„Dezamăgit de creştinism?“ de Ravi Zacharias

În lumina celor dezvăluite de raportul RZIM în februarie 2021, lăsăm la latitudinea fiecărui cititor să discearnă dacă lectura cărților lui Razvi Zacharias ar mai fi potrivită sau nu. Știm că Dumnezeu a lucrat în viața multor oameni, în mod autentic, prin prelegerile sale, și că și noi am descoperit idei valoroase la momentul potrivit, din cărțile sale mai vechi și scrise înainte de perioada menționată în raportul RZIM. Știm de asemenea că Dumnezeu cunoaște tot adevărul, ne smerim și ne cutremurăm în fața unor astfel de căderi, știind că și noi suntem supuși păcatului și că fără El suntem pierduți. Acestea fiind spuse, vom păstra pe blog recenziile cărților sale care prezintă idei bune, ce nu contrazic adevărul revelat de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, și îndemnăm la citirea cu spirit critic atât a cărților lui, cât și a cărților oricărui alt autor, știind că întreg adevărul vine de la Domnul, și nu de la vreun om.

Te-ai simţit vreodată dezamăgit de creştinism? Ai simţit că orice ai face viaţa creştină nu poate fi trăită? Că Dumnezeu nu te ascultă când te rogi? Sau poate cunoşti pe cineva care s-a îndepărtat de credinţă şi nu ştii ce să-i spui? Ravi Zacharias ne oferă câteva sugestii în cartea sa, Dezamăgit de creştinism?

Oare de ce sunt atâţia oameni în zilele noastre care nu numai că trăiesc într-o stare de îndoială tacită, ci chiar părăsesc comunitatea evanghelică, în căutare de altceva? se întreabă Ravi Zacharias. Să fie ceva în neregulă cu mesajul, cu cel care-l comunică, cu cel care-l ascultă – sau chiar cu toate trei laolaltă? Oare a sosit momentul să ne punem nişte întrebări dificile cu privire la semnificaţia statutului de urmaş al lui Isus Cristos? De ce pare că Dumnezeu face să ne fie greu să continuăm să credem, indiferent de nivelul nostru de educaţie, experienţă personală sau poziţie socială? Scepticismul acesta nu este caracteristic doar pentru cei ostili credinţei; îi caracterizează şi pe cei care-şi pun întrebări sincere. Această carte este o încercare de a răspunde ambelor grupuri descrise, atât din cadrul, cât şi din afara credinţei creştine. Ca să fiu şi mai precis, cred că întrebarea cheie este dacă e posibil ca viaţa să mai aibă sens pentru un om, odată ce s-a lepădat de credinţa în Cristos sau odată ce L-a dat la o parte pe Acesta.

Înainte să putem analiza unele probleme existenţiale pe care unii cred că le-au experimentat în creştinism, trebuie să începem discuţia printr-o privire mai atentă asupra cuvintelor lui Isus şi a consecinţelor acestora – cine este Isus şi ce ne învaţă El (şi creştinismul prin asociere) – aceasta fiind singura cale prin care putem determina dacă într-adevăr creştinismul este cel care a dezamăgit şi nu altceva sau altcineva.

Prin contrariile din Persoana lui Isus, putem observa faptul că El reprezintă răspunsul la toate tensiunile pe care le percepem în noi înşine, concluzionează Ravi Zacharias. Întruparea Fiului ca un copil într-o iesle este întruchiparea Celui Veşnic, care a venit să dezvăluie şi să unească acest conflict al nostru dintre minte şi trup, această luptă de a face legătura între identitatea noastră ca fiinţe materiale şi identitatea noastră ca fiinţe spirituale.

Dintre toate denumirile pe care şi le-ar fi putut alege, Isus a folosit-o cel mai mult pe cea de Fiul Omului. „Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” S-a identificat cu fiecare fiinţă omenească, indiferent de identitatea culturală, culoarea pielii sau credinţă. Fiul Omului transcende orice bariere şi culturi, pentru că suntem cu toţii creaţi după chipul lui Dumnezeu. Fiul Omului a venit să sufere şi să fie răstignit.

Nu există titlu considerat mai potrivit pentru Isus decât cel de Fiu al lui Dumnezeu. Deşi este învăluit în mister, ne dezvăluie tocmai fiinţa lui Dumnezeu; căci Dumnezeu, care este unul în esenţa Sa, ni se dezvăluie prin acest titlu ca o fiinţă aflată într-o relaţie – o Trinitate.

Isus al istoriei este acel Isus care a cunoscut întreaga omenire până în cele mai ascunse locuri ale dorinţelor inimii noastre şi nevoilor minţii noastre. El este cel care transcende culturi, obstacole şi circumstanţe. El este Cel care ne-a dat o valoare intrinsecă, identificându-se cu noi. El este Medicul sufletului nostru. El este cel care ne dă viaţă eternă prin propria moarte şi înviere. El transcende toate aspectele care ne despart de noi înşine, de ceilalţi şi de Dumnezeu – atât cele semnificative cât şi cele nesemnificative – oferindu-ne viaţa pentru care ne-a creat.

Următorul capitol se ocupă de ce înseamnă să fii creştin. Dacă nu cunoaştem răspunsul la această întrebare, tot nu vom reuşi să aflăm dacă creştinismul ne-a dezamăgit sau nu. Iată câteva adevăruri creştine enumerate de autor:

Suntem creaţi de un Dumnezeu personal. Am fost creaţi ca indivizi separaţi, care au însă nevoia de a face parte dintr-o comunitate.

Nu putem să obţinem prin puterile noastre cele necesare pentru a trăi în pace cu Dumnezeu şi cu semenii noştri. Prin Persoana lui Isus avem o hartă care ne călăuzeşte spre destinul nostru.

Suntem creaţi să trăim prin raţiune şi credinţă, acestea fiind atât de strâns întreţesute, încât reprezintă singura cale raţională prin care ne putem autodepăşi.

Capitolul al treilea al cărţii lui Ravi Zacharias se ocupă de aspectele tensionante ale creştinismului, aspecte care pot face un om să se simtă dezamăgit. Seducţia minciunii cum că Dumnezeu Se îngrijeşte de toate pentru ca noi să ne simţim bine este motivul pentru care mulţi nu au făcut faţă tensiunilor pe care le-au experimentat în încercarea de a trăi o viaţă creştină.

În plus, datorită faptului că Biserica nu a trăit întotdeauna întocmai adevărurile pe care pretinde că le susţine, caracterul neschimbat al lui Dumnezeu a fost pus la îndoială. În societatea noastră este în regulă să-i ridiculizăm pe cei ce se agaţă de absolute, dar ne întoarcem cu mare repeziciune împotriva celor care pun în aplicare consecinţele respingerii aceloraşi absolute. Acum temeliile culturii noastre se prăbuşesc, iar avertizările de tip profetic sunt puse sub semnul întrebării de două ori, în momentul în care sunt mai întâi nesocotite, iar apoi uitate, odată ce s-a dovedit că fuseseră justificate. Sistemele de valori se vor afla întotdeauna în contradicţie, iar noi vom fi întotdeauna nevoiţi să apărăm lucrurile în care credem de atacul unui alt sistem de credinţă care vine în conflict cu al nostru. Este foarte important să păstrăm acele convingeri sau valori care au fost deja puse la încercare şi care s-au dovedit a avea o temelie fermă.

În sfera fizică, suntem frământaţi în trei aspecte, pe care Ravi Zacharias le discută pe rând în capitolul Aspecte tensionante: nevoia de securitate, lupta cu durerea, cu suferinţa şi cu înfrângerea şi nevoia de împlinire sexuală.

Într-o lume care tânjeşte după siguranţă, dacă Biserica vrea să fie cu adevărat Biserica lui Isus Cristos, aceasta trebuie să înţeleagă puterea dragostei până nu e prea târziu. Tot această nevoie de a simţi o atingere este şi motivul pentru care mulţi creştini Îl iau la întrebări pe Dumnezeu, atunci când se străduiesc să-şi trăiască viaţa frumos, într-un mod care să-I aducă glorie, în mod deosebit în perioadele în care trec prin momente de întuneric sau teamă. Celui care caută adevărul, mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu i se arată, chiar dacă atingerea Lui nu este recunoscută decât mult mai târziu. În locul manifestărilor spectaculoase ale puterii, Dumnezeu Se foloseşte de atingerea omenească a copiilor Lui pentru a reface vieţile frânte din jurul lor. Acesta este modul în care Isus biruieşte păcatul.

Următoarele două aspecte tensionante se referă la lupta cu durerea şi suferinţa şi nevoia de împlinire sexuală. Misiunea Bisericii nu este doar să-i aducă pe oameni la Dumnezeu, ci să-L aducă pe Dumnezeu la cei care au fost răniţi de experienţele vieţii, să-i atingă pe cei care sunt dărâmaţi, să le aducă vindecare celor cu sentimente rănite. În această lume fizică, Biserica ar trebui să fie mâinile, picioarele şi inima lui Dumnezeu. Durerea poate fi alinată cel mai bine prin atingerea unei alte persoane.

În Psalmul 119:96, psalmistul spune ceva foarte profund: „Văd că tot ce este desăvârşit are margini: poruncile Tale însă sunt fără margini.” La o primă citire, am putea crede că ar trebui să fie invers – că toate legile au o limită, dar ce este desăvârşit nu are margini. Dar o înţelegere corectă a cuvintelor psalmistului, spune autorul, arată că atunci când fac lucrurile aşa cu vrea Dumnezeu, chiar şi atunci când este greu, satisfacţia pe care o primesc în schimb este fără limite. Când acţionez aşa cum vreau eu, epuizez plăcerea foarte repede. Problema nu e că creştinismul n-a reuşit să mă înveţe cum să mă delectez în prezenţa lui Dumnezeu, ci că eu am eşuat, căutând plăcerea într-un mod contrar lui Dumnezeu sau refuzând ceea ce Dumnezeu îmi oferă, pentru că nu este ceea ce vreau eu.

Un alt motiv pentru care oamenii renunţă la credinţă este prezenţa durerii şi a răului. Însă a te focaliza doar pe realitatea durerii şi a suferinţei şi a ignora realitatea paralelă a binelui şi baza pentru a face bine înseamnă a face lumea imposibil de înţeles, continuă Ravi Zacharias în următorul capitol al cărţii sale, Dezamăgit de creştinism?, capitol ce poartă titlul Confruntarea incoerenţei. Cu siguranţă problema răului este o problemă. Însă a-L respinge pe Singurul care poate schimba înclinaţia naturală a inimii mele, astfel încât să învăţ să trăiesc şi să gândesc şi să lucrez ca El înseamnă să perpetuez răul, nu să-l elimin.

A renunţa la credinţă din cauza lipsei de răspunsuri la întrebările despre rău înseamnă a păşi în furtuna întrebărilor fără răspuns cu privire la bine, concluzionează autorul.

Adevărul este că există argumente valide pentru existenţa lui Dumnezeu. Există şi argumente aduse de atei care prezintă provocări serioase pentru cei care cred în Dumnezeu. Există experienţe de care oamenii au parte şi care cer o explicaţie. Există lupte de ambele părţi ale problemei. Aşa că, ce este fundamental este aceasta: Care dintre părţi ia în considerare cel mai bine întreaga realitate fără a amputa nimic din ea? Şi să nu uităm: oricare ne va fi răspunsul, preţul este veşnic.

Însă, ne atrage atenţia autorul, doar creştinismul, doar evanghelia lui Isus Hristos, care ne oferă enormul privilegiu de a avea o libertate sacră, fără a-i impune nimănui credinţa sunt destul de puternice pentru a ne asigura libertatea şi demnitatea. Cei care batjocoresc această credinţă se vor trezi curând sub oprimarea unei dominaţii ideologice care foloseşte religia pentru a obţine dominaţie politică şi culturală.

Cartea Dezamăgit de creştinism? de Ravi Zacharias mai cuprinde două capitole pe care vă lăsăm să le descoperiţi singuri, spunându-vă doar că unul dintre ele vorbeşte despre rugăciune, iar celălalt despre importanţa creştinismului. De asemenea, la finalul cărţii veţi găsi şi un interviu cu autorul, în care acesta are ocazia să vorbească dintr-un punct de vedere mai personal despre aceste lucruri.

Cred că Dezamăgit de creştinism? este diferită faţă de alte cărţi ale lui Ravi Zacharias. Spre deosebire de altele în care pornea de la ideile unor atei foarte bine cunoscuţi, în care încerca să îi combată, sau de la diferite conferinţe pe care le-a susţinut, aici el porneşte de la problemele şi frământările unor oameni, cărora le şi este profund recunoscător. Încă de la început, Ravi Zacharias spune: Ei sunt cei care, cu multă sinceritate şi disponibilitate, mi-au împărtăşit motivele pentru care au întâmpinat greutăţi în credinţă şi pentru care, pe unii dintre ei, credinţa i-a dezamăgit. Mă rog ca atunci când vor citi această carte, Dumnezeu să reaprindă flacăra şi să redea viaţă acolo unde aceasta pare să nu mai existe. Cred că este o carte mult mai personală. Şi veţi regăsi aici povestiri impresionante ale unor oameni reali. Oameni care au îndoieli profunde, dar încă păstrează aparenţele unei credinţe creştine de dragul familiei, oameni care au suferit traume, şi pe care asigurarea reîncarnării sau a faptului că într-o altă viaţă au fost oameni buni nu le-a închis rănile. Un alt aspect interesant este faptul că Ravi Zacharias ne îndreaptă atenţia spre dimensiunea orientală a scrierilor biblice. Fiind indian de origine, el remarcă faptul că cele mai multe cărţi de teologie, de analiză, chiar şi apologetice, sunt scrise de occidentali, dar sunt multe lucruri pe care nu le putem înţelege sau nu le putem aprofunda dacă nu privim din perspectiva lumii orientale.

Aşa cum spune şi Ravi Zacharias în introducere, Dezamăgit de creştinism? este o carte atât pentru cei dezamăgiţi, cât şi pentru creştinii statornici. Ambele părţi au ceva de învăţat sau ceva la care să se gândească în urma lecturii acestei cărţi, aşa că v-o recomand tuturor.