Etichetă: Biserică

Un strop de viaţă #18


Luăm parte la biruinţă dacă suntem în Învingător. O lepădare sau, în limbajul categoric al Scripturii, o răstignire a eului natural, este paşaportul către viaţa veşnică. Nimic din ce n-a murit nu va avea parte de înviere. Iată deci cum rezolvă creştinismul antiteza dintre individualism şi colectivism. Pe de o parte, se opune mereu cu îndârjire individualismului nostru natural; pe de altă parte, le redăruieşte celor care abandonează individualismul o posesie veşnică a propriei fiinţe, ba chiar a trupurilor. Ca simple entităţi biologice, fiecare cu propria dorinţă de a trăi şi de a propăşi, suntem în aparenţă lipsiţi de importanţă; suntem praf şi pulbere. Dar ca mădulare în Trupul lui Hristos, ca pietre şi stâlpi în templu, ni se garantează identitatea de sine veşnică şi vom ajunge să ne amintim de galaxii ca de nişte poveşti de demult.

C.S.Lewis, în eseul „Mădulare unii altora“, din Ferigi şi elefanţi şi alte eseuri despre creştinism

Un strop de viaţă #16


Societatea în care un creştin este chemat să intre în momentul botezului nu este un colectiv, ci un Trup. Suntem chemaţi de la bun început să fim împreună: cei creaţi şi Creatorul, muritorii şi Nemuritorul, păcătoşii răscumpăraţi şi Răscumpărătorul fără de păcat. Prezenţa Lui, interacţiunea dintre El şi noi se cuvine să fie factorul dominant prin excelenţă în viaţa pe care trebuie să o trăim în Trup; şi orice concepţie despre părtăşia creştină care nu este în primul rând părtăşie cu El nu are valoare. (…) Jertfirea intimităţii egoiste care ni se cere zilnic este răsplătită însutit prin adevărata creştere a personalităţii pe care o insuflă viaţa Trupului. Cei care sunt mădulare unii altora devin diferiţi în aceeaşi măsură în care sunt diferite mâna şi urechea. Iată motivul pentru care persoanele lumeşti sunt caracterizate de o similaritate atât de monotonă, prin comparaţie cu varietatea aproape fantastică a sfinţilor. Ascultarea este drumul către libertate, smerenia, drumul către plăcere, unitatea, drumul către personalitate.

C.S.Lewis, în eseul „Mădulare unii altora“, din Ferigi şi elefanţi şi alte eseuri despre creştinism

„Creştinul ateu“ de Craig Groeschel


Creştinul ateuCartea pe care vă invit să o descoperiţi astăzi poartă un titlu provocator: Creştinul ateu. Nu credeaţi că există? Nici eu. A fi ateu înseamnă a nu crede în Dumnezeu sau în vreo divinitate, deci expresia „creştin ateu“ e un oximoron. Autorul cărţii, Craig Groeschel, explică prin subtitlul ei această sintagmă – Să crezi în Dumnezeu, dar să trăieşti ca şi cum El n-ar exista.

Craig Groeschel este un scriitor şi pastor american, fondator al LifeChurch.tv. Este autorul mai multor cărţi, printre care Going All the Way: Preparing for a Marriage That Goes the Distance (tradusă în limba română ca Până la capăt), Soul Detox: Clean Living in a Contaminated World (Dezintoxicarea sufletului: O viaţă curată într-o lume contaminată) şi Creştinul ateu (The Christian Atheist: Believing in God But Living As If He Doesn’t Exist).

Iată cum se prezintă autorul la începutul cărţii Creştinul ateu:

Bună, numele meu e Craig Groeschel şi sunt un creştin ateu. Am crezut în Dumnezeu dintotdeauna, dar nu am trăit mereu ca şi cum El ar exista cu adevărat.

Continuă lectura „„Creştinul ateu“ de Craig Groeschel”

Un strop de viaţă #7


Noi venim la casa lui Dumnezeu şi spunem: „Domnul este în templul Lui cel sfânt. Să îngenunchem cu toţii înaintea Lui“. Foarte frumos. Cred că, din când în când, e frumos să se înceapă serviciul divin aşa. Dar dacă, intrând în biroul tău luni dimineaţa la ora 9, nu poţi spune: „Domnul este în biroul meu, toată lumea să tacă înaintea Lui“, atunci înseamnă că nu te închini Domnului duminica. Dacă nu te poţi închina Lui luni, înseamnă că nu te-ai închinat Lui nici duminică. Dacă nu te închini Lui sâmbăta, nu eşti într-o formă foarte bună pentru a te închina Lui duminica.

A.W. Tozer, citat din The Chief End of Man compilat de James L. Snyder în Închinare şi distracţie

Vezi şi postarea de aici.

„Rutină, putreziciune sau trezire“ de A.W. Tozer


ImageAstăzi vă propun să descoperim o carte scrisă pentru a ne mustra şi provoca la auto-analiză şi schimbare, scrisă de pastorul şi scriitorul american A.W. Tozer. Aceasta este intitulată Rutină, putreziciune sau trezire: Problema schimbării şi a ieşirii din statu-quo, şi este, de fapt, o compilaţie de predici alcătuită de James L.Snyder (cel care a întocmit majoritatea cărţilor lui Tozer şi a scris chiar şi o biografie a acestuia). Ea a fost publicată prima dată în 1992 la editura Christian Publications, cu titlul original Rut, Rot or Revival: The Problem of Change and Breaking Out of the Status Quo. În limba română, cartea a apărut în anul 2007 la editura Perla Suferinţei.

Predicile lui sunt de prin anii ’50-’60, dar mie mi s-a părut foarte proaspăt şi actual mesajul lui de atenţionare şi de îndemnare la conştientizarea adormirii noastre spirituale. Şi e trist că nu sunt prea multe deosebiri între situaţia Bisericii din America lui Tozer şi ce se întâmplă astăzi probabil în multe biserici din lume.

„Scopul meu este să trezesc pe câţiva din somn. Ştiu că este imposibil să-i trezesc pe toţi, dar sper să trezesc câţiva“, spune Tozer în introducere. Din ce să-i trezească pe oameni? Din rutină, care poate însemna conformism, adaptare la standardele lumii, delăsare, neglijenţă, distorsionare a adevărurilor Scripturii, adormire spirituală.

Care este cauza ei? Continuă lectura „„Rutină, putreziciune sau trezire“ de A.W. Tozer”