„Șapte zile care împart lumea. Începutul conform Genesei și științei” de John Lennox


La ce se referea autorul Genesei când a scris „ziua întâi”? Sunt cele șapte zile ale creației o săptămână așa cum o știm noi sau perioade mai lungi de timp? Dacă cred că Pământul are 4,5 miliarde de ani, înseamnă că refuz autoritatea Scripturii?

Iată câteva dintre întrebările dificile, dar importante, la care răspunde John Lennox în cartea sa, Șapte zile care împart lumea. Începutul conform Genesei și științei.

John Lennox este profesor de matematică la Universitatea Oxford, cercetător în matematică și filosofia științei și lector al Oxford Center for Christian Apologetics. Este un vorbitor de renume internațional, în mod special interesat de convergența dintre știință, filosofie și teologie.

John Lennox a ținut două prelegeri și în țara noastră. Astfel, în data de 30 octombrie 2019, la Cluj, a avut loc conferința Poate știința explica totul?, organizată de Edictum Dei și RZIM România, urmată de o altă prelegere pe aceeași temă la București. Iar în preajma acestor prelegeri, au fost lansate și alte trei cărți ale sale traduse în limba română, Destinat pentru a crede? Suveranitatea lui Dumnezeu, libertatea, credința și responsabilitatea omului, Poate știința explica totul? și Groparul lui Dumnezeu (din care citează deseori în cartea Șapte zile care împart lumea).

La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul. Aceste cuvinte maiestuoase reprezintă introducerea pentru cea mai tradusă, cea mai tipărită și cea mai citită carte din istorie. Cu toate acestea, când vine vorba despre momentul și mijloacele creației și îndeosebi despre interpretarea faimoasei succesiuni de zile cu care începe cartea, pentru mulți oameni, de-a lungul secolelor, cartea Genesa a fost mai puțin ușor de înțeles.

Într-adevăr, controversa legată de această chestiune pare să fie la un nivel maxim al tuturor timpurilor, cu dezbaterea referitoare la predarea creaționismului și a evoluției în școlile din SUA, problema școlilor confesionale din Marea Britanie și probabil, în cea mai mare măsură, percepția populară a creștinismului ca fiind neștiințific (sau chiar antiștiințific) datorită relatării Genesei – o percepție care este susținută în mod vocal de către Noii Ateiști.

Am cunoscut la un moment dat o strălucită profesoară de literatură de la o universitate cu renume dintr-o țară în care nu era ușor să discuți în mod public despre Biblie, scrie John Lennox în introducere. A fost intrigată să afle că eram un om de știință care credea Biblia și mi-a spus că ar dori să-mi adreseze o întrebare pe care dorise să o pună întotdeauna, dar nu îndrăznise niciodată: „La școală am fost învățați că Biblia începe cu o relatare foarte prostească, neștiințifică, referitoare la cum a fost creată lumea în șapte zile. Ca om de știință, ce poți spune despre asta?”

Această carte este scrisă pentru oameni asemenea ei, care au respins chiar și perspectiva de a lua în calcul credința creștină din astfel de motive. De asemenea, este scrisă pentru mulți creștini convinși care sunt tulburați nu doar din cauza controversei, ci și din cauza faptului că până și cei care iau Biblia în serios nu sunt de acord cu privire la interpretarea relatării creației, încheie John Lennox introducerea cărții Șapte zile care împart lumea.

Unii cred că singura interpretare fidelă a Scripturii este perspectiva pământului tânăr, interpretare literală a zilelor din Genesa, care și-a câștigat faima datorită Arhiepiscopului Ussher, care a trăit în Irlanda de Nord între anii 1581-1656. Ussher a propus anul 4004 ca dată a originii pământului. Calculele sale, care se bazau pe premisa că zilele din Genesa erau zile de 24 de ore ale unei săptămâni pământești de la începutul Universului, se găsesc la o distanță de șase ordine de mărime de estimările științifice actuale care vorbesc despre aproximativ 4 miliarde de ani.

Alții consideră că textul poate fi înțeles în concordanță cu știința contemporană. Astfel de creaționiști care propun o perspectivă a pământului bătrân sunt la rândul lor divizați în legătură cu validitatea teoriei evoluționiste a lui Darwin, unii considerând-o validă, alții nu.

În cele din urmă, alții argumentează că relatarea din Genesa este scrisă doar pentru a comunica adevăruri teologice atemporale și că încercările de a o armoniza cu știința sunt demersuri greșite.

În mod limpede, subiectul este un potențial câmp minat. Cu toate acestea, eu nu cred că situația este lipsită de speranță, consideră John Lennox. Pentru început, există mulți creștini care, asemenea mie, sunt convinși de inspirația și autoritatea Scripturii și și-au petrecut viața implicându-se activ în știință. Noi credem că, de vreme ce Dumnezeu este atât autorul Cuvântului Său, Biblia, cât și al Universului, trebuie să existe o armonizare supremă între interpretarea corectă a informațiilor biblice și interpretarea corectă a informațiilor științifice.

Nu putem păstra știința și religia complet separate, pentru simplul motiv că Biblia vorbește despre unele dintre lucrurile despre care vorbește știința. Și sunt lucruri foarte importante – cum ar fi originea Universului și a vieții. Acestea sunt fundamentale și pentru știință, și pentru filosofie. „La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul.” și „Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său” reprezintă afirmații despre Universul fizic obiectiv și despre statutul ființelor umane cu implicații foarte profunde pentru concepția noastră despre Univers și despre noi înșine.

Vreau să-mi exprim foarte clar poziția, scrie John Lennox. Sunt un om de știință care crede că Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, nu mă sfiesc să deduc implicații științifice din ea, acolo unde sunt susținute. Cu toate acestea, să spui că Biblia are implicații științifice nu înseamnă să afirmi că Biblia este un tratat științific din care putem deduce legile lui Newton, ecuațiile lui Einstein sau structura chimică a sării.

Cu siguranță, putem fi de acord că Biblia nu este scrisă într-un limbaj științific contemporan avansat. Această împrejurare nu ar trebui să ne surprindă sau să ne pună în dificultate, ci mai degrabă să ne facă să ne simțim recunoscători și eliberați. Să presupunem, de exemplu, că Dumnezeu ar fi avut intenția să ne explice originea Universului și a vieții folosind un limbaj științific detaliat. Știința se schimbă în mod constant, dezvoltându-se, având nevoie de corectare, deși (credem noi) devine tot mai corectă. Dacă explicația biblică ar fi fost, să spunem, la nivelul secolului XX, cu siguranță că nu ar fi fost de înțeles pentru nimeni, inclusiv pentru oamenii de știință de astăzi. Nu se poate ca Dumnezeu să fi intenționat lucrul acesta. El a dorit ca semnificația să fie accesibilă tuturor.

Mai degrabă decât un limbaj științific, Biblia folosește adesea ceea ce se numește limbaj fenomenologic – limbajul aspectului. Ea descrie ceea ce poate vedea oricine. Vorbește despre Soarele care se ridică, la fel ca toți ceilalți, inclusiv oamenii de știință, chiar dacă aceștia știu că Soarele doar pare a se ridica, datorită mișcării de rotație a Pământului. Afirmația că Soarele „se înalță” nu implică angajamentul Bibliei sau al unui om de știință față de un anumit model al sistemului solar.

Biblia, deși nu este un manual științific, tocmai pentru că este Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, ne poate transmite adevărul cu privire la același fel de realitate obiectivă pe care o tratează și știința, cu precădere privitor la natura și originea Cosmosului și a ființelor omenești, scrie Lennox în cartea Șapte zile care împart lumea.

Știm cu toții ce înseamnă o controversă. Creștinii sunt împărțiți în două grupuri principale când vine vorba despre înțelegerea zilelor din Genesa. Mai întâi, există cei care cred că zilele Genesei reprezintă zile de 24 de ore dintr-o săptămână pământească și că Universul este tânăr (creat în urmă cu aproximativ 6000 de ani). Dar există și cei care cred că Universul este foarte vechi. Trebuie să înțelegem, încă de la început, că atât perspectiva creaționistă a Pământului tânăr, cât și cea a creaționismului Pământului vechi sunt foarte vechi. Nici una, nici cealaltă nu reprezintă o invenție recentă.

Doar cuvântul creaționist și-a schimbat semnificația de-a lungul timpului. La început, desemna pur și simplu pe cineva care credea în existența unui creator, fără nicio altă implicație referitoare la modul în care a fost înfăptuită creația sau la momentul înfăptuirii ei; în zilele noastre, de obicei prin creaționist se înțelege o persoană care are convingerea că Pământul este tânăr.

Însă, spre exemplu, unii dintre primii Părinți ai Bisericii, cum ar fi Iustin Martirul și Irineu, au sugerat că este posibil ca zilele să fi fost epoci mai lungi, bazându-se pe Psalmul 90:4: Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri care a trecut și ca o strajă din noapte. și 2 Petru 3:8: Pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi.

Iar Clement din Alexandria avea convingerea că lucrarea de creație nu ar fi putut avea loc în timp sub nicio formă, deoarece „timpul s-a născut împreună cu lucrurile care există.” Astfel, el a înțeles că zilele comunicau prioritatea lucrurilor create, nu coordonarea în timp a creației. Iar Augustin considera: „cel puțin știm că ziua din Genesa este diferită de ziua obișnuită pe care o cunoaștem cu toții.”

Acești oameni nu au fost niște teoreticieni de bibliotecă. Unii dintre ei au fost torturați și martirizați pentru credința lor: printre ei Iustin Martirul, Irineu și Origen. Și în mod evident, nici nu au fost influențați de știința contemporană, cum ar fi geologia sau biologia evoluționistă.

Ceva mai târziu, Origen a subliniat faptul că în relatarea Genesei, Soarele nu a fost creat decât în a patra zi. El a ridicat o obiecție evidentă: „Acum, ce om inteligent va crede că prima, a doua și a treia zi și seara și dimineața au existat fără Soare, Lună și stele?”

Alternativa logică este că Soarele a existat la începutul săptămânii Genesei, iar relatarea zilei a 4-a trebuie citită în lumina acestui fapt. O sugestie este că în ziua a 4-a, Soarele, Luna și stelele au apărut ca lumini distincte pe cer, când norul care le acoperea s-a risipit.

Cu toate acestea, din perspectivă lingvistică, C. John Collins sugerează o altă posibilitate: verbul „a făcut” din Genesa 1:16 nu înseamnă în mod specific „a crea”; se poate referi la lucrul acesta, dar se poate referi și la „a lucra la ceva ce deja există” sau poate însemna chiar „a desemna”. De fapt, această interpretare se potrivește foarte bine cu explicația oferită, în versetul imediat următor, a funcției Soarelui și a Lunii ca lumini vizibile pe cer. Adică versetul vorbește despre Dumnezeu care desemnează rolul Soarelui și al Lunii în Cosmos, și nu vorbește nici despre creația lor, nici despre apariția lor.

În orice caz, faptul că unii dintre Părinții Bisericii Primare au întâmpinat dificultăți în interpretarea textului ar trebui să ne ofere o mângâiere, să ne smerească și, în plus, să ne arate că dificultățile nu sunt generate de știința modernă, ci apar în urma unei încercări serioase de a înțelege textul în sine, concluzionează John Lennox în cartea Șapte zile care împart lumea.

În cadrul structurii în trei părți a pasajului Genesa 1:1-2:3, actul inițial al creației este despărțit de cele șase zile de creație care îi urmează. Motivul este că există un tipar evident pentru acele zile: fiecare dintre ele începe cu expresia „Și Dumnezeu a zis” și se sfârșește cu afirmația „Și a fost o seară și a fost o dimineață, ziua a n-a”. Aceasta înseamnă, conform textului, că ziua 1 începe în versetul 3, nu în versetul 1. Lucrul acesta este clarificat în textul original, prin faptul că verbul „a creat” din Genesa 1:1 este la timpul perfect, iar utilizarea normală a perfectului la începutul pericopei este să denote un eveniment care a avut loc înainte ca relatarea să debuteze. Folosirea timpului verbal al narațiunii începe în versetul 3.

Acest lucru înseamnă că „începutul” din Genesa 1:1 nu a avut loc cu necesitate în prima zi, așa cum s-a presupus adesea. Creația inițială a avut loc înainte de ziua 1, dar Genesa nu ne spune cu cât timp înainte. Asta înseamnă că problema referitoare la vârsta Pământului și a Universului este o chestiune separată de interpretarea zilelor, lucru adesea trecut cu vederea. Cu alte cuvinte, fără nicio legătură cu vreun considerent științific, textul din Genesa 1:1, prin despărțirea începutului de ziua 1, lasă nestabilită vârsta Universului, arată John Lennox.

Prin urmare este logic să credem că zilele din Genesa sunt zile de 24 de ore ale unei săptămâni pământești și să credem că Universul este foarte vechi. Acest lucru are mai degrabă de-a face cu ceea ce spune de fapt textul. Există pericolul de a înțelege mai puțin decât ceea ce spune de fapt textul, dar și pericolul de a încerca să-l faci să spună mai mult, afirmă John Lennox.

Acum, în ce privește zilele în sine, dacă am enumera zilele unei săptămâni normale, cu siguranță le-am asocia tuturor fie articolul nehotărât, fie am lăsa articolul complet pe dinafară. Nu am îndepărta articolul hotărât în cazul primelor cinci zile, iar apoi să îl folosim în cazul ultimelor două, așa cum face Genesa. Prezența articolului indică faptul că ultimele două zile sunt speciale: în a șasea zi au fost create ființele umane, după chipul lui Dumnezeu, iar în a șaptea zi, Dumnezeu Se odihnește, lucrarea Sa fiind completă, arată John Lennox în continuare.

Această chestiune gramaticală poate fi, de asemenea, un semnal pentru noi că textul este mai sofisticat decât ne-am închipuit la început. Îndeosebi se presupune adesea că scriitorul Genesei a avut intenția ca noi să luăm zilele fie ca șapte zile ale unei săptămâni pământești, fie ca șapte perioade de timp de lungime nedefinită (ca în perspectiva zi=epocă), fie un cadru general logic, care să ne ajute să ne imaginăm Creația.

Există și o altă posibilitate, spune John Lennox: ca autorul să nu fi intenționat ca noi să gândim primele șase zile ca zile ale unei singure săptămâni pământești, ci mai degrabă ca o înșiruire de șase zile de creație, adică zile de lungime normală, cu seri și dimineți așa cum spune textul, în care Dumnezeu a acționat pentru a crea ceva nou, dar zile care ar fi putut foarte bine să fie despărțite de lungi perioade de timp.

Luăm în considerare ideea că cele șase zile cuprind o succesiune de acte de creație, fiecare dintre ele implicând cel puțin un decret creator introdus de fraza „Dumnezeu a zis”. Acest lucru ne ajută să înțelegem ce vrea să spună Noul Testament când afirmă că toate lucrurile au fost create de cuvântul lui Dumnezeu. În fiecare stadiu al Creației, Dumnezeu a introdus un nou nivel de informații și de energie în Cosmos pentru a face să înainteze Creația la următorul nivel de formă și complexitate. Realizarea potențialului fiecărui decret creator ar ocupa o perioadă de timp nedeterminată după o anumită zi de Creație. O consecință a acestui fapt este că ar exista așteptarea să găsim ceea ce geologii ne spun că găsim de fapt – dovezi fosile care dezvoltă apariția subită a unor noi niveluri de complexitate, urmate de perioade în care nu a mai existat creație, în sensul vorbirii lui Dumnezeu pentru inaugurarea a ceva radical nou.

Probabil că există mai multă controversă astăzi cu privire la originea ființelor omenești decât cu privire la originea Universului; astfel că nicio discuție legată de săptămâna creației nu ar fi completă fără să spunem ceva despre originea umanității, scrie John Lennox. Totuși, crearea ființelor omenești reprezintă punctul culminant al activității creatoare a lui Dumnezeu, și acest fapt are o semnificație profundă pentru înțelegerea noastră cu privire la ce suntem noi și semenii noștri, bărbați și femei. Genesa afirmă că ființele omenești sunt speciale: „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.

Genesa nu neagă ceea ce ne spune chimia – că întreaga viață are un substrat material de elemente comune. De fapt, în Genesa 1:11, acest adevăr este sugerat în ceea ce privește vegetația și fauna: „Să dea pământul verdeață” și, de asemenea, „Să dea pămîntul viețuitoare”. În Genesa 2:7, acest lucru este exprimat explicit cu privire la oameni: „Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață și omul s-a făcut astfel un suflet viu.” Prin urmare Genesa afirmă că viața are o bază chimică, dar neagă completarea materialistă – că viața nu este nimic altceva decât chimie.

Mai mult, afirmând că Dumnezeu l-a creat pe om din țărâna pământului, aparent Genesa face eforturi pentru a sugera un act special de creație, mai degrabă decât să sugereze că oamenii au apărut fie în urma unui proces natural, fie în urma activității speciale a lui Dumnezeu, din hominizi preexistenți sau chiar din agricultori neolitici, arată John Lennox.

Biblia subliniază și prăpastia care se cască între materia anorganică și cea organică. În ziua a treia, Dumnezeu vorbește de două ori: Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” (…) Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori. Această trăsătură caracterizează și ziua a 6-a, când Dumnezeu vorbește de mai multe ori: prima dată pentru a spune „Să dea pămîntul viețuitoare”, și a doua oară: „Să facem om…”

Această repetiție, evident deliberată, este un indiciu clar că, în conformitate cu Genesa, prin procese naturale aleatorii, nu se trece nici prăpastia dintre nonviață și viață, și nici prăpastia dintre animale și ființe omenești. Dumnezeu trebuie să rostească cuvânt creator în fiecare dintre aceste cazuri, subliniază John Lennox.

Pentru creștini, această chestiune a unicității ființelor omenești comportă și un alt aspect. Afirmația fundamentală a creștinismului este: „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi”. Dumnezeu S-a codat pe Sine în umanitate. El a devenit om. Nu există nici un dubiu cu privire la faptul că acesta este evenimentul supranatural central din întreaga istorie – o acțiune directă, de importanță inimaginabilă, a lui Dumnezeu.

În lumina minunii întrupării, nu îmi vine deloc greu să cred că rasa umană în sine a început – și asta cu necesitate – cu o intrevenție supranaturală, consideră John Lennox. Știința nu poate nici ea elimina această posibilitate. Însă ceea ce ne poate spune știința despre ființele omenești este ceea ce ne poate spune despre Univers: că ambele au avut un început. Ceea ce ne spune întruparea este că ființele omenești sunt unice – sunt create în așa fel încât Dumnezeu Însuși să poată deveni una dintre ele.

Desigur, toți adevărații oameni de știință sunt conștienți de faptul că știința nu este infailibilă: teoriile se schimbă. Și totuși, cei mai mulți oameni de știință sunt critici realiști. Ei cred că fac pași către înțelegerea adevărului referitor la Univers, dar sunt gata să-și modifice teoriile, dacă dovezile necesită acest lucru. Noi, creștinii trebuie să ne amintim de două pericole. În primul rând, trebuie să fim atenți la crearea unei legături atât de apropiate între explicarea Scripturii și știință, încât prima se prăbușește dacă cea de-a doua se modifică. Pe de altă parte, am fi foarte neînțelepți dacă am ignora știința prin obscurantism sau teamă și am prezenta lumii o imagine a creștinismului care este antiintelectuală. Niciun creștin nu trebuie să se teamă de știință. Mulți creștini au contribuit și continuă să o facă, la cel mai înalt nivel, la știință. Nu cunoaștem totul. Smerenia îi caracterizează adesea pe marii oameni de știință. De asemenea, aceasta este o virtute creștină, concluzionează John Lennox.

Nu am putut acoperi aici multitudinea de idei și argumente din cartea Șapte zile care împart lumea, mai ales că autorul mai tratează și alte probleme precum principiile generale de interpretare biblică, chestiunile teologice legate de modul în care moartea a intrat în lume și a afectat-o, care sunt aspectele Genesei relevante pentru Noul Testament, modul în care ziua a șaptea diferă de toate celelalte zile ale creației și, nu în ultimul rând, care este mesajul real al capitolului 1 din Genesa cu privire la Creatorul nostru, la Dumnezeu. De asemenea, mai puteți găsi anexe care discută despre contextul Genesei în termeni de cultură și literatură, convergența dintre Genesa și știință cu privire la faptul că spațiul și timpul au un început și multe altele.

Eu vreau să vă mărturisesc că demult nu mai cititsem pe nerăsuflate o carte pentru a o prezenta în emisiune la momentul când am pregătit episodul respectiv. Și mai ales că este vorba despre o carte care tratează acest subiect, cred că spune multe despre calitatea ei faptul că nu îmi venea să o mai las din mână! Toată argumentația este construită foarte ușor de urmărit, curge foarte lin, te ține prins, nu obosește prin citate, deși le folosește, dar nu îți dă nicio clipă senzația că între tine și erudiția autorului se află o prăpastie adâncă, ci dimpotrivă, John Lennox reușește să transmită niște informații și să explice niște concepte complexe într-un limbaj accesibil, fără a scădea standardele erudiției. Nota 10+ din partea mea pentru cartea Șapte zile care împart lumea și de-abia aștept să le citesc și pe restul apărute în limba română.

De altfel, de atunci am mai prezentat Unde este Dumnezeu în vremea coronavirusului?, pe care o puteți asculta aici:

Episodul în care am prezentat Șapte zile care împart lumea:

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării. Am fost voluntar și am lucrat ca redactor la RVE Bucureşti din 2006 până în februarie 2020. Irina Trancă. Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s