„Dumnezeu e Evanghelia“ de John Piper

Când a fost ultima dată când ai primit o veste bună? Dacă nu ai mai primit demult una, îţi vom da noi o veste bună. O Evanghelie. Dar nu orice Evanghelie, ci Evanghelia lui Isus Hristos, Evanghelia lui Dumnezeu. Dumnezeu este Evanghelia, susţine John Piper în cartea sa cu acelaşi titlu în care ne îndeamnă să medităm asupra dragostei lui Dumnezeu care S-a dăruit pe Sine.

Iată cum explică John Piper titlul cărţii, Dumnezeu este Evanghelia: Când spun că Dumnezeu este Evanghelia, vreau să spun că binele cel mai mare, cel mai bun, suprem şi decisiv al Evangheliei, fără de care niciun alt dar nu ar fi bun, este gloria lui Dumnezeu pe faţa lui Hristos revelată spre satisfacţia noastră veşnică.

Piper susţine că Biblia ne învaţă că darul cel mai bun şi suprem al dragostei lui Dumnezeu este desfătarea în frumuseţea lui Dumnezeu. Darul cel mai bun şi suprem al Evangheliei este faptul că Îl câştigăm pe Hristos. Noi însă am înţeles că dragostea lui Dumnezeu şi Evanghelia lui Hristos reprezintă o aprobare divină pentru desfătarea noastră cu lucruri mai mărunte şi mai ales cu faptul că ni se acordă atât de multă importanţă.

Testul decisiv al teocentrismului biblic – şi al credincioşiei faţă de Evanghelie – este următorul: te simţi tu mai iubit pentru că Dumnezeu îţi acordă importanţă sau pentru că, cu preţul vieţii Fiului Său, El îţi dă posibilitatea să trăieşti o eternitate dându-i importanţă Lui? Fericirea ta este dată de faptul că vezi crucea lui Hristos ca pe o mărturie a valorii tale sau ca pe un mijloc de a te bucura o veşnicie de valoarea lui Dumnezeu? Este gloria lui Dumnezeu în Hristos fundamentul bucuriei tale?

Nici unul din darurile lui Dumnezeu nu ne va duce la bucuria finală dacă nu ne-a dus mai întâi la Dumnezeu, spune Piper. Nicio binecuvântare a Evangheliei nu va putea fi gustată de omul pentru care darul cel mai mare al Evangheliei nu a fost Domnul Însuşi.

Pentru ca Evanghelia creştină să fie vestea bună, ea trebuie să ofere un dar absolut satisfăcător şi etern pe care păcătoşii nevrednici să-l primească şi de care să se bucure. Pentru ca lucrul acesta să fie adevărat, darul trebuie să îndeplinească trei condiţii. Mai întâi, el trebuie să fie cumpărat cu sângele şi dreptatea lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Păcatele noastre trebuie să fie acoperite şi mânia lui Dumnezeu împotriva noastră trebuie să fie îndepărtată, iar dreptatea lui Hristos trebuie să ne fie atribuită nouă. În al doilea rând, darul trebuie să fie fără plată şi nemeritat. Nu ar exista nicio veste bună dacă ar trebui să merităm darul Evangheliei. În al treilea rând, darul trebuie să fie Dumnezeu Însuşi, mai presus de toate celelalte daruri ale Sale.

Nimic nu ar face pe cineva mai de folos pe pământ decât faptul de a fi mai pregătit pentru cer. Nimic n-ar binecuvânta mai mult lumea aceasta decât mai mulţi oameni care să fie asemenea lui Hristos. Pentru că, în asemănarea cu Hristos, lumea L-ar putea vedea pe Hristos.

Însă înainte de a vorbi pe larg despre ce înseamnă că Dumnezeu este Evanghelia, autorul explică ce se înţelege în Biblie prin termenul de evanghelie. La ce se referă autorii Noului Testament când folosesc termenul de evanghelie? Evanghelie, strict, înseamnă veste bună. Dar care este vestea bună?

În primul rând, vestea bună include adevărul că există un Dumnezeu viu care a creat toate lucrurile. Noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, spune Pavel în Faptele Apostolilor 14:15.

Însă Evanghelia nu include doar adevărul că Dumnezeu este Creatorul care trăieşte astăzi – ci include adevărul că El este Regele universului care, în Isus Hristos, Îşi exercită în prezent autoritatea regală în lume pentru binele poporului Său.

Apoi, evanghelia este vestea bună că Regele promis al lui Israel a venit. Vestea bună este că Regele universului (Domnul), Mesia (Hristos) a venit ca să fie Mântuitor. Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul, le spune îngerul păstorilor din câmpia Betleemului.

Aşadar, Dumnezeul cel viu, Creatorul, Regele universului, a venit în Fiul Său, Isus Mesia, şi a murit pentru păcatele noastre, fiind înviat din morţi. Toate acestea reprezintă Evanghelia. Dar nu numai atât, consideră John Piper.

Ceea ce face ca Evanghelia să fie vestea bună în ultima instanţă este faptul că ne vom bucura de gloria lui Dumnezeu în Hristos. Duhul Sfânt oferă experienţa prezentă a acestei stări. Prin urmare, promisiunea Duhului în Evanghelie este cea care face din aceasta o veste bună.

În capitolul cu titlul Evanghelia – confirmată de gloria ei, mărturia internă a Duhului Sfânt, Piper arată că Duhul nu ne oferă o revelaţie suplimentară faţă de ceea ce este în Scriptură, ci El ne trezeşte, ca din morţi, ca să vedem şi să gustăm realitatea divină a gloriei lui Hristos în Evanghelie.

De aceea, când Jean Calvin a fost întrebat „Cum putem fi siguri că Evanghelia vine de la Dumnezeu fără să recurgem la hotărârea bisericii?”, el a răspuns într-un mod uluitor: Este ca şi cum cineva ar întreba: Cum vom învăţa să facem deosebirea între lumină şi întuneric, între alb şi negru, între dulce şi amar? Scriptura în sine este dovada clară şi completă a propriului său adevăr, după cum lucrurile albe sau negre mărturisesc despre culoarea lor, sau cele dulci sau amare despre gustul lor.

Calvin susţinea, de asemenea, că Scriptura se autoconfirmă prin mărturia internă a Duhului Sfânt. Ce este această mărturie internă? Nu o calitate specială a experienţei, nici o revelaţie nouă, personală, nici o „decizie” existenţială, ci o lucrare de iluminare prin care, pe calea mărturiei verbale, ochii orbi ai spiritului sunt deschişi, iar realităţile divine sunt recunoscute şi acceptate, aşa cum sunt în realitate.

Lucrarea prin care Duhul Sfânt ne schimbă nu este una directă prin care El ne schimbă obiceiurile rele, ci El ne face să-L admirăm pe Isus Hristos atât de mult încât obiceiurile păcătoase ajung să ni se pară străine şi dezgustătoare, spune John Piper, vorbind despre sfinţire.

Pe măsură ce percepţia noastră spirituală asupra tuturor lucrurilor se schimbă atunci când privim în mod constant la Hristos, conformarea noastră cu el devine foarte practică. Ni se schimbă comportamentul. A vedea gloria nevăzută a lui Hristos în Evanghelie este secretul transformării interioare din zi în zi şi din slavă în slavă.

Noi trebuie să le spunem oamenilor lămurit că dacă speranţa lor nu constă în a vedea şi a se desfăta în gloria lui Dumnezeu în Hristos, atunci ei nu şi-au lipit inimile de lucrul cel mai important şi cel mai bun pentru care a murit Hristos – ca noi să vedem şi să ne desfătăm în gloria lui Dumnezeu pe faţa lui Hristos cu o bucurie veşnică şi tot mai mare, consideră John Piper.

Mulţi oameni par să primească vestea bună fără să-L primească şi pe Dumnezeu. Simpla noastră dorinţă de a scăpa de iad nu este o dovadă clară că avem o inimă nouă. Nu ai nevoie de o inimă nouă ca să-ţi doreşti eliberarea psihică pe care o dă iertarea, să vrei îndepărtarea mâniei lui Dumnezeu sau moştenirea lumii lui Dumnezeu. Nu trebuie să fii născut din nou ca să-ţi doreşti aceste lucruri. Nu este greşit să le doreşti. Ba chiar ar fi o nebunie să nu le doreşti. Însă dovada că am fost schimbaţi este că ne dorim aceste lucruri pentru că ele ne ajută să ne bucurăm de Dumnezeu.

Aşadar, Vestea cea mai bună a Evangheliei creştine este că Creatorul universului, glorios la modul suprem, a acţionat prin moartea şi învierea lui Isus Hristos pentru a înlătura orice obstacol care ne desparte de El pentru ca noi să avem parte de o bucurie veşnică văzând şi găsindu-ne plăcerea în frumuseţea Lui infinită.

Destinul nostru de a fi ca Hristos are legătură în ultimă instanţă cu faptul de a fi pregătiţi şi abilitaţi să vedem şi să ne desfătăm în gloria superiorităţii Sale. Noi trebuie să avem caracterul Său şi să fim asemenea Lui ca să-L cunoaştem, să-L vedem, să-L iubim şi să-L admirăm aşa cum trebuie. Noi devenim ca El nu doar ca să fim fraţii Lui – lucru adevărat şi extraordinar – ci mai ales ca să avem o natură complet capabilă să-L admire ca Acela care are „întâietatea” „în toate lucrurile” (Coloseni 1:18)

Şi de aceea scopul dragostei noastre şi al vieţii noastre în definitiv – fie că se manifestă prin cuvântul Evangheliei sau prin moartea noastră – este să-i fascineze pe oameni cu gloria lui Hristos pe faţa lui Dumnezeu pentru veşnicie.

Scopul acestei cărţi, spune John Piper la finalul ei, este ca Evanghelia creştină să nu se limiteze la mesajul că Isus a murit şi a înviat şi că aceste evenimente îndepărtează mânia lui Dumnezeu, iartă păcatul şi îi justifică pe păcătoşi; şi nici la faptul că această răscumpărare ne scapă de iad şi ne duce în cer; Evanghelia înseamnă că aceste evenimente ne aduc gloria lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos drept comoara noastră supremă, atotsatisfăcătoare şi veşnică. „Hristos … a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu.” spune Petru în prima sa epistolă.

De aceea, John Piper ne îndeamnă: De acum încolo, stabiliţi-vă ca scop să vedeţi gloria lui Hristos în Evanghelie. Stabiliţi-vă ca scop să lăsaţi ochii inimii voastre să urmărească raza gloriei care străluceşte în Evanghelie, până când mintea şi inima voastră se vor opri asupra lui Dumnezeu Însuşi.

Fie ca Dumnezeu să ne ajute la aceasta pe fiecare dintre noi în parte şi vă invit să cugetaţi şi să meditaţi în tihnă la mesajul cărţii lui John Piper, Dumnezeu este Evanghelia. Este o carte de citit cu creionul în mână pentru că sigur vă va provoca să gândiţi, să comentaţi, să cugetaţi, să vă rugaţi.