Patru personaje în căutarea unui cititor sau ce recomandă băieții pentru Ziua Copilului 2024


M-am bucurat foarte mult că băieții Andreei de la @Citim.și.ne.jucăm au acceptat și în acest an să contribuie la seria noastră de recomandări de cărți pentru Ziua Copilului, pentru că, fiind eu însămi mamă de băiat, îmi doresc să cuprindem o arie cât mai largă de interese cu care să rezoneze și fetele, și băieții.

Andreea are 4 băieți – Isai (12 ani), Lucas (10 ani), Iosua (6 ani) și Darius (3 ani) – , așa că lista lor cuprinde câte un titlu potrivit pentru fiecare categorie de vârstă și de abilități de lectură, de la cărți ilustrate cu din ce în ce mai mult text, până la povestiri și romane în toată regula, scrise de autori la fel de diverși – francezi, englezi, germani și japonezi.

Cu excepția uneia dintre recomandări, despre care nu mai auzisem până acum, toate celelalte sunt cărți pe care le-am citit și eu, iar unele dintre ele sunt chiar foarte aproape și de sufletul meu. De la aventuri la firul ierbii (la propriu!) și cazuri misterioase de rezolvat și până la aventura credinței și tărâmurile imaginației, cu siguranță veți găsi ceva care să vă atragă!

Continuă lectura „Patru personaje în căutarea unui cititor sau ce recomandă băieții pentru Ziua Copilului 2024”

De ce să citești cărți pentru copii


Cu ocazia Zilei Copilului de anul acesta m-am gândit să scriu un altfel de articol, care să explice, pe de o parte, pasiunea mea pentru cărțile pentru copii (care datează dinainte de a deveni mamă), iar pe de altă parte să vă ofere motivele pentru care merită să acordați atenție acestei literaturi, de care cred că veți ajunge să vă îndrăgostiți și voi. La final, o să ofer și câteva recomandări dintre cărțile pentru copii (și adolescenți) descoperite mai recent și care mi-au plăcut mult (despre altele am mai scris aici, aici, aici, aici, aici, aici și aici).

Continuă lectura „De ce să citești cărți pentru copii”