„O făptură atât de minunată“ de Philip Yancey şi Dr. Paul Brand


O făptură atât de minunatăPhilip Yancey a scris împreună cu Dr. Paul Brand trei cărţi speciale pentru cititorii fascinaţi de creaţia lui Dumnezeu şi pentru cei care vor să-i pătrundă mai mult tainele. Este vorba despre O făptură atât de minunată, Creaţi după chipul Său şi Darul durerii. Astăzi, vă propun să descoperim împreună prima carte din această serie, O făptură atât de minunată.

Dr. Paul Brand a fost un chirurg ortoped specializat în ortopedia mâinii, dar şi un specialist în lepră. El s-a născut în India din părinţi misionari, de origine britanică, şi a trăit acolo până la vârsta de 6 ani. Iniţial, Paul a vrut să devină constructor, în ciuda ofertei generoase a unui unchi de-al său de a-i plăti şcoala de medicină. Printr-o serie de evenimente şi împrejurări ajunge însă să facă şcoala de medicină şi să urmeze o carieră de doctor misionar. În 1946 pleacă din nou în India pentru ceea ce credea el că va fi o perioadă de un an, dar care se va transforma într-o şedere de 17 ani. În tot acest timp, el va lucra printre leproşi, căutând metode de a le uşura acestora suferinţa cauzată de lipsa celulelor nervoase responsabile cu durerea, va fonda un centru pentru a-i învăţa pe leproşi o meserie, va ţine cursuri şi va primi premii şi distincţii importante pentru contribuţiile sale în domeniu, printre care şi o distincţie din partea Reginei Elisabeta a Angliei.

Continuă lectura „„O făptură atât de minunată“ de Philip Yancey şi Dr. Paul Brand”

„Creştinism, pur şi simplu“ de C.S. Lewis


Autorul pe care vă invit să-l descoperiţi astăzi a fost unul dintre cei mai de seamă intelectuali ai secolului 20 şi unul dintre cei mai influenţi scriitori creştini din vremea sa. Profesor la universităţile Oxford şi Cambridge, autor al unor opere vândute în milioane de exemplare şi popularizate pe scenă, la televiziune, radio sau cinema, Clive Staples Lewis continuă să atragă şi să influenţeze, an de an, mii şi mii de noi cititori.

Ateu până la maturitate, C.S. Lewis îşi descrie convertirea în cartea Surprins de bucurie (Surprised by Joy): În 1929, pe la Rusalii, m-am dat bătut şi am admis că Dumnezeu este Dumnezeu… eram, poate, cel mai descurajat şi mai nehotărât convertit din toată Anglia.“ Această experienţă l-a ajutat să înţeleagă nu doar apatia, ci şi refuzul activ de a accepta religia; pornind de aici, în ipostaza de scriitor creştin înzestrat cu o minte excepţional de ascuţită şi de logică şi cu un stil lucid şi înviorător, C.S. Lewis a fost fără egal.

Lewis scrie de pe această poziţie privilegiată şi este accesibil atât celor care caută cărţi de cultură, cât şi celor care caută cărţi de doctrină, atât ateilor, cât şi celor care şi-au petrecut toată viaţa într-un mediu creştin. A fost capabil să înţeleagă fiecare dintre aceste categorii de cititori şi acest lucru m-a atras în primul rând la scrierile lui.

Continuă lectura „„Creştinism, pur şi simplu“ de C.S. Lewis”