Încercaţi să vă închipuiţi momentele mele de singurătate în camera de la Magdalen, seară de seară, simţind, când îmi întrerupeam lucrul, fie şi preţ de o secundă, apropierea cu paşi mărunţi, implacabili, a Celui pe care dorisem cu atâta ardoare să-L evit. Faptul de care mă temusem venea în cele din urmă peste mine. În ultimul trimestru din 1929 m-am dat bătut, am recunoscut că Dumnezeu este Dumnezeu, am îngenuncheat şi m-am rugat: eram, pesemne, în seara aceea, cel mai şovăielnic şi mai abătut convertit din toată Anglia. Nu vedeam atunci ceea ce acum este cel mai glorios şi mai evident lucru: smerenia Divină, care acceptă un convertit chiar şi în asemenea condiţii. Fiul Risipitor cel puţin s-a întors acasă purtat de propriile-i picioare. Dar cine poate proslăvi îndeajuns acea Iubire care deschide înaltele porţi în faţa unui fiu risipitor adus înăuntru dând din picioare, zbătându-se, plin de obidă şi căutând cu privirea în toate părţile o şansă de scăpare? Cuvintele compelle intrare, siliţi-i să intre (Luca 14:23), au fost atât de denaturate de oameni nelegiuiţi, încât ne cutremurăm în faţa lor; dar, înţelese cum se cuvine, ele măsoară nemărginirea milei Divine. Asprimea lui Dumnezeu este mai gingaşă decât blândeţea omenească, iar constrângerea Lui este libertatea noastră.

C.S. Lewis despre convertirea sa, în cartea Surprins de bucurie

Reclame

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s