„Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.“ (Proverbele 4:23)
Dragostea ca responsabilitate are de-a face cu stilul de viaţă. Dragostea ca răspuns are de-a face cu „stilul de inimă“. Dumnezeu nu este interesat de stilul nostru de viaţă, dacă acesta nu izvorăşte din inimă. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, stilul de viaţă fără un „stil de inimă“ nu este deloc un stil.
Joseph M. Stowell, De ce este greu să-L iubeşti pe Isus
Nu e cu putinţă să fii „creştin din întâmplare“. Realitatea creştinismului trebuie să fie în mod covârşitor ori cea dintâi ori nimic. Aceasta sugerează un motiv pentru care creştinismul displace profund celor care se declară credincioşi doar cu numele sau necredincioşilor: viaţa lor nu conţine nimic care să ocupe în mod covârşitor locul dintâi, ci doar multe pendulări.
Sheldon Vanauken, Îndurare aspră
Cel mai bun argument în favoarea creştinismului sunt creştinii: bucuria lor, siguranţa lor, sentimentul de împlinire. Pe de altă parte, însă, cel mai puternic argument împotriva creştinismului sunt tot creştinii: când sunt posomorâţi şi lipsiţi de bucurie, când afişează un aer de sfinţenie şi se împăunează cu o evlavie de suprafaţă, când sunt încuiaţi şi tiranici, ei bine, atunci creştinismul e definitiv îngropat.
Sheldon Vanauken, Îndurare aspră
„Învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”, scria Apostolul Pavel. Însă câţi dintre noi pot face aceleaşi afirmaţii ca Apostolul Pavel? Avem nevoie de ceva mai mult decât de o doctrină sănătoasă – avem nevoie de puterea lui Dumnezeu.
Ieri am sărbătorit Cincizecimea, adică tocmai coborârea acestei puteri pe pământ. De aceea, vă invit să descoperim împreună cartea Putere proaspătă de Jim Cymbala, o carte care vorbeşte despre puterea lui Dumnezeu şi despre lucrurile uimitoare care se întâmplă atunci când bărbaţi şi femei obişnuiţi sunt călăuziţi şi umpluţi de Duhul lui Dumnezeu.
Copiii spun adesea: „Mai fă odată“, iar omul matur „mai face o dată“, până îşi pierde suflarea. Fiindcă adulţii nu sunt destul de puternici încât să exulte în monotonie. Însă poate că Dumnezeu e puternic destul încât să exulte în monotonie. E posibil ca Dumnezeu să-i spună în fiecare dimineaţă Soarelui „Mai fă o dată“ şi în fiecare seară Lunii „Mai fă o dată“. Poate că nu-i o necesitate automată care face toate margaretele la fel. Poate că Dumnezeu face fiecare margaretă în parte, însă nu S-a săturat niciodată să facă margarete. Poate că are pofta eternă a copilăriei, de vreme ce noi am păcătuit şi am îmbătrânit, iar Tatăl nostru e mai tânăr decât noi.
G.K. Chesterton, Ortodoxia
CARTEA E O VIAȚĂ 