CCC #4 – Etapele lecturii cu voce tare – Cărțile sunt delicioase (0-3 ani)


Acest articol face parte din seria Cum să crești un cititor.

Folosindu-ne din nou de Manualul lecturii cu voce tare creat de Jim Trelease și completat de Cyndi Giorgis și de cartea The Read-Aloud Family de Sarah Mackenzie, dar și de exemple din propria mea experiență, astăzi vom vedea care sunt primele cărți pe care să li le oferim bebelușilor și cele pe care să li le citim cu voce tare copiilor până în 3 ani.

Continuă lectura „CCC #4 – Etapele lecturii cu voce tare – Cărțile sunt delicioase (0-3 ani)”

Inspirație pentru Ziua Copilului 2021 – ce povești am mai descoperit, resurse biblice și cărți de activități


Probabil că primul gând care v-a trecut prin minte văzând acest titlu a fost „Cee? Mai e o lună până atunci!”. Tocmai de aceea am ales să pregătim câte un articol cu recomandări pentru fiecare săptămână din luna mai, astfel încât, dacă vă atrage atenția ceva, să aveți timp să cumpărați până la data de 1 iunie. Vom începe cu lista noastră, iar apoi vor urma două liste din partea unor copii/adolescenți și o listă din partea altei mame, așa că, dacă nu v-ați abonat încă la blog, acum este momentul să o faceți, pentru a nu rata niciunul dintre articolele viitoare.

În plus, de fapt astăzi este Ziua Copilului… în Japonia! Anul trecut, ca să mai spargem rutina de lockdown, am serbat pentru prima oară și această zi, făcând câteva activități legate de Japonia, citind cărțile de autori japonezi pe care le aveam și uitându-ne la un desen animat japonez. Anul acesta chiar am pregătit niște cărți noi de autori japonezi sau cu personaje japoneze (cărțile acestea de la Signatura și cel mai recent volum din seria Familia Șoricel).

Acestea fiind zise, îmi propun ca în acest articol să vă povestesc nu doar despre cărțile care i-au plăcut lui Mihai (fiul meu de 5 ani și jumătate) în ultimul an, ci și despre cărțile de activități pe care le-am parcurs cu el și care i-au plăcut și lui în mod deosebit și, pentru că știu că erau câteva persoane interesate în mod special de asta, câteva resurse biblice pentru copii.

Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2021 – ce povești am mai descoperit, resurse biblice și cărți de activități”

Inspirație pentru Ziua Copilului 2019 – Cărțile preferate ale lui Tudor (guest post Andreea Ștefănică)


Continuăm seria de postări cu recomandări pentru Ziua Copilului cu un articol scris de Andreea Ștefănică, care a mai recomandat cărți pe blogul nostru (lista articolelor ei o găsiți aici), dar acum, pentru prima dată, recomandă cărți pentru copii, îndrăgite de băiatul ei, Tudor, în vârstă de 3 ani. Despre două din recomandările ei am scris și aici pe blog, pentru că se numără și printre preferatele lui Mihai, băiatul Irinei Trancă. Dacă sunteți sau aveți lângă voi pasionați de pisici și șoricei, lista aceasta este pentru voi!

Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2019 – Cărțile preferate ale lui Tudor (guest post Andreea Ștefănică)”

Recomandări pentru Ziua Copilului 2018


Iată că a venit din nou momentul pentru o listă de recomandări de lectură pentru copii (și părinți) în cinstea Zilei Copilului. Am renunțat să le grupez pe categorii de vârstă, pentru că nu prea cred în ele. Voi știți cel mai bine ce poate copilul vostru, iar dacă nu, vă vor ajuta încadrările făcute de edituri. Eu pornesc de la ideea lui C.S. Lewis că o carte pentru copii bună poate fi gustată și de cineva la 50 de ani. Dacă nu, nu e bună nici pentru copii. Continuă lectura „Recomandări pentru Ziua Copilului 2018”