Un strop de viaţă #113


Istoria arată că aceia dintre creştini care au contribuit mai mult la bunăstarea acestei lumi sunt tocmai cei care au ţinut mai mult la cealaltă.

C.S. Lewis, citat de Philip Yancey în cartea sa, Zvonurile altei lumi

„Dumnezeu e Evanghelia“ de John Piper


Când a fost ultima dată când ai primit o veste bună? Dacă nu ai mai primit demult una, îţi vom da noi o veste bună. O Evanghelie. Dar nu orice Evanghelie, ci Evanghelia lui Isus Hristos, Evanghelia lui Dumnezeu. Dumnezeu este Evanghelia, susţine John Piper în cartea sa cu acelaşi titlu în care ne îndeamnă să medităm asupra dragostei lui Dumnezeu care S-a dăruit pe Sine.

Iată cum explică John Piper titlul cărţii, Dumnezeu este Evanghelia: Când spun că Dumnezeu este Evanghelia, vreau să spun că binele cel mai mare, cel mai bun, suprem şi decisiv al Evangheliei, fără de care niciun alt dar nu ar fi bun, este gloria lui Dumnezeu pe faţa lui Hristos revelată spre satisfacţia noastră veşnică.
Continuă lectura „„Dumnezeu e Evanghelia“ de John Piper”

Un strop de viaţă #111


Dorinţa firească din noi nu e nicidecum vrăjmaşă supranaturalului; soluţia nu constă în reprimarea acesteia. Dimpotrivă, pentru a descoperi calea spre bucurie, trebuie să pun dorinţa în relaţie cu izvorul ei din cealaltă lume. Nu ne rămâne decât să identificăm o serie de indicii apte să conducă la sursa şi semnificaţia lor originare.

Philip Yancey, Zvonurile altei lumi

„Zvonurile altei lumi“ de Philip Yancey


Vă invit să descoperim Zvonurile altei lumi, aşa cum le descrie Philip Yancey în cartea cu acelaşi titlu. Oare lumea vizibilă esteZvonurile altei lumi tot ce există? Ce zvonuri despre o altă lume ne-ar putea transmite? Dacă aceasta este lumea lui Dumnezeu, de ce nu arată în consecinţă? De ce este planeta noastră aşa de stricată? Această carte vorbeşte despre cum două lumi – cea vizibilă şi cea invizibilă, naturală şi supranaturală – pot interacţiona şi ne pot afecta viaţa de zi cu zi. Philip Yancey ne invită aşadar să-l însoţim într-o călătorie în care să descoperim zvonurile altei lumi, care pot arăta calea către o viaţă nouă plină de frumuseţe, scop şi libertate.

Iată ce spune Philip Yancey despre scrierea ei: Am scris această carte cu gândul la locuitorii „zonelor de frontieră ale credinţei”. Am scris această carte nu atât pentru a căuta să conving pe altcineva de adevărul spuselor mele, cât pentru ca, dând astfel expresie unor gânduri, să mă lămuresc pe mine însumi în privinţa propriei mele credinţe. Ne amăgeşte oare credinţa să vedem o lume care nu există ori ne dezvăluie existenţa unei lumi care, în lipsa credinţei, nu poate fi văzută? Continuă lectura „„Zvonurile altei lumi“ de Philip Yancey”

Un strop de viaţă #108


Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri. (Matei 5:13-16)

Deşi respinşi de lume, ucenicii sunt tocmai bunul cel mai preţios, sunt viaţa pământului. Dacă sarea rămâne sare, dacă îşi păstrează puterea de a purifica şi de a da gust, pământul va fi păstrat prin ea.

Suntem lumină prin întreaga noastră viaţă. Ucenicia noastră este un act vizibil, în măsura în care rămânem credincioşi chemării. Faptele bune ale ucenicilor trebuie văzute în această lumină. Ele sunt văzute, iar oamenii dau slavă lui Dumnezeu în consecinţă. Crucea devine vizibilă. Faptele crucii devin vizibile, lipsurile şi renunţarea celor numiţi fericiţi devin vizibile. Dar pentru cruce şi pentru o asemenea comunitate nu mai poate fi slăvit omul, ci numai Dumnezeu.

Dietrich Bonhoeffer, Costul uceniciei