Esența umilinței în sens evanghelic nu este a avea o părere prea înaltă despre mine, nici a avea o părere prea joasă despre mine, ci a mă gândi mai puțin la mine.
Umilința în sens evanghelic este a nu mai simți nevoia să mă gândesc la mine însumi. A nu mai simți nevoia să leg totul de mine însumi.
Timothy Keller, Libertatea uitării de sine
Și Sara a zis: Dumnezeu m-a făcut să râd; toți cei ce vor auzi, vor râde împreună cu mine” (Geneza 21:)
În presiunea unei lumi întunecate, râsul vine la Sara, precum și la cei care suferă și sunt apăsați, ca o alinare și ca o amintire a faptului că pentru cei care cred în Dumnezeu durerea nu are ultimul cuvânt. Isus are ultimul cuvânt și noi ne bucurăm și ne bucurăm, deoarece harul este acum oxigenul pe care-l respirăm.
Ann Voskamp, Cel mai mare dar
Iartă-ne pentru lipsa de rugăciune, pentru că la rădăcina lipsei noastre de creștere se află aproape întotdeauna lipsa de rugăciune.
Iartă-ne că ne interesează mai mult paparazzi, filmele și vedetele și revistele de scandal decât să ne rugăm pentru Biserica persecutată.
Iartă-ne pentru planurile noastre elaborate pentru biserici, în loc să avem planuri de a iubi într-un mod elaborat ca biserică.
Ne pocăim, Doamne, că te iubim așa de puțin pentru că ne iubim pe noi înșine prea mult.
Fără o măsură îndesată de har, care să se răspândească prin porii fiecărui moment, fiecărui comentariu și fiecărui gând, chiar și căsătoriile aparent perfecte vor sfârși în frustrare și dezamăgire, rănindu-i pe cei doi care ocupă locul central în fotografiile de nuntă. Nu contează cine ești. Nu contează cât de bine ai fost educat. Nu contează cât de mult ai studiat pasajele cheie despre căsătorie din Biblie și nici la câte conferințe despre căsnicie ai participat. Indiferent dacă ai o căsnicie bună sau una ce are nevoie disperată de ajutor, când viața te izbește din plin și cu accelerație maximă, pur și simplu nu o poți face să funcționeze prin forțele proprii. Pentru a avea o căsnicie prosperă, ai nevoie de har.
Tim Kimmel, Căsnicia plină de har
Noi, oamenii crucii ne pocăim de faptul că nu îi iubim zilnic, neclintit și într-un mod extravagant pe vecinii noștri, deși spunem că vrem să schimbăm lumea, și ne pocăim de faptul că urâm, evităm și ne temem de suferință, deși spunem că vrem să fim găsiți vrednici pentru a suferi pentru crucea lui Hristos.
Noi, oamenii crucii, ne pocăim de faptul că ne iubim planurile noastre mai mult, în loc să ni le schimbăm pentru că Îl iubim pe Isus cel mai mult.
CARTEA E O VIAȚĂ 