Când mi-am început documentarea pentru seria Părinții Bisericii, au existat multe nume feminine care apăreau fie în istoria personală a acelor episcopi, martiri și sfinți, fie în istoria Bisericii în sine, având propria poveste independentă și viață trăită pentru Hristos. Așa că, în luna martie, m-am gandit să scriu niște rânduri despre câteva femei deosebite din istoria Bisericii, onorând faptul că pe lângă cercul celor trei Capadocieni era și o soră, o sfântă de la care chiar și ei aveau de învățat…; sau, undeva departe de locul în care fusese exilat, chiar și marele teolog Ioan Gură de Aur avusese o ucenică, diaconiță…; sau într-o odaie din Imperiu, o mamă se ruga fierbinte pentru fiul ei, Augustin.
Începem această miniserie cu un personaj foarte important în viața lui Ioan Hristostom – Olimpiada, diaconița care, în mijlocul persecuției a știut să-și păstreze smerenia, și-a slujit toată viața aproapele, și-a transformat casa în mănăstire și a fost fiica spirituală a Sfântului Ioan Gură de Aur.
Olimpiada s-a născut la Constantinopol (între 361 și 368) într-o familie din marea aristocrație imperială. Bunicul Olimpiadei, Ablabios, fusese prefect al pretoriului în timpul lui Constantin, iar tatăl ei, Seleucus, a îndeplinit funcția de comis al curții în timpul lui Teodosie. El era păgân, dar fiica sa a primit de la cea mai fragedă vârstă o educație creștină. De altfel, cea care a educat-o a fost sora unui sfânt: Teodosia, sora lui Amfilohie de Iconium. Datorită acestei relații, a intrat în contact chiar cu marii teologi ai vremii, precum Grigorie Teologul sau Grigorie al Nissei. S-a căsătorit foarte tânără cu Nebridius, prefect al Constantinopolelui, însă acesta a murit doi ani mai târziu. După moartea soțului ei, deși nici nu împlinise încă 20 de ani, Olimpiada a decis să rămână singură, deși familia sa dorea să o recăsătorească cu o rudă a împăratului Teodosie.
Olimpiada rămâne statornică în decizia ei în ciuda presiunilor și mai mult decât atât, își pune proprietățile la dispoziția episcopului de Constantinopol – Ioan Hrisostom. Ea va rămâne pentru totdeauna legată de numele lui Ioan, care i-a fost episcop, duhovnic și prieten. Scrisorile pe care Ioan i le-a trimis din exil, între 404 și 407, dezvăluie o relație cu totul specială între o fiică duhovnicească și părintele său. Ioan o consideră „fecioară” în sens spiritual și teologic, datorită cinstei și iubirii de înțelepciune, care îi conferă adevărata valoare.
Din biografia sa aflăm că Olimpiada a fost consacrată diaconiță și a fondat apoi o mănăstire în propriile sale case, care înconjurau Sfânta Sofia. Ca diaconiță, se ocupa de catehizarea celor din casă, asista la botezul femeilor, participând la mirungere, și îngrijea bolnavii. În privința mănăstirii, aceasta s-a dezvoltat foarte repede în jurul unui nucleu format de cameristele Olimpiadei, în număr de cincizeci. Lor și s-au alăturat patru mari doamne de la Constantinopol, Elisanthia, Martyria, Paladia și Olimpia, toate înrudite cu Olimpiada. În scurtă vreme, acest „sfânt leagăn al lui Hristos” număra două sute cincizeci de persoane”.
Mentorul ei reușise, însă, să atragă atenția curții imperiale într-un mod nefavorabil pentru el. Criticile vehemente și constante aduse opulenței și luxului în care trăia împărăteasa Eudoxia, precum și lăcomiei și abuzurilor comise de conducători i-au adus exilul. Fiind apropiată lui Ioan Hrisostom, Olimpiada a fost și ea supusă calomniilor și persecuției și în final a fost obligată să plece în exil.
Biografia sa îi descrie viața astfel: „viață lipsită de slavă deșartă, privire neînfrumusețată, minte neușuratică, voință neînfumurată, inimă netulburată, duh neiscoditor, iubire fără măsură, părtășie necuprinsă, înfrânare nemăsurată, dreptatea gândului, nădejde înnoită în Dumnezeu.” Iată ce virtuți frumoase întruchipa Olimpiada, această deosebită diaconiță. Și cine n-ar vrea să se spună tot așa despre el?
CARTEA E O VIAȚĂ 