Disciplina care corectează presupune:
(1) Să identifici acțiuni sau atitudini ale copilului tău care sunt inacceptabile atunci când le evaluezi după niște standarde explicite și clare, iar apoi
(2) Să acționezi prompt și hotărât pentru a-l face pe copil să se conformeze acelor standarde.
Copiii nu sunt ascultători în mod natural. Ascultarea trebuie învățată.
În starea lor de păcătoșenie nativă, ei nu se supun cu încăpățânare din dorința de a urmări plăcerea într-un mod care nu este constrâns de nicio autoritate exterioară.
Corectarea are loc datorită dragostei. Dragostea implementează corectarea pentru a-i proteja pe cei dragi să nu acumuleze consecințe negative, spre regretul ei sau al lui.
Sam Crabtree, Parenting With Loving Correction
Autor: Irina Trancă
Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, ambele la Universitatea din București, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020.
Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu.
Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor.
Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.
„Speranță de neclintit” de Max Lucado
Astăzi vă invit să răsuflați ușurați și să descoperiți că există speranță. O Speranță de neclintit așa cum ne arată Max Lucado în cartea cu același titlu.
Continuă lectura „„Speranță de neclintit” de Max Lucado”Un strop de viață pentru părinți #39
…banal trebuie să ne devină gândul că, odată ce „și-au luat zborul”, copiii trebuie urmăriți cu un binoclu ca dintr-un turn de observație… Le rămânem aproape de la distanță, ușa e deschisă, fosta lor cameră are așternuturi curate, albumele foto (sau stocul de poze din iCloud) așteaptă noi răsfoiri, zâmbetul și îmbrățișarea rămân pregătite, dimpreună cu vreun răsfăț culinar „tradițional”, dar nu e rezonabil să le pretindem ceva anume!
…nu i-am adus pe lume și nu le-am oferit tot ce am avut mai bun penru a primi înapoi nici un timp, nici eforturi echivalente. Tocmai această absență a echivalărilor contabile dă sens întregului, în buna semnificație sacrificială a unei totale dăruiri. Doar dacă părăsim complet, sincer și definitiv așteptarea unei „restituiri” le vom da la rândul nostru șansa de a fi, cândva, niște părinți autentici.
…să observăm la ce sunt buni, ce le place, să nu le impunem drumul profesional și să pricepem că, oricât de străluciți ar fi, vor trăi într-o epocă nouă: volumul cunoașterii s-a dilatat imens, așa încât gestiunea datelor pe care le producem va fi obligatoriu colaborativă.
Averea bunei educații constă în ce posezi după ce ți s-a luat totul. E ceea ce rămâne din ființa ta – cu gândurile, sentimentele, impresiile și pulsiunile ei profunde – în totala despuiere finală de cele lumești.
Teodor Baconschi, Averea bunei educații
„Veșnicia în desfășurare” de John Ortberg
Majoritatea dintre noi ne imaginăm veșnicia ca un timp care nu are sfârșit. Și totuși, tânjim după ceva mai mult decât o continuare infinită a vieții așa cum o experimentăm noi acum, cu toate suferințele și dezamăgirile ei.
De fapt, frica de existența nesfârșită are și un nume consacrat – apeirofobie – și poate fi la fel de tulburătoare ca și gândul morții.
Problema este că Isus nu vorbește despre mântuire în acești termeni, și nici despre viața veșnică. De fapt, Isus – și întreg Noul Testament, de altfel – definește viața veșnică doar o singură dată în mod specific și într-un fel care s-a pierdut din vedere la scară largă în zilele noastre: „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3 NRSV).
Ce-ar fi dacă am înceta să ne gândim la Evanghelie ca la niște cerințe minime care trebuie îndeplinite pentru a ajunge în cer? Ce-ar fi dacă am înceta să ne gândim la viața eternă ca la o experiență pe care o vom gusta numai după ce vom muri? Ce-ar fi dacă am înceta să ne gândim la creștini ca la niște oameni care cunosc despre Dumnezeu, ci să ne gândim la ei mai degrabă ca la niște oameni preocupați să devină ucenici care învață să-L cunoască pe Dumnezeu? Dacă mântuirea nu presupune doar ajungerea noastră în cer, ci mai cu seamă coborârea cerului în noi?
Acestea sunt întrebările pe care ni le lansează John Ortberg în cartea Veșnicia în desfășurare – Învățătura lui Isus despre mântuire, veșnicie și cum putem ajunge în cer.
Continuă lectura „„Veșnicia în desfășurare” de John Ortberg”Un strop de viață pentru părinți #38
…fiecare limbă străină însușită de copiii noștri le oferă cheia spre o cultură și spre o viață în plus.
…învățați-i pe copii cât mai multe limbi străine, cât mai precoce, fără grija că le vor încurca.
Nu învățăm limbi străine doar pentru a comunica profesional, ci și pentru a putea trăi, la rigoare, în alt spațiu lingvistic, dar mai ales pentru a putea citi, dans le texte, marile opere produse sub bolta acestora. E greu să compari satisfacția obținută prin accesul direct la textele majore ale culturii euro-americane.
Teodor Baconschi, Averea bunei educații
CARTEA E O VIAȚĂ 