpărată acum 10 ani! 5 romane și un volum colectiv, doar unul din ele pentru copii, iată care au fost! Continuă lectura „Ce am citit în august 2020”

Ce am citit în iunie 2020


Luna iunie a venit și a plecat cu viteza luminii. Luna iunie a însemnat „relaxarea” multor restricții impuse de pandemia de coronavirus (COVID-19), deci mai mult timp petrecut afară decât în lunile precedente, inclusiv două ieșiri din oraș. De aceea, luna aceasta am reușit să termin doar 8 cărți (dintre care doar 4 din biblioteca personală): 2 de parenting, o carte pentru copii, 3 romane, o carte de non-ficțiune și un jurnal. Iată care au fost. Continuă lectura „Ce am citit în iunie 2020”

Ce am citit în februarie 2020


A sosit timpul pentru un nou „raport de lectură” în care țin evidența cărților citite în fiecare lună, în încercarea de a citi cât mai multe dintre cărțile pe care le am deja în bibliotecă și asta pentru că, așa cum am mai scris deja, anul acesta, până în perioada târgului Gaudeamus nu mai cumpăr cărți pentru mine (tocmai ca să apuc să le citesc pe cele pe care le am). În plus, de luna aceasta îmi adaug o nouă provocare despre care o să vorbesc la final.

Așadar, în luna februarie am reușit să citesc 21 de cărți, dintre care cele mai multe pentru copii, împrumutate de la bibliotecă sau Institutul francez, câteva cărți împrumutate de la mama mea și una de la British Council și doar 4 cărți din biblioteca personală. Tot atâtea am reușit și luna trecută, sper că nu devine obicei, haha! De asemenea, am rămas din nou cu două cărți neterminate.

Să le luăm pe rând: Continuă lectura „Ce am citit în februarie 2020”