Devenind o prezență vindecătoare #69


Acceptarea sentimentelor noastre înseamnă recunoașterea faptului că ele apar câteodată în moduri și locuri neașteptate. S-ar putea să le simțim când ne uităm la un film, când stăm în fața calculatorului, când pregătim masa, când cântăm un imn în biserică, când apare un factor declanșator care ne amintește de încercarea noastră. Uneori, sentimentele pot fi declanșate chiar de ceva care nu are nicio legătură cu încercarea. Pe măsură ce trecem prin diferite stadii ale emoțiilor, să încercăm să le identificăm și să ne permitem să le simțim cu adevărat, fără să ne lăsăm influențați de așteptări cu privire la ce „ar trebui” să simțim sau cum „ar trebui” să reacționăm. Adevărul este că fiecare răspunde în mod diferit în fața suferinței și a pierderii, nu există o „perioadă normală”, standard, în care cineva trebuie să se acomodeze la noua situație și în care sentimentele să scadă în intensitate. Sentimentele pot reveni în valuri, însă ne putem pune deoparte o perioadă în care să le simțim cu adevărat, pentru a le procesa.

Uneori, oamenii se simt vinovați dacă râd sau se bucură în anumite momente în timpul încercării, însă și acest lucru este normal: partea din noi care dorește să meargă mai departe s-ar putea să fie distrasă de momentele mai plăcute ale vieții, chiar dacă în următoarea clipă revenim la plâns și disperare. Oricare ar fi sentimentele care vă încearcă, lăsați-le să se manifeste. Dumnezeu ne-a înzestrat cu un mecanism sănătos prin care să le lăsăm să iasă la suprafață. Scriptura ne spune că Isus era „un om al durerii, obișnuit cu suferința”, care a plâns la moartea prietenului Său, Lazăr. Și pentru că a experimentat tot ce vom experimenta și noi vreodată, Isus ne poate fi un adevărat prieten în durerea și șocul nostru.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Un strop de viață pentru părinți #74


Când copiii trebuie să se ierte unii pe alții (partea I)

În cuvintele pastorului John Piper, iertarea înseamnă:

1. Să nu te răzbuni.

2. Să nu întorci rău pentru rău.

3. Să dorești binele celui care ți-a greșit.

4. Să te îndurereze necazurile lui.

5. Să te rogi pentru binele lui.

6. Să cauți împăcarea atât cât depinde de tine.

7. Și să îi vii în ajutor la nevoie.

Scenarii pentru părinți:

„Ce trebuie să faci ca să repari relația?”

„Știu că ești supărat/ă, dar sper că la un moment dat vei putea să repari relația cu tatăl/fratele/sora tău/ta.”

Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts

Devenind o prezență vindecătoare #68


Dumnezeu ne-a dat emoții și sentimente cu un scop: pentru ca acestea să ne ajute să înțelegem ce anume din viața noastră necesită mai multă atenție decât de obicei și de ce anume avem nevoie pentru a face față. Nu ne putem evita sentimentele.

Deși poate dura mult timp pentru a înțelege ceea ce simțim, scopul nu este să fim alarmați de emoții, ci să fim informați de ele. În cle din urmă, emoțiile ne învață ceva despre situația pe care o traversăm. Rușinea și stânjeneala ne informează că am pășit în afara zonei  în care ne-am dori să acționăm, îngrijorarea și teama ne fac să percepem o amenințare, tristețea ne semnalează că am pierdut ceva valoros. Când facem loc emoțiilor noastre, începem să înțelegem ce este greșit și de ce anume avem nevoie pentru a îndrepta lucrurile. Sentimentele noastre ne pot indica faptul că avem nevoie de o îmbrățișare, de o ureche care să ne asculte, de un cuvânt de încurajare sau de o rugăciune din partea cuiva care poate pune în cuvinte ceea ce noi nu putem exprima.

Nu putem împiedica apariția emoțiilor, însă putem decide ce facem cu ele atunci când ele ies la iveală.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Un strop de viață pentru părinți #73


Când copiii pârăsc

Există o singură persoană pe care o poți controla. Pe tine însuți.

Tendința celor mai mulți dintre noi este să începem și să încheiem cu nuiaua disciplinării și să o mânuim într-un mod inconsecvent. Dar disciplinarea inconsecventă, fără ucenicie, este lipsită de putere. Disciplinarea are nevoie de fundamentul uceniciei.

Dacă ucenicia înseamnă a-l învăța pe un mititel să distingă binele de rău, atunci disciplinarea înseamnă să îi reamintești ce știe deja că este adevărat. Trebuie să știe ce este binele înainte să începem să-i disciplinăm pentru că fac ceva greșit. Nu pare cumva pe dos să disciplinezi un copil mic pentru că face ceva greșit despre care nu ați vorbit niciodată? Ucenicia înseamnă să vorbești despre ce este bine când se culcă și când se trezesc și tot timpul pe cale alături de noi.

Doamne, Îți mulțumesc că nu renunți niciodată la mine. Tu ești îndurător și bun mereu, spui întotdeauna adevărul prin Cuvântul Tău cel viu și prin Duhul Tău. Învață-mă, Doamne, să fiu mai asemănător cu Tine ca părinte. Vreau să fac din copiii mei ucenici ai Tăi. Vreau să-i învăț să distingă binele de rău. Îi voi disciplina cu blândețe când aleg să facă ce este greșit. Și de-acolo, știu că, cu ajutorul Tău, ei pot alege autodisciplina. Acesta este scopul. Ajută-i, Doamne. Și ajută-mă pe mine. Mă rog în numele lui Isus, amin.

Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts

Devenind o prezență vindecătoare #67


Mulți dintre noi reacționăm în fața încercărilor trăind vieți duble: pe de o parte pretindem că totul este în regulă, pe de altă parte, în interiorul nostru, strigăm în agonie și durere. În parte, motivul pentru care reacționăm astfel este faptul că cei dragi din jurul nostru spun lucruri bine-intenționate, însă complet nefolositoare, precum „Fii tare”, „Ai credință!” sau „Rămâi pozitiv!”. Oare spun asta pentru că ei cred că nu ar trebui să ne simțim slabi, triști sau înfricoșați? Sau poate disconfortul nostru îi face să se simtă ei înșiși inconfortabil! Uneori, când cineva spune „Totul va fi bine” sau „Fii tare!”, de fapt spune „Mi-e foarte greu să asist la durerea, suferința și tristețea ta, pentru că mă face să mă simt prost, nu știu ce să fac cu ea și nu o pot înlătura.” De asemenea, societatea face presiuni, prin mesaje care ne spun „Evitați emoțiile negative!”  și încearcă să ne ofere rezolvări rapide. Însă a spune cuiva „Fii tare” este ca și cum ai spune unei persoane care are un atac de panică să se „relaxeze” și să „se calmeze”. Dacă ar putea, cu siguranță ar fi făcut-o! Încercările ne fură pacea, liniștea și sentimentul de normalitate. Deși viața merge mai departe, noi simțim că nimic nu mai este normal. Și totuși oamenii se așteaptă să participăm la aceleași conveniențe sociale, să luăm parte la bucuria celorlalți pentru care viața pare bună și îmbelșugată, deși simțim un gol teribil în stomac. Bucuria autentică pare o amintire distantă. Doar îndurăm viața, iar agonia, teama și confuzia ne însoțesc oriunde am merge.

Înainte de a merge mai departe, trebuie să ne amintim că aceste reacții în fața încercărilor sunt normale!


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing