Mărturisirea de credință de la Westminster spune că păcatul înseamnă lipsa de conformare la legea lui Dumnezeu sau orice fel de încălcare a ei. În esență, este o necinstire a caracterului lui Dumnezeu. Este ceva care nu corespunde cu ceea ce dorește Dumnezeu pentru noi. Cred că în jargon contemporan s-ar spune că păcatul înseamnă să faci ce vrei. Păcatul înseamnă să fii absorbit de tine însuți și egocentric în loc să fii teocentric.

Lee Strobel, În apărarea lui Isus

Reclame

Până nu reintroducem păcatul în vocabularul nostru, nu vom lua în serios abisurile răului sau responsabilitățile noastre morale – sau pe Dumnezeu. Nu avem nevoie de mai multă terapie ca să ne rezolvăm problemele în această lume căzută. Avem nevoie să ne recunoaștem vinovăția proprie și să ne smerim cerând iertare. Altminteri, mentalitatea terapeutică ne scutește de orice fel de judecăți morale cu privire la noi înșine sau la alții. Ne scutește de asumarea responsabilității pentru acțiunile noastre. Există un decalaj moral – un ideal la înălțimea căruia nu ne-am ridicat – și avem nevoie de ajutor din afară ca să îl depășim. Nu avem nevoie de simplă terapie; avem nevoie ca în situația noastră umană să-și facă intrarea cineva care poate aduce iertare, care poate aduce vindecare și care ne poate ajuta să ne trăim viața așa cum ar trebui să-o facem, dar nu putem prin forțele noastre. Așa că este nevoie să recuperăm această idee a păcatului ca să înțelegem mai bine răul pe care-l vedem în lume, iar nu să-l mușamalizăm pur și simplu.

Lee Strobel, În apărarea lui Isus


De fiecare dată când sunt înglodat în imensitatea păcatului meu şi în natura mea păcătoasă, fiind descurajat aproape până în punctul înfrângerii, privesc în sus la infinita îndurare a lui Dumnezeu şi îmi dau seama cât sunt de mic. Diavolul poate că vrea să fiu contabil, însă Dumnezeu doreşte să fiu închinător şi să las cifrele în seama Lui.

A.W. Tozer, Umblarea mea zilnică


În The Nature of True Virtue, unul dintre cele mai profunde tratate asupra eticii sociale scrise vreodată, Johnatan Edwards pune în evidență modul în care păcatul distruge sistemul social. El susține că atunci când iubim orice altceva mai mult decât pe Dumnezeu, societatea omenească ajunge să fie profund scindată. Dacă cel mai înalt scop al nostru în viață este binele familiei noastre, atunci, spune Edwards, vom fi înclinați să ne îngrijim mai puțin de alte familii. Dacă scopul nostru cel mai înalt este bunăstarea națiunii, a tribului sau a rasei noastre, atunci vom avea înclinații rasiste sau naționaliste. Dacă scopul nostru fundamental în viață este propria noastră fericire, ca indivizi, atunci vom pune interesele noastre economice și de putere înaintea intereselor altora. Edwards conchide că doar dacă Dumnezeu este summum bonum al nostru, scopul nostru fundamental și centrul vieții noastre, vom simți împreună nu doar cu oamenii din toate familiile, rasele și clasele sociale, ci și cu lumea întreagă în ansamblul ei.

Timothy Keller, Argument pt Dumnezeu. Credința într-o epocă a scepticismului


Dacă vrem să avem părtăşie cu Dumnezeu şi comuniune cu El, trebuie să fim ca El, aşa cum este Isus. Trebuie să ne pocăim de egoismul care ne încleştează inima, de îngăduinţa de sine care domneşte în viaţa noastră şi să le mărturisim lui Dumnezeu ca păcat. Odată ce acest reziduu spiritual e scos din inima noastră, soarele prezenţei lui Dumnezeu va pătrunde şi va străluci adânc în ea.

A.W. Tozer, Umblarea mea zilnică