Citate

Un strop de viaţă #110


…nefericit este omul care, deşi cunoaşte toate aceste lucruri, nu te cunoaşte pe tine [Dumnezeule]: dimpotrivă, este fericit acela care te cunoaşte pe tine, chiar dacă nu cunoaşte nimic din acele lucruri. Iar cine te cunoaşte pe tine şi mai cunoaşte în plus şi acele lucruri cu nimic nu este mai fericit pentru aceste cunoştinţe; întreaga fericire ţi-o datorează ţie, şi aceasta doar dacă, cunoscându-te pe tine, te slăveşte pentru ceea ce eşti, îţi aduce mulţumiri şi nu se risipeşte în închipuirile sale.

Sfântul Augustin, Confesiuni

Un strop de viaţă #109


Tu eşti mai presus de orice şi nu te schimbi, nu în tine se desfăşoară ziua de astăzi şi, totuşi, ea trece prin tine, căci în tine se află toate timpurile; acestea nu şi-ar găsi parcursul dacă nu le-ai cuprinde în tine pe toate. Şi fiindcă anii tăi nu au sfârşit, un astăzi permanent sunt anii tăi, fără trecut şi fără viitor. Iar prin acest astăzi al tău, câte din zilele noastre şi din zilele părinţilor noştri nu au trecut şi nu şi-au primit măsura şi felul de a fiinţa! Şi câte altele nu vor trece şi nu-şi vor primi şi ele măsura şi felul de a fiinţa! Tu însă rămâi acelaşi, şi toate cele de mâine şi cele din viitor le făptuieşti, la fel cum şi pe cele de ieri şi pe cele din trecut tot în acest astăzi etern le-ai făptuit.

Dacă cineva nu înţelege aceste lucruri, ce pot eu face? Să se bucure totuşi şi acesta şi să zică: Ce este aceasta? Să se bucure chiar dacă nu înţelege această taină, şi să dorească mai degrabă să găsească un răspuns negăsindu-l decât ca, găsind răspuns, să nu te găsească pe tine!

Sfântul Augustin, Confesiuni

Un strop de viaţă #108


Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri. (Matei 5:13-16)

Deşi respinşi de lume, ucenicii sunt tocmai bunul cel mai preţios, sunt viaţa pământului. Dacă sarea rămâne sare, dacă îşi păstrează puterea de a purifica şi de a da gust, pământul va fi păstrat prin ea.

Suntem lumină prin întreaga noastră viaţă. Ucenicia noastră este un act vizibil, în măsura în care rămânem credincioşi chemării. Faptele bune ale ucenicilor trebuie văzute în această lumină. Ele sunt văzute, iar oamenii dau slavă lui Dumnezeu în consecinţă. Crucea devine vizibilă. Faptele crucii devin vizibile, lipsurile şi renunţarea celor numiţi fericiţi devin vizibile. Dar pentru cruce şi pentru o asemenea comunitate nu mai poate fi slăvit omul, ci numai Dumnezeu.

Dietrich Bonhoeffer, Costul uceniciei

Un strop de viaţă #107


Dacă noi ne plângem de timp şi ne bucurăm atât de mult de momentele aparent atemporale, ce sugerează asta? Sugerează că nu am fost dintotdeauna şi nu vom rămâne pentru totdeauna făpturi pur temporale. Sugerează că am fost creaţi pentru eternitate. Nu numai că suntem hărţuiţi de timp, dar părem incapabili, în ciuda miilor de generaţii scurse, să ne obişnuim cu el. Suntem mereu uimiţi de el – ce repede zboară, ce încet trece, cât de mult a trecut. Unde a zburat timpul, strigăm noi. Nu suntem adaptaţi la el, nu suntem acasă în el. Dacă e aşa, aceasta poate părea o dovadă sau cel puţin o sugestie puternică a faptului că eternitatea există şi că ea este casa noastră.

Sheldon Vanauken, Îndurare aspră

Un strop de viaţă #105


Isus le porunceşte ucenicilor să îşi iubească fraţii. Ucenicul nu trebuie să ştie ce este mânia, fiindcă astfel se ridică împotriva lui Dumnezeu şi a fratelui. Acel cuvânt care ne scapă în grabă, căruia nu-i dăm importanţă, dovedeşte că nu-l respectăm pe aproapele nostru, că ne ridicăm deasupra lui şi deci preţuim viaţa noastră mai presus de a lui.

Dietrich Bonhoeffer, Costul uceniciei