Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Un strop de viață #481


De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.” (Efeseni 4:8)

Este o expresie grozavă – „El a luat robia roabă”. Înseamnă că însuși triumful vrăjmașilor Săi, l-a folosit spre înfrângerea lor. A silit izbânzile lor întunecate să slujească țelului Său și nu al lor. L-au pironit pe lemn fără să știe că tocmai prin acest fapt vor aduce lumea la picioarele Lui. I-au dat o cruce fără să bănuiască faptul că va face din ea un tron. L-au azvârlit să moară în afara porților cetății neștiind că de fapt în momentul acela deschideau porțile universului pentru a primi Împăratul. Au uneltit să-I înăbușe învățătura fără să bănuiască măcar că astfel gravau pentru totdeauna în inimile oamenilor chiar Numele pe care căutau să-L distrugă. Credeau că L-au încolțit pe Dumnezeu, pironit, neputincios și învins; dar nu știau că Dumnezeu Însuși i-a încolțit pe ei. El nu a biruit în ciuda misterului întunecat al răului. A biruit prin acesta.

James Stewart, citat în  De ce Isus? de Ravi Zacharias

Un strop de viață #479


În acea îngrozitoare relatare a Patimilor există o aluzie emoţională şi clară la faptul că autorul tuturor lucrurilor a suferit (într-un fel de neînchipuit) nu numai agonia, ci şi îndoiala. Stă scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.” Nu. Dar Domnul Dumnezeul tău se poate ispiti pe Sine. Şi se pare că tocmai asta s-a întâmplat în grădina Ghetsimani. Într-o grădină Satana l-a ispitit pe om; şi tot într-o grădină Dumnezeu l-a ispitit pe Dumnezeu. El a trecut, într-un fel suprauman, prin grozăvia omenească a pesimismului. Lumea s-a cutremurat şi soarele s-a întunecat pe cer nu în momentul Răstignirii, ci la strigătul de pe cruce: strigătul care mărturisea că Dumnezeu îl părăsise pe Dumnezeu.

G.K Chesterton, Ortodoxia. O filozofie personală

Un strop de viață #477


Pe cruce, Isus ne-a oferit darul suprem al bunătăţii nemeritate. Trupul desfigurat al Domnului nostru ne aminteşte că Dumnezeu, pe lângă faptul că Şi-a ţinut partea Sa din angajament, în pofida trădării noastre, Şi-a sacrificat propriul miel, pe Fiul Său, ca o ultimă demonstraţie a iubirii Sale.

Ravi Zacharias, Redescoperă mirarea

Un strop de viață #475


Între voi să nu fie așa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; și oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să sujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți. (Marcu 10:43)

Aceasta ar putea fi numită „Calea sfântului”.

Sfântul nu încearcă să câștige importanță printr-o goană nesfârșită după realizări ci o primește prin har.

Sfântul nu alege ca valoare absolută împlinirea de sine, ci dăruirea de sine, în dragoste.

Sfântul nu caută gloria, ci îi dă gloria absolută Dumnezeului glorios.

Sfântul nu-și impune propria voință, ci o predă bunului Dumnezeu.

Sfântul nu detestă slujirea, ci o îmbrățișează.

John Ortberg, Cine este omul acesta?

Un strop de viață #473


Isus a trăit ca om pe pământ, astfel că nimeni nu va putea să se scuze, să vină cu tot felul de motive care să-i susţină neputinţa. Domnul le va spune că şi El a fost om, a fost bătut, flămând şi ispitit. Prin ce trecem noi, El prin toate a trecut. Deci, nu avem a face cu un judecător care nu ştie ce înseamnă ispită, foame, suferinţă sau ură din partea semenilor. El le-a gustat pe toate acestea. În faţa Judecătorului, care este Isus, noi nu avem de făcut decât acel lucru: ne plecăm până la pământ la aşternutul picioarelor Lui şi-I spunem: „Doamne, iartă-mă!”. Pavel aşa a şi spus: „N-am cu ce să mă laud, decât cu slăbiciunile mele”.

Constantin Tudose, Statornic pe cale. Memorii