Un strop de viaţă #1


Concepţia despre lume şi viaţă a lui Isus are legătură cu apariţia ştiinţei în lumea noastră. În zilele noastre, mulţi oameni cred că ştiinţa şi credinţa se împotrivesc una alteia. Dar profesorul Diogenes Allen de la Universitatea Princeton scrie: Am început să înţelegem că încă de la naşterea ei, ştiinţa a datorat mult creştinismului.

Potrivit lui Allen, creştinismul are atitudini care erau indispensabile pentru apariţia ştiinţei. Creştinii, spre deosebire de Platon, cred că materia e bună, fiindcă a fost creată de Dumnezeu. Prin urmare, studiul ei e bun. Lumea a fost creată de un Dumnezeu caracterizat prin ordine şi raţiune, de aceea suntem îndreptăţiţi să ne aşteptăm nu la haos, ci la ordine şi la raţiune, la lege şi la regularitate în creaţie, în natură. Pe de altă parte, dat fiind că Dumnezeu este liber şi omniscient, nu putem niciodată prezice ce va face, de aceea va trebui să investigăm. Va trebui să experimentăm pentru a descoperi lucrările Lui.

Mai mulţi istorici susţin că ideile despre cum trebuie să funcţioneze lumea dacă este creată de un Dumnezeu bun şi raţional au fost cruciale pentru crearea ştiinţei. În martie 2009, NASA a trimis în spaţiu un telescop purtând numele lui Johannes Kepler, marele matematician şi astronom care a trăit în jurul anului 1600 d.Cr. Iată ce a scris Kepler:

Continuă lectura „Un strop de viaţă #1”

„Îndoială şi credinţă“ de Alister McGrath


Îndoială şi credinţăPentru că ieri a fost aşa-numita duminică „a Tomii“, vă propun astăzi să descoperiţi o carte despre îndoială şi credinţă scrisă de Alister McGrath, un scriitor creştin englez. Cartea se numeşte exact aşa, Îndoială şi credinţă  şi are la bază o serie de conferinţe destinate studenţilor săi.

Alister McGrath este considerat la această oră unul dintre cei mai interesanţi şi dinamici teologi contemporani. Deţine două doctorate, unul în biofizică moleculară, iar celălalt în teologie şi este în prezent profesor la Universitatea din Oxford. Fost ateu, McGrath este astăzi deopotrivă un profesor recunoscut la Centrul pentru teologie, religie şi cultură al prestigioasei universităţi King’s College din Londra şi un preot anglican consacrat. Este preocupat în mod special de emergenţa unui nou tip de ateism ştiinţific, popularizat în special de cărţile cercetătorului Richard Dawkins, cu care chiar polemizează într-una din cărţile sale şi nu numai.

Continuă lectura „„Îndoială şi credinţă“ de Alister McGrath”

„Unde este Dumnezeu când sufăr?“ de Philip Yancey


Unde este Dumnezeu când sufărUnde este Dumnezeu când sufăr? se întreabă Philip Yancey în cartea cu acelaşi titlu şi poate te-ai întrebat şi tu. Dacă nu, cu siguranţă i-ai auzit pe alţii punând această întrebare, fie cu sinceritate, fie cu batjocură sau sfidare. Philip Yancey s-a apucat să cerceteze cu sinceritate răspunsul la această întrebare şi iată ce a descoperit despre cărţile scrise pe tema suferinţei:

„Cărţile despre suferinţă se împart într-un mod evident în două categorii. Cărţile mai vechi, scrise de Bunyan, Donne, Luther, Calvin şi Augustin recunosc fără obiecţii faptul că durerea şi suferinţele sunt agenţii folositori ai lui Dumnezeu. Aceşti autori au scris cu multă încredere, de parcă simpla forţă a argumentelor ar fi putut calma agitaţia emoţională produsă de suferinţă.“

„Prin comparaţie, cărţile moderne despre suferinţă sunt diferite pentru că autorii lor presupun că existenţa răului şi a suferinţei din lume nu poate fi împăcată cu tradiţionala concepţie despre bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu este astfel „retrogradat” din poziţia de judecător în cea de acuzat. „Doamne, cum îţi justifici acţiunile?” se întreabă supăraţi autorii moderni.“

Continuă lectura „„Unde este Dumnezeu când sufăr?“ de Philip Yancey”

„Izbăveşte-ne de rău“ de Ravi Zacharias


În lumina celor dezvăluite de raportul RZIM în februarie 2021, lăsăm la latitudinea fiecărui cititor să discearnă dacă lectura cărților lui Razvi Zacharias ar mai fi potrivită sau nu. Știm că Dumnezeu a lucrat în viața multor oameni, în mod autentic, prin prelegerile sale, și că și noi am descoperit idei valoroase la momentul potrivit, din cărțile sale mai vechi și scrise înainte de perioada menționată în raportul RZIM. Știm de asemenea că Dumnezeu cunoaște tot adevărul, ne smerim și ne cutremurăm în fața unor astfel de căderi, știind că și noi suntem supuși păcatului și că fără El suntem pierduți.
Acestea fiind spuse, vom păstra pe blog recenziile cărților sale care prezintă idei bune, ce nu contrazic adevărul revelat de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, și îndemnăm la citirea cu spirit critic atât a cărților lui, cât și a cărților oricărui alt autor, știind că întreg adevărul vine de la Domnul, și nu de la vreun om. Continuă lectura „„Izbăveşte-ne de rău“ de Ravi Zacharias”

„Căutând Faţa lui Dumnezeu. 9 meditaţii asupra Psalmilor“ de M.L.-Jones


Astăzi vă propun să descoperim o carte scrisă de un pastor englez din secolul 20, care a avut un impact deosebit asupra Bisericii în vremea lui şi nu numai. Este vorba despre David Martyn Lloyd-Jones, care a trăit între 1899-1981 şi a fost timp de aproape 30 de ani pastor la Capela Westminster din Londra. Chiar şi după pensionarea sa în 1968, a continuat să aibă o influenţă pozitivă asupra oamenilor, sfătuindu-i pe alţi pastori, predicând la evenimente speciale şi scriind cărţi bazate pe predicile sale.

Dr. Al Mohler, preşedintele Seminarului Teologic Baptist din Sud spunea: „Predicile lui Martyn Lloyd-Jones au o calitate atemporală, ceea ce le face ca prin înregistrări audio şi cărţi să aibă şi astăzi un impact semnificativ.

cautand fata lui DumnezeuCăutând Faţa lui Dumnezeu – 9 meditaţii asupra Psalmilor (în original, Seeking the Face of God: Nine Reflections on the Psalms), cartea pe care vă invit să o descoperim astăzi, conţine câteva dintre aceste predici cu caracter atemporal. Aşa cum indică şi subtitlul acesteia, cartea include nouă meditaţii asupra Psalmilor şi cred că ea are un caracter atemporal tocmai datorită faptului că Biblia, şi implicit cartea Psalmilor, are un caracter atemporal şi ni se adresează şi nouă astăzi.

Continuă lectura „„Căutând Faţa lui Dumnezeu. 9 meditaţii asupra Psalmilor“ de M.L.-Jones”