Etichetă: Sf. Ioan Hrisostom

Părinții Bisericii – Maxim Mărturisitorul


Astăzi avem înaintea noastră un model pentru ceea ce se cheamă a fi purtător al Tradiției creștine – teolog biblic contemplativ, filosof de formație aristotelică, mistic înscris în marea tradiție neoplatonică a lui Grigorie al Nyssei și al lui Dionisie Areopagitul, monah aspru, vârf de lance între luptătorii Bisericii, martir al hristologiei. „Nu se amestecă nicăieri, însă este întotdeauna pregătit să intervină. Coagulează spiritele în modul cel mai natural în jurul posturii sale echilibrate. Răspunde, cu o dragoste care se păstrează în afara sferei patimilor, tuturor invidiilor și defăimărilor.*” Este vorba despre Maxim Mărturisitorul.

Pentru a-l situa în timp, în special raportându-ne la Părinții Bisericii deja prezentați, ne aflăm la patru sute de ani după Origen și la aproape trei sute de ani după marii Capadocieni (Vasile, Grigorie Teologul, Grigorie de Nyssa), Ioan Gură de Aur și Ieronim, și nu cu mult mai puțini după Augustin. Perioada de aur a definirii învățăturii trinitare și a celei hristologice își cunoscuse apusul odată cu ținerea celor două sinoade, de la Efes (431) și Calcedon (451). În jurul anului 500 apare anonimul care se recomandă drept (pseudo-) Dionisie Areopagitul. La sfârșitul acestei epoci se naște Maxim Mărturisitorul.

În acest moment, în care popoarele Răsăritului și Apusului încă aveau o istorie comună și erau angajate într-o luptă comună, a avut uriașe consecințe faptul că a existat un om care, aparținănd în aceeași măsură tuturor părților și dăruind în egală măsură tuturor, i-a însumat într-o anumită măsură pe toți și a contopit diferitele grupuri și metode de gândire – iar aceasta nu superficial, ci, pe cât a fost posibil, în profunzime și organic, scria Hans von Schubert despre Maxim, în Geschichte Der Christlichen Kirche Im Frühmittelalter (Istoria Bisericii Creștine în Evul Mediu timpuriu)

Continuă lectura „Părinții Bisericii – Maxim Mărturisitorul”

Părinții Bisericii – Diaconița Olimpiada


Când mi-am început documentarea pentru seria Părinții Bisericii, au existat multe nume feminine care apăreau fie în istoria personală a acelor episcopi, martiri și sfinți, fie în istoria Bisericii în sine, având propria poveste independentă și viață trăită pentru Hristos. Așa că, în luna martie, m-am gandit să scriu niște rânduri despre câteva femei deosebite din istoria Bisericii, onorând faptul că pe lângă cercul celor trei Capadocieni era și o soră, o sfântă de la care chiar și ei aveau de învățat…; sau, undeva departe de locul în care fusese exilat, chiar și marele teolog Ioan Gură de Aur avusese o ucenică, diaconiță…; sau într-o odaie din Imperiu, o mamă se ruga fierbinte pentru fiul ei, Augustin.

Începem această miniserie cu un personaj foarte important în viața lui Ioan Hristostom – Olimpiada, diaconița care, în mijlocul persecuției a știut să-și păstreze smerenia, și-a slujit toată viața aproapele, și-a transformat casa în mănăstire și a fost fiica spirituală a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Continuă lectura „Părinții Bisericii – Diaconița Olimpiada”

Părinții Bisericii #18 – Ioan Hrisostom


Nu ați auzit de Hrisostom, cel cu Gură de Aur – cum, de fiecare dată când predica, biserica era plină până la refuz de ascultători atenți? Și acolo, stând în picioare și ridicându-și mâinile sfinte, el spunea Cuvântul lui Dumnezeu în duh și adevăr, cu o maiestuozitate fără egal. Oamenii se înghesuiau să audă fiecare cuvințel, spărgând tăcerea cu aplauze și bătând din picioare, ca mai apoi să cadă din nou în tăcere, vrăjiți de puternicul orator, și din nou să se ridice în picioare entuziasmați, bătând din palme și strigând de bucurie. În zilele sale, numeroși erau cei convertiți. Dumnezeu era glorificat, căci păcătoșii erau mântuiți.

Iată nobilul tribut adus de C.H Spurgeon, el însuși supranumit „prințul predicatorilor”, acestui mare părinte al Bisericii – Ioan Gură de Aur.

Continuă lectura „Părinții Bisericii #18 – Ioan Hrisostom”