Un strop de viaţă #63


Mulţi dintre noi ne bucurăm să scriem cântece despre Hristos, să scriem despre El şi să vorbim despre El cu alţi credincioşi, dar deseori când vine adevăratul test al loialităţii alegem confortul personal în locul predării radicale în faţa Lui. Poate că ne asumăm câteva riscuri mărunte pentru Regele nostru, dar dacă El ne-ar cere să bea dintr-o fântână înconjurată de soldaţi duşmani, am începe să ne justificăm: Dacă aş ajunge aşa de departe în devotamentul meu pentru El, m-aş expune riscului. Aş deveni vulnerabil la disconfort şi durere. Aş putea chiar să fiu ucis. Nu pot să renunţ la totul pentru El; nu e rezonabil!

Dar Isus Hristos a renunţat la totul pentru noi. Şi El ne întreabă dacă Îi vom da totul în schimb. A spune un „da“ din toată inima acestei ocazii nepreţuite este secretul descoperirii creştinismului plin de viaţă şi victorios al Bibliei şi al găsirii acelui ceva mai mult după care tânjesc inimile noastre.

Leslie Ludy, „Choosing our Allegiance”

Un strop de viaţă #54


Nu amâna mântuirea ta într-un viitor nesigur şi nu te încrede în prietenii şi rudele tale, căci oamenii te vor uita mai curând decât îţi închipui. Este mai bine ca acum, până ai vreme, să-ţi pui în rânduială totul şi să trimiţi înainte vreun bine, decât să te sprijineşti pe ajutorul altora. Învaţă a trăi acum aşa încât, în ceasul morţii, să ai parte mai mult de bucurie decât de groază. Învaţă acum a fi mort faţă de păcat şi viu pentru Isus Hristos. Învaţă acum a dispreţui toate lucrurile trecătoare pentru ca atunci, slobod de toate legăturile pământului, să poţi alerga fără piedică la Hristos. Înfrânează-ţi acum trupul, ca să-l poţi părăsi atunci cu o nădejde mai sigură.

Thomas à Kempis, Imitatio Christi

Vezi şi postarea de aici.

„Imitatio Christi“ de Thomas à Kempis


Imitatio ChristiImitatio Christi sau Imitându-l pe Hristos, tradusă la noi cu titlul Urmând pe Cristos, de Thomas à Kempis este o carte din care mulţi scriitori ai unor cărţi cu teme foarte diferite au citat şi citează, tocmai pentru că ea cuprinde sfaturi legate de multe aspecte ale vieţii creştine.

Cartea, care este mai mult o culegere de îndemnuri şi cugetări, a fost scrisă în Evul Mediu şi poate că veţi fi surprinşi, ca şi mine, să constataţi cât de actuală este ea de fapt şi felul în care descrie lumea cu care trebuie să se lupte creştinul. Nimic nu e nou sub soare, aşadar, şi cred că cu atât mai mult trebuie să fim atenţi la ce are să ne spună, pentru că problemele, păcatele sau obiceiurile la care face referire sunt la fel de răspândite şi astăzi. Ea cuprinde trei părţi, fiecare având mai multe subtitluri cu îndemnuri pe o anumită temă. Continuă lectura „„Imitatio Christi“ de Thomas à Kempis”

Un strop de viaţă #51


Drumul creştinului implică toate aceste trei domenii de viaţă: spiritual, practic şi intelectual. Ele nu se exclud reciproc. Dumnezeu este o Fiinţă foarte practică, dar ne călăuzeşte totodată cu raţiune şi înţelepciune. Cuvântul lui Dumnezeu este pergamentul dat nouă pentru a ne informa, a ne îmbogăţi cunoştinţele, a ne învăţa, a ne corecta şi a ne ghida spre cetatea cerească. Dacă pierdem acest Cuvânt, pierdem de fapt lumina care ne călăuzeşte în călătoria noastră.

Ravi Zacharias, De ce Isus? Să redescoperim adevărul în epoca spiritualităţii consumeriste de masă

Un strop de viaţă #48


Motivaţia biblică pentru a fi iertător s-ar putea să fie mai adâncă decât simplul fapt că şi tu ai fost iertat. La baza acestui motiv nu este iertarea lui Dumnezeu, ci ceea ce primim prin iertarea lui Dumnezeu. Iar prin ea Îl primim pe Dumnezeu.

Iertarea este, în esenţă, modul lui Dumnezeu de a îndepărta marele obstacol din calea părtăşiei cu El. Prin anularea păcatului nostru şi plătirea preţului pentru acest păcat prin moartea propriului Său Fiu, Dumnezeu ne deschide uşa ca să-L putem vedea şi să ne putem bucura de El pentru vecie. Scopul iertării este să-L vedem şi să ne bucurăm de El, să-L savurăm.

John Piper – Nu-ţi irosi viaţa