„Costul uceniciei“ de Dietrich Bonhoeffer


Astăzi vă propun să ne îndreptăm atenţia spre o carte de referinţă, din care mulţi autori creştini citează, scrisă de un om foarte respectat din mediul creştin european al secolului trecut. Este vorba despre Costul uceniciei scrisă de Dietrich Bonhoeffer, un pastor şi scriitor german din secolul 20. Acesta a fost unul dintre creştinii care s-au opus genocidului şi violenţelor din Germania celui de-al Doilea Război Mondial şi un martir modern a cărui experienţă în perioada nazistă a dat o nouă înţelegere a costului dedicării purtării crucii.

Viaţa şi mărturia lui Dietrich Bonhoeffer sunt impresionante şi veţi fi convinşi şi voi dacă veţi citi prefaţa cărţii. Este o carte foarteCostul uceniciei complexă, şi o recomand tuturor acelora care sunt pasionaţi de teologie şi de analiză biblică detaliată şi aproape filosofică. Tonul cărţii este foarte serios şi sobru şi cred că este o carte ce merită citită pe îndelete, puţin câte puţin. Citirea ei îndeamnă la luarea unor decizii cu privire la viaţa noastră, care cu siguranţă vor fi nişte măsuri drastice. Modul în care e scrisă dă de înţeles că nu există decât o singură cale de a fi ucenic, există un singur tip de ucenic, iar această chemare cere totul, şi nimic mai prejos.

Continuă lectura „„Costul uceniciei“ de Dietrich Bonhoeffer”

Un strop de viaţă #62


Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte”. Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. (Matei 5:38-41)

Întoarcerea celuilalt obraz nu era un act pasiv; era anticipativ. „Inferiorul” spunea: „Sunt o fiinţă umană, la fel ca tine. Refuz să mai fiu umilit. Sunt egalul tău. Dacă vrei să mă loveşti din nou, va trebui să recunoşti asta.” Isus nu învaţă: „Încaseaz-o doar.”, ci exact opusul: „Nu te lăsa, preia controlul situaţiei, dar nu răspunde asupritorului tău în termenii lui.”

Du sacul soldatului încă o milă. Arată-i bunătate, în ciuda acestei insulte şi forţări revoltătoare. Depăşeşte împrejurările. Fă neprevăzutul. Răstoarnă situaţia şi, astfel, recâştigă-ţi demnitatea.

Steve Chalk, Alan Mann, Mesajul pierdut al lui Isus