Devenind o prezență vindecătoare #44


Avem un Mare Preot care înțelege simțământul infirmităților noastre.

Dacă ar fi înțeles și numai faptul că suntem infirmi, și ar fi fost suficient. Însă El a înțeles simțământul infirmităților noastre -nu doar infirmitățile, nu doar slăbiciunea, nu doar blocajele afective și conflictele interne, ci și durerea provocată de ele. El înțelege frustrarea, anxietatea, depresia, rănile, sentimentul abandonării, al singurătății, al izolării și al respingerii.

Care este dovada acestui lucru?

„În zilele Sale pământești”, în timp ce Isus era om, El „a adus rugăciuni și cereri” (Evrei 5:7). Liniștit? O,nu. El „a adus rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, și fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.”

Toate trimit la Ghetsimani, la patimi și la suferință, la crucea Domnului nostru, spunând parcă: „Iată, a experimentat totul. Știe ce înseamnă să strigi cu lacrimi. S-a luptat cu sentimente care aproape L-au zdrobit. El știe. A trecut prin asta și simte alături de tine. El suferă împreună cu tine. Faptul că Dumnezeu nu numai că știe și Îi pasă, ci și înțelege pe deplin, este cel mai terapeutic factor în vindecarea sufletelor noastre vătămate.


David A. Seamands – Leac pentru suflete vătămate

Un strop de viață #747


Credința creștină, clădită pe temelia ei iudaică, are o concepție atât de nuanțată [despre durere] încât pare paradoxală. Pe de o parte încurajează protestul, ba dă chiar cuvintele ce pot fi folosite în acest scop. Pe de altă parte, o rază sfidătoare de speranță iluminează pasajele de protest ale Bibliei. Urmașii lui Isus își bazează afirmațiile pe credința fermă că într-o zi Dumnezeu va vindeca planeta de durere și moarte. Dar până va veni ziua aceea, argumentele în favoarea lui Dumnezeu trebuie să se bazeze pe dovezi incomplete. Nu putem reconcilia lumea noastră răvășită de durere cu un Dumnezeu iubitor fiindcă ceea ce experimentăm noi acum nu este ceea ce Dumnezeu intenționează pentru noi. Isus Însuși S-a rugat ca voia lui Dumnezeu să se facă „precum în cer așa și pe pământ”, o rugăciune ce își va primi pe deplin răspunsul abia atunci când răul și suferința vor fi, în sfârșit, înfrânte.

Philip Yancey, Întrebarea care nu dispare niciodată: De ce?

Un strop de viață #745


Datorită lui Isus, avem asigurarea că orice ne tulbură pe noi, pe Dumnezeu Îl tulbură și mai mult. Oricât am fi de îndurerați noi, Dumnezeu este și mai îndurerat. Și orice am tânji noi să avem, Dumnezeu tânjește și mai mult.

Philip Yancey, Întrebarea care nu dispare niciodată: De ce?

Un strop de viață #627


De la bun început, cu două mii de ani în urmă, adepții lui Isus au susținut întotdeauna că a luat asupra sa și le-a făcut ale sale lacrimile lumii, purtându-le pe toate până la moartea Sa crudă și nedreaptă pentru a îndeplini operațiunea de salvare a lui Dumnezeu; și că a luat bucuria lumii și a făcut-o să renască atunci când s-a sculat din morți și prin aceasta a lansat noua creație a lui Dumnezeu. Credința creștină susține pasiunea dreptății pe care orice om o cunoaște, năzuința de a vedea lucrurile puse în ordine dreaptă. Și susține că în Isus, Dumnezeu însuși a împărtășit această pasiune și a pus-o în lucrare eficientă, astfel încât în final toate lacrimile să se usuce și lumea să se poată umple de dreptate și bucurie.

N.T. Wright, Creștin pur și simplu

Un strop de viață #306


Nimeni nu e scutit de greutăţi pe pământ. Modul în care le percepem, însă, depinde în mare parte de credinţa noastră într-o lume alternativă celei pe care o cunoaştem atât de bine. Biblia nu minimalizează niciodată ideea de suferinţă sau nedreptate. Ea ne cere, pur şi simplu, să nu judecăm lucrurile în ultimă instanţă până ce nu s-au strâns toate mărturiile.

Philip Yancey, Zvonurile altei lumi

%d blogeri au apreciat: