Ce am citit în august 2025


Deși aveam mari planuri și așteptări pentru luna august, din pricina plecărilor și a unei răceli am reușit să citesc doar 5 cărți în această lună. Patru romane (dintre care unul pentru copii, câștigător al Premiului Cărturino de anul acesta) și o biografie. Urmează, așadar, un raport mai scurt, potrivit pentru tranziția spre lunile de toamnă.

Continuă lectura „Ce am citit în august 2025”

„Emanuel” de Ruth Chou Simons


Dacă există un singur nume al lui Isus care să surprindă întreaga inimă a lui Dumnezeu, acesta este Emanuel – Dumnezeu cu noi. Niciun alt nume nu exprimă atât de adecvat plinătatea dorinței lui Dumnezeu de la începutul timpului de a fi în părtășie cu cei care Îi poartă chipul și de a fi Dumnezeul lor. El întotdeauna Și-a dorit că noi să fim cu El. Când păcatul a distrus părtășia, Dumnezeu a pus în mișcare planul Său să ne aducă înapoi la El. Când noi nu am putut fi cu El, El a venit la noi.

Aceasta este vestea cea bună: Că Dumnezeu cu noi – Domnul Isus Hristos – a plecat de la dreapta Tatălui pentru a fi cu noi, a trăi printre noi și a fi răstignit pentru ca El să devină Dumnezeu în noi și Dumnezeu pentru noi. Fără Dumnezeu cu noi, nu am sărbători Crăciunul. Fără Crăciun, nu am sărbători învierea. Fără înviere, nu am avea speranța unei veșnicii cu Dumnezeu. Răscumpărarea – salvarea lui Dumnezeu de păcatul nostru – a avut întotdeauna de-a face cu a fi cu Dumnezeul nostru, Tatăl nostru, pentru totdeauna – neîngrădiți, fără rușine, fără teamă, copleșiți de măreția și de marea dragoste a lui Dumnezeu.

Dumnezeu cu noi este adevăratul dar de Crăciun.

Continuă lectura „„Emanuel” de Ruth Chou Simons”

Refracții #7 – Dans pentru viață


Hristos nu a venit ca să ne facă creștini… ci El a venit pentru a ne răscumpara astfel încât să fim oameni în adevăratul sens al cuvântului.

Hans Rookmaaker, istoric de artă
Continuă lectura „Refracții #7 – Dans pentru viață”

Un strop de viață #861


Iată, Eu fac toate lucrurile noi. Acesta este mesajul răscumpărării pe care o avem în Cristos Isus. În Noul Ierusalim nu va mai fi nici plânset, nici durere. Acestea vor fi trecut, pentru că Cel ce domnește, Cel ce șade pe tron a biruit asupra lor. Firește că aceasta se va întâmpla în vremurile de pe urmă, atunci când Isus Se va întoarce ca să domnească pentru totdeauna asupra tuturor puterilor. Până atunci, avem lacrimi în ochi și suferim și ne vedem moartea cu ochii. Însă făgăduința făcută celor ce sunt în Cristos este că Dumnezeu va face toate lucrurile noi, mai presus de moarte, lacrimi și boli.

Kathryn Greene-McCreight, Întunericul, singurul meu însoțitor

Un strop de viață #779


Iertarea lui Dumnezeu ne va arăta că El vrea să ia pierderile noastre și să le reverse apoi asupra noastră sub forma unei binecuvântări. Această lucrare a harului nu va șterge nici pierderea, nici consecințele ei. Harul nu poate schimba ordinea morală. Ce a fost rău rămâne rău pentru totdeauna. Harul va scoate însă ceva bun dintr-o situație negativă , va lua răul și îl va întoarce cumva spre un rezultat bun. Iată ce a săvârșit Dumnezeu prin răstignire. A întors răul unei morți nedrepte într-un bine care a lucrat mântuirea. Dumnezeu poate face același lucru și pentru noi. Nu vom fi scutiți de suferință, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom fi transformați de ea. Apostolul Pavel scria că „nimic nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru.” Absolut nimic! Nici primejdia, nici necazurile, nici conflictele, nici eșecurile, nici vinovăția, nici regretele. Nimic. Nici chiar pierderile. Iată promisiunea adevăratei transformări, iată puterea dragostei lui Dumnezeu!

Jerry Sittser, Har ascuns. Maturizarea sufletului care trece prin experienta pierderii