Un strop de viaţă #403


…rămânerea în Isus – în dragostea Sa şi în cuvântul Său – înseamnă încrederea în faptul că El ne iubeşte cu adevărat în orice moment şi că tot ce ne-a revelat cu privire la Sine şi la lucrarea Lui pentru noi şi pentru viitorul nostru cu El este adevăr.

John Piper, Ce pretinde Isus de la lume

Un strop de viaţă #321


Concentrează-te mai mult asupra trăirii adevărului decât asupra scoaterii în evidenţă a greşelilor, mai mult asupra sărbătoririi frumuseţii decât asupra criticării a tot ce este stricat, mai mult să slujeşti decât să ai dreptate.

Ann Voskamp, aholyexperience.com

„Dezamăgit de creştinism?“ de Ravi Zacharias


În lumina celor dezvăluite de raportul RZIM în februarie 2021, lăsăm la latitudinea fiecărui cititor să discearnă dacă lectura cărților lui Razvi Zacharias ar mai fi potrivită sau nu. Știm că Dumnezeu a lucrat în viața multor oameni, în mod autentic, prin prelegerile sale, și că și noi am descoperit idei valoroase la momentul potrivit, din cărțile sale mai vechi și scrise înainte de perioada menționată în raportul RZIM. Știm de asemenea că Dumnezeu cunoaște tot adevărul, ne smerim și ne cutremurăm în fața unor astfel de căderi, știind că și noi suntem supuși păcatului și că fără El suntem pierduți. Acestea fiind spuse, vom păstra pe blog recenziile cărților sale care prezintă idei bune, ce nu contrazic adevărul revelat de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, și îndemnăm la citirea cu spirit critic atât a cărților lui, cât și a cărților oricărui alt autor, știind că întreg adevărul vine de la Domnul, și nu de la vreun om.

Te-ai simţit vreodată dezamăgit de creştinism? Ai simţit că orice ai face viaţa creştină nu poate fi trăită? Că Dumnezeu nu te ascultă când te rogi? Sau poate cunoşti pe cineva care s-a îndepărtat de credinţă şi nu ştii ce să-i spui? Ravi Zacharias ne oferă câteva sugestii în cartea sa, Dezamăgit de creştinism? Continuă lectura „„Dezamăgit de creştinism?“ de Ravi Zacharias”

„Poate omul să trăiască fără Dumnezeu?“ de Ravi Zacharias


În lumina celor dezvăluite de raportul RZIM în februarie 2021, lăsăm la latitudinea fiecărui cititor să discearnă dacă lectura cărților lui Razvi Zacharias ar mai fi potrivită sau nu. Știm că Dumnezeu a lucrat în viața multor oameni, în mod autentic, prin prelegerile sale, și că și noi am descoperit idei valoroase la momentul potrivit, din cărțile sale mai vechi și scrise înainte de perioada menționată în raportul RZIM. Știm de asemenea că Dumnezeu cunoaște tot adevărul, ne smerim și ne cutremurăm în fața unor astfel de căderi, știind că și noi suntem supuși păcatului și că fără El suntem pierduți. Acestea fiind spuse, vom păstra pe blog recenziile cărților sale care prezintă idei bune, ce nu contrazic adevărul revelat de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, și îndemnăm la citirea cu spirit critic atât a cărților lui, cât și a cărților oricărui alt autor, știind că întreg adevărul vine de la Domnul, și nu de la vreun om.

Astăzi vom decoperi o carte care ne va provoca din punct de vedere intelectual, o carte care ne face să ne gândim mai mult la ceea ce credem şi la motivele pentru care credem.

Este vorba despre o carte a cunoscutului scriitor şi vorbitor apologet american, Ravi Zacharias care ne lansează o întrebare încă din titlu: Poate omul să trăiască fără Dumnezeu? Continuă lectura „„Poate omul să trăiască fără Dumnezeu?“ de Ravi Zacharias”

Un strop de viaţă #95


Nu există adevăr în relaţia cu Isus fără adevăr în relaţia cu oamenii. Nu există ucenicie fără o viaţă trăită în adevărul descoperit înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.

Dietrich Bonhoeffer, Costul uceniciei