Ce am citit în septembrie 2020


Am sentimente amestecate cu privire la ce am reușit să citesc în luna septembrie. Din punct de vedere al încercării de a citi cât mai multe dintre cărțile din propria bibliotecă am cam eșuat, pentru că nu am citit decât una. Dar am citit vreo două romane bune, niște cărți frumoase pentru copii (achiziții noi) și două cărți ce urmează a fi prezentate în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, în total 11 cărți (plus una neterminată). Iată care au fost.

Prima carte citită în luna septembrie a fost unul dintre cele două romane bune pe care le-am citit, și anume, Biblioteca din Paris de Janet Skeslien Charles.

Dacă ați citit raportul meu pe luna august, știți că am încheiat luna citind romane despre cel de-Al Doilea Război Mondial, așa că am vrut să termin ce mai aveam în casă pe tema asta. Acest roman redă experiența războiului din perspectiva lui Odile, bibliotecară la Biblioteca Americană din Paris și apoi, peste ani, prietenia neașteptată a acesteia cu fata adolescentă a vecinilor, Lily. Orfană de mamă, aceasta se luptă cu problemele vârstei, cu sentimentul că este captivă în micul orășel de provincie în care trăiește, nu se înțelege cu mama vitregă, dar găsește în casa lui Odile și în limba franceză un refugiu și un mijloc prin care să-și înfrunte mai bine problemele.  La rândul ei, Odile este marcată de un trecut dureros, pe care relația cu Lily îl aduce din nou la lumină și o ajută să se împace cu sine însăși. Un roman bunicel, care se citește repede, perfect pentru serile de toamnă ce urmează.

A urmat apoi o carte de-a lui Mihai, primită de la bunica lui (mama mea), Mozart și curcubeul muzical de Cristina Andone, din seria Povești din Pădurea Muzicală, una dintre preferatele mele, alături de cele despre Enescu și Bach.

După aceea, am profitat de un weekend să citesc două cărți ușurele.

 

Cartea Ichigo ichie. Arta japoneză de a te bucura de fiecare clipă de Hector Garcia (Kirai) și Francesc Mirailles am cumpărat-o să o fac cadou și astfel să o și citesc, pentru că, deși mă atrăgea ideea ei, eram aproape convinsă că nu aș fi păstrat-o oricum. Și am avut dreptate. Deși aveam speranțe mai mari pentru această carte decât pentru Shinrin-yoku (despre care am scris aici), tot am fost dezamăgită. Și din nou, pe lângă dezamăgirea provocată de platitudinile înșirate pe bandă rulantă, m-a dezamăgit prea puțina referire la cultura japoneză în sine, mai ales că era mult potențial în această temă. Pierdere de vreme.

A doua carte a fost un roman young adult, care inaugurează o nouă colecție la Editura Litera, O dată pentru totdeauna de Sarah Dessen. Nici nu o să mă obosesc să scriu despre acest roman. Nu e cel mai prost roman pentru adolescenți pe care l-am citit, dar am citit multe altele mult mai bune. Cam atât am de spus.

 

 

După aceea m-am dres după aceste două rateuri cu o carte din propria bibliotecă, Femeia cu chimono alb de Ana Johns. Acest roman urmărește pe două planuri pe de o parte povestea lui Naoko, o adolescentă japoneză care are o relație și se căsătorește cu un tânăr din Marina Americană în anii `50 în Japonia, iar pe de altă parte, periplul lui Tori, fiica acestuia din urmă, de a afla adevărul și de a o găsi pe Naoko, care pentru ea a fost un secret dezvăluit abia odată cu moartea tatălui. Ți se frânge inima când citești povestea lui Naoko, o poveste despre consecințele uneori dure ale alegerilor pe care le facem, chiar și mânați de dragoste pentru o persoană. Finalul poveștii ei însă dezvăluie speranța că pot exista oameni care să vadă dincolo de suma alegerilor greșite sau cu consecințe nefaste pe care le-am făcut, la caracterul dârz care te-a mânat să le ții piept și să le depășești. O poveste într-un fel clasică despre vechea luptă dintre împlinirea în plan personal prin iubirea romantică și devotamentul pentru familie și onoarea acesteia în raport cu așteptările societății, luptă reală în societatea japoneză în perioada antebelică (și nu numai).

După aceea a trebuit să trec la treabă și să citesc o carte pentru emisiune, Chemarea ta de Os Guinness. Deși într-o anumită măsură m-a dezamăgit, mi-a dat de gândit prin multe pasaje pe care mi le-am și notat și din care o să vă împărtășesc câteva. Mai multe veți afla însă în curând din episodul dedicat ei. Nu suntem chemați în primul rând să facem ceva sau să mergem undeva; suntem chemați la Cineva. Nu suntem chemați mai întâi la o muncă specială, ci la Dumnezeu. Secretul răspunsului la chemare este să nu fim devotați niciunui lucru sau persoane mai mult decât lui Dumnezeu.

…chemarea ne reamintește că, recunoscând toate etapele diferite în care se află oamenii, există mult mai mulți care Îl urmează pe Isus și sunt pe cale decât ne dăm noi seama. A uita aceasta și a insista asupra faptului că fiecare trebuie să fie ca noi, în aceeași etapă și cu același istoric, înseamnă să fii un creștin fariseu, întrucât evangheliile ne spun că fariseii erau șocați de cei care-L urmau pe Isus.

Facem ceea ce facem în viață pentru că suntem chemați, mai degrabă decât pentru că suntem plătiți.

Urmașii lui Cristos trăiesc doar prin credință și doar pentru gloria lui Dumnezeu. După cum am văzut mai devreme, nu există sacru vs. secular, superior vs. inferior, perfect vs. permis, contemplare vs. acțiune, acolo unde chemarea este ascultată. Chemarea nivelează chiar și distincțiile dintre clerici și laici. Este vorba despre „fiecare, oriunde și în orice”, trăind viața ca răspuns la convocarea lui Dumnezeu.

…chemarea transformă o viață în așa fel încât chiar și locurile cele mai simple și lucrurile de jos sunt învestite cu splendoarea obișnuitului.

Dorothy Sayers: Marea erorare stă în faptul că munca nu mai este privită ca fiind rezultatul energiei creative a omului în slujba societății, ci doar ca o activitate desfășurată pentru obținerea de bani și distracție.

Pentru cel chemat, dimpotrivă, munca trebuie să reprezinte tocmai modul în care ne împlinim menirea și o expresie a creativității dăruite nouă de către Dumnezeu – „munca este ceva care trebuie făcut de către om cu toată inima sa și de dragul muncii în sine.”

Dumnezeu cheamă bărbați și femei care vor fi dedicați sarcinilor primite fără rezerve, fără regrete și fără retrageri.

Ca urmași ai lui Cristos, suntem chemați să fim, înainte de a fi chemați să facem, și chemarea noastră, atât aceea de a fi, cât și aceea de a face, este împlinită doar în a fi chemați de El. Chemarea deci nu trebuie doar să preceadă cariera, ci și să o depășească. Vocațiile nu se sfârșesc niciodată, chiar și atunci când ocupațiile se sfârșesc. Se poate să nu avem un serviciu uneori, dar nimeni nu devine nechemat.

A urmat apoi a doua carte pentru emisiune citită luna aceasta, și anume, Pledoarie pentru minuni de Lee Strobel. Lee Strobel nu m-a dezamăgit, m-am bucurat să-i regăsesc stilul antrenant de care mi-am dat seama că îmi fusese dor de când nu mai citisem o carte de-a lui. Foarte convingătoare și extrem de impresionantă (mai ales ultimul capitol, pe care l-am citit aproape cu lacrimi în ochi). Merită fiecare pagină. Atât deocamdată, așteptați episodul.

Ultimele cărți citite luna aceasta au fost niște achiziții noi pentru Mihai (dintre care doar pe una i-am dat-o, de fapt, deja): Fizica rachetelor de Chris Ferrie, două cărți muzicale pe care și le dorește de ziua lui și de Crăciun, Paco și Mozart și Paco și Vivaldi (pe care le-am luat reduse la jumătate de preț de pe elefant.ro) și o carte pe care i-am luat-o datorită temei abordate, chiar dacă e cam stângace traducerea versurilor, ilustrațiile sunt adorabile și nu aveam altceva pe această temă, Recunoscători de Eileen Spinelli și Archie Preston.

 

 

 

 

 

Și da, am cumpărat și alte trei cărți, dar nu se consideră că am încălcat interdicția, pentru că le-am luat în vederea emisiunii pentru că nu aveam cum să fac rost de ele altfel.

După romanul Femeia cu chimono alb mi s-a retrezit dorința după spațiul nipon, așa că am început cu mult elan un roman plasat tot în acest spațiu care zace la mine în bibliotecă de pe vremea facultății (ahem!), Evantaiul lui Yasumi de Jocelyne Godard. Acesta are „doar” 622 de pagini, motiv pentru care nu l-am terminat, dar sper să o fac în luna octombrie, alături de restul raftului meu japonez. Cine știe, poate anul acesta reușesc!

Un raport mai slăbuț luna aceasta, dar sper să mă revanșez în luna octombrie, deși va fi o lună plină cu pregătiri pentru ultimele episoade din noul sezon al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, al cărui prim episod se lansează sâmbăta aceasta, pe 3 octombrie – îmi dau seama fix acum, la aceeași dată la care s-a difuzat primul episod al emisiunii, acum 9 ani, în 2011!

Dacă nu v-ați abonat încă, acum e momentul să o faceți, accesând butonul „Abonează-te” aflat în dreapta paginii principale, pentru a fi la curent cu toate episoadele și articolele publicate.

Voi cum ați început „toamna literară”?

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării. Am fost voluntar și am lucrat ca redactor la RVE Bucureşti din 2006 până în februarie 2020. Printre pasiunile mele, pe lângă cărţi, se mai numără lucrul manual (origami, felicitări etc.), plimbările în parc şi ieşirile în oraş pe la librării şi biblioteci. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis şi Philip Yancey. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

3 gânduri despre „Ce am citit în septembrie 2020”

  1. Exista o zare – Mihai Fratila
    Daca Dumnezeu nu ar exista – G.K. Chesterton
    Animalul social – David Brooks

    Mai rau cu timpul insuficient …
    Multumesc pentru recomandari!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s